Angajații IULIUS au plantat 3.500 de copaci pentru un viitor cu aer mai curat în județele Iași și Suceava

Calcul la rece

Ce poți face într-o zi însorită de sâmbătă? Să plantezi fapte bune! Așa au gândit 150 de angajați ai companiei IULIUS și ai unor parteneri, care au sădit, cu responsabilitate pentru viitor, 3.500 de copaci. Acțiunea de împădurire a avut loc, în paralel, în județele Iași și Suceava, unde s-au plantat puieți de stejar, respectiv de molid. IULIUS își continuă astfel preocuparea pentru conservarea mediului înconjurător, după ce a integrat în proiectele sale grădini ample, ce au devenit ancore pentru comunitate și care pot fi descoperite și pe platforma dedicată lor – www.iuliusgardens.ro.

Acțiunea de împădurire „Fiecare copac are o poveste. Scrie-o tu acum!”, organizată de compania IULIUS, a adunat 150 de angajați și parteneri dornici să contribuie la protejarea mediului. Astfel, sâmbătă, 10 aprilie 2021, în județul Iași au prins rădăcini 3.000 de puieți de stejar, în zona Hlincea, și 500 puieți de molid, în comuna Slatina, din județul Suceava, pe suprafațe de teren fără vegetație forestieră și predispuse spre diferite procese de degradare. Arborii au fost puși la dispoziție de Direcțiile Silvice Iași și Suceava din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, iarmunca voluntarilor a fost răsplătită cu peisajele pe care natura le oferă primăvara, dar și de faptul că au contribuit la îmbunătățirea calității aerului din România. Campania de împădurire va continua și în celelate orașe în care compania IULIUS este prezentă, Cluj-Napoca și Timișoara, alătuir de parteneri care își diroresc să contribuie la un viitor mai frumos pentru generațiile următoare.

Acțiunea „Fiecare copac are o poveste. Scrie-o tu acum!” face parte din strategia de sustenabilitate și implicare pe cele trei direcții – mediu, comunitate și educație – a companiei IULIUS,  singurul dezvoltator de proiecte mixed-use de regenerare urbană. De altfel, spațiile verzi au un rol esențial în proiectele de revitalizare urbană ale IULIUS, iar parcurile aferente proiectelor Palas Iași, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cluj-Napoca au devenit elementul central al acestor dezvoltări, pentru că au adus natura în mijlocul orașelor, între oameni. De curând, s-a lansat și platforma www.iuliusgardens.ro, care reunește sub aceeași umbrelă povestea celor trei parcuri, detalii despre flora ce le înfrumusețează, galerii foto impresionante și evenimente pe care acestea le găzduiesc.

Descoperă și virtual grădinile IULIUS pe www.iuliusgardens.ro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *