Hârjoană ex-pedelistă: Daniel Funeriu, urecheat pe Facebook de Mihaela Popa

Politică la patru ace

De când a fost eliberată din funcția de consilier pe fonduri europene de la Ministerul Educației, Mihaela Popa are tot mai mult timp pentru postări pe contul său de Facebook. Recent, aceasta nu a scăpat ocazia de a se băga în seamă pe lângă Daniel Funariu, fost ministru al Educației, în urma unei critici făcute de acesta cu referire la intenția președintelui Iohannis de a folosi bani europeni pentru școlile verzi. „Foarte bine, iarăși să facem ziduri! Să fim o țară de zidari, foarte bine”, s-a trezit vorbind Funeriu, crezând pesemne, că e vorba de vopsit zidurile în verde. Popa a prins din zbor problema, contrazicându-l pe Funeriu pe pagina sa de Facebook. „Școli verzi înseamnă educație pentru mediu curat”, a spus, printre altele, fosta europarlamentară de Iași. La câteva zile după replica dată lui Funeriu, Popa a revenit la sentimente mai bune, amintindu-i acestuia, tot pe Facebook, despre ce vremuri frumoase au trăit împreună. „Mă gândeam că e important să ne mai și amintim  .. și să zic lumii că ai susținut și finanțat unul din cele mai frumoase proiecte de la Iași, Casa Balș – Filarmonica de Stat Moldova….și să mai zic lumii că ne-am cunoscut muncind pentru niște idealuri”, a vărsat Mihaela Popa o lacrimă pe tastatură, în dorința de a-l împăca de fostul coleg băsist de altădată.

Popa (foto, pamflet): Daniele, apropo de școlile verzi, mai ții minte de vremurile în care, datorită eminentului conducător Traian Băsescu, totul era roz în școala românească?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *