22 de camere ingenios amenajate de studenții TUIASI au fost înscrise la concursul „Cea mai tare cameră din Tudor”

Calcul la rece

Zeci de studenți ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și-au arătat creativitatea în amenajarea camerei de cămin în care locuiesc, îmbunătățind spațiul comun cu paturi create din paleți, iluminat personalizat prin led-uri de diferite culori, pereți pictați sau tapetați cu diferite modele.

Îndrăzneț și inovativ
Concursul „Cea mai tare cameră din «Tudor»”, organizat de Direcția Servicii Studențești (DSS) și aflat la prima ediție, a stârnit un interes foarte mare în rândul studenților, fiind înscrise în competiție 22 de camere special amenajate de cei 54 studenți care locuiesc în ele. Cei care vor avea „cea mai tare cameră” din campus vor beneficia de cazare gratuită până la finalul anului universitar sau, dacă beneficiază deja de această gratuitate, vouchere pentru a putea mânca la cantina din Campusul „Tudor Vladimirescu”. „Suntem conștienți că în acest moment căminele nu arată așa cum ne dorim. De aceea am vrut să vedem cum și-au modernizat studenții spațiul în care locuiesc și am vrut să îi dăm ca un bun exemplu: uite cum se poate amenaja o cameră cu resurse minime. Studenții ne-au arătat că pot să își creeze tot confortul de care au nevoie cu investiții minime, dar într-un mod îndrăzneț și inovativ și cu implicare maximă din partea lor. Toți cei care s-au înscris în concurs sunt un exemplu pentru comunitatea din campus, universitatea se mândrește cu ei fiindcă ingeniozitatea în amenajare arată și o picătură din calitățile de viitori ingineri”, a declarat ing. Bogdan Budeanu, directorul DSS de la TUIASI.

Cu juriu
În această perioadă, un juriu format din doi reprezentanți ai TUIASI și șase studenți va evalua camerele de cămin intrate în competiție. În evaluare se va ține cont de: creativitatea amenajării și ingeniozitatea mobilării spațiului de locuit, originalitatea organizării camerei, decorațiunile și elementele ce vin să îmbunătățească aspectul vizual al camerei, gradul de curățenie, investiții făcute în cameră, raportul cost-rezultat al investițiilor financiare făcute. Pentru a se înscrie la concurs, studenții au trimis fotografii realizate de ei cu camerele în care locuiesc, completând și un formular online, iar câștigătorii vor fi anunțați vineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *