Paradoxal, dar, deși 15 ianuarie este ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, ea a fost sărbătorită anul acesta prin tot soiul de manifestări posomorâte, care aminteau mai degrabă a comemorare, decât a aniversare. Chiar și la Iași, oficialitățile au fost îmbrăcate în haine cernite, au depus coroane de flori, lipsind doar marșul funebru pentru a marca bucuria nașterii poetului. Trei dintre diriguitorii culturii ieșene, Adi Cristi, directorul Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași și Vlad Baba, directorul Școlii Populare de Arte Iași, au hotărât să schimbe ceva din acest trist ritual. (pamflet)
O încăpere din incinta clădirii Școlii Populare de Arte din Iași. Îmbrăcat în costumul Căpitanului Hook din Peter Pan, Vlad Baba stă pe un fotoliu directorial nou și schițează ceva pe o coală de hârtie. În cameră intră Andrei Apreotesei, cu un aer ușor grăbit.
Andrei Apreotesei: – Ei, ce mai faci, directore? Cam friguț la matale-n birou. Unde-ți sunt muzele care să încălzească atmosfera?
Vlad Baba: – Unde să fie? La Ateneu, cuibușorul de nebunii, acel rai al primadonelor și starletelor din care ai binevoit a mă exila fără milă! Și unde m-ai adus? În buricul provincialismului și amatorismului artistic, aici, unde sunt plânsetul și scrâșnetul dinților directoriali!
Andrei Apreotesei: – Păi de aia ești manager, să te descurci. Mai pune și tu pe foc ceva, vreun contrabas, vreun țambal de la secția de folclor. Dacă ești director adevărat, faci din rahat, bici!
Vlad Baba: – În fine, sunt prea înghețat ca să pot gândi fluid. Neuronii mei sunt niște copci pe un lac acoperit de gheața ratării.
Andrei Apreotesei: – Nu mai fi atât de pesimist! Bucură-te, azi e ziua poetului nostru național, Mihai Eminescu! E vremea să sărbătorim! Am comandat niște fursecuri, un tort, niște aperitive, o șampanie, fleacuri din astea pământești cu care vom încerca să onorăm memoria zeului nostru, Mihai.
Vlad Baba: – Iar vrei să mă ții legat de teluric prin aceste ispite culinare. Tu nu înțelegi că eu sunt un spirit care tinde spre înalt, spre bolta cristalină a artei?
Andrei Apreotesei: – Te înțeleg, așa eram și eu la început. Eu voiam să fiu acoperit de aplauze la Scala, dar Beatrice Rancea mă ținea prizonierul cifrelor contabile. Asta e, a făcut din mine manager, deși eu visam să-l învăț notele muzicale pe Pavarotti.
Vlad Baba: – Uite, ca să nu te dezamăgesc în încrederea acordată, promit să mișc câte ceva în praful pe care l-am găsit aici. Deja am câteva idei bântuite de geniu.
Andrei Apreotesei: – Te rog, te ascult cu cea mai mare atenție.
Vlad Baba: – În primul rând, nu-mi place numele școlii. Școala Populară de Arte „Titel Popovici”! S-avem pardon, ăsta nu e un nume impozant. Titel sună fix ca Dorel! Păi, ce facem, coborâm în derizoriu prestigiul acestei instituții?
Andrei Apreotesei: – Da, dar Titel Popovici a fost un artist cunoscut, un compozitor de jazz remarcabil.
Vlad Baba: – O fi fost, dar nu-mi place cum sună Titel! Nu trebuie să ai ureche muzicală pentru a sesiza nepotrivirea cu seriozitatea unei școli de artă. Propun un alt nume.
Andrei Apreotesei: – Nu știu, e greu să schimbăm acum chestia asta, dar, să zicem că, domnule, avem un suflu tânăr la conducere, pornim pe un drum nou, prin urmare trebuie să schimbăm și numele școlii.
Vlad Baba: – Vezi că se poate? Propun ca Școala Populară de Arte din Iași să poarte numele de Florin Călinescu!
Andrei Apreotesei: – Șeful tău de la Partidul Verde? Nu merge, politizăm treaba.
Chiar în acel moment, în încăpere intră agitat Adi Cristi.
Adi Cristi: – Ce faci, domnule, te-am căutat peste tot! Trebuia să ne întâlnim pentru a discuta ultimele amănunte legate de aniversarea lui Eminescu.
Andrei Apreotesei: – Mă scuzați, domnule director, am uitat. Tocmai discutam cu distinsul director Vlad Baba despre noul nume ale Școlii Populare de Artă. Apropo, Vlad, tu știi că Veronica Micle îl alinta pe marele Eminescu cu drăgălașul apelativ Titi?
Vlad Baba: – Serios?
Andrei Apreotesei: – Da, asta apropo de derizoriu. Cum ar fi ca o națiune întreagă să-l aibă drept poet național pe Titi Eminescu?
Adi Cristi: – Da, și marelui poet Mihai Ursachi prietenii îi spuneau Mișu. Vă dați seama, ditamai casa de cultură a Iașului să fie numită Conu Mișu!
Vlad Baba: – Domnule Adi, propuneți un nume, în loc de Titel, cum se numește acum Școala Populară de Arte.
Adi Cristi: – Vă ajut, cu condiția de a amenaja aici un colț dedicat memoriei lui Eminescu.
Vlad Baba: – De acord, găsim noi ceva. O masă, o călimară și o pană de gâscă și gata, am făcut și treaba asta!
Adi Cristi: – Cam minimalist…
Vlad Baba: – Ca după buget. Eventual, punem un elev să-i deseneze un profil în carioca.
Adi Cristi: – Simbolic, puneți și o frunză de tei alături. Sau un ceai de tei, face bine la nervi.
Vlad Baba: – Deja mă puneți la cheltuieli exorbitante. Dar, fie, ce nu fac eu pentru memoria lui Titi?
Adi Cristi: – Mă bucur! Mâine vă voi trimite o listă cu numele propuse pentru școala dumneavoastră. Avem marfă destulă. Unul mai sonor decât celălalt. Până atunci, vă invit la ziua lui Titi. Pardon, Mișu. Ba nu, Mihai!
Vlad Baba, cu o ofrandă multicoloră la bustul lui Mihai Eminescu. Baba (foto, pamflet): Nea Mihai, ți-am adus și eu un cadou drăguț de ziua ta. E ambalat pe stil național, iar înăuntru am pus câte ceva care să te inspire: niște salată de Boeuf, sărmăluțe în foi de viță, nițică slănină din podul Bojdeucii, chestii din astea. Bănuiesc că ai unde să le pui la rece