Doctor Cezar, jurnal de bucătărie inspirațională (ultima parte). Pamflet

Haz de necaz
  • Deunăzi, mă întreba un fan dacă voi intra în politică, eventual să candidez pentru Parlament. N-am știut ce să-i răspund, dar gândul mă urmărește de ceva vreme. Cred că m-aș descurca acolo, în peisajul celor două camere ale legislativului. Dacă ar fi să întocmesc ordinea de zi a ședințelor, primul punct ar fi gimnastica de înviorare. Am și un slogan pregătit: „Dacă vrei o lege bună/Unde votul să meargă strună/Înainte de votare/Fă mișcări de înviorare!”. Sau una care ține de traseismul politic: „De sari gardul la alt partid/Fă flotări preventiv/Ține bicepsu-ncordat/Să ai forță de-un nou mandat”.
  • Nu cred că voi avea șansa de a intra în Parlament, nici nu prea mă trage coarda. Mi-ar plăcea însă să mă ocup de bucătăria de acolo. Aș găti personalizat pentru fiecare personalitate la zi din politica românească. Lui Ciolacu i-aș face un ciolan, Șoșoacă ar fi îndulcită cu „Choux Choux a la creme”, iar George Simion ar primi supă de linte cu chimion.
  • În eforturile mele de a vorbi cât mai limpede și pe înțelesul omului de rând, cel care nu știe termenii medicali, încerc să folosesc cuvinte cât mai simple, populare, dar expresive, cu forță de penetrare. De pildă, dacă explic ce înseamnă unele tulburări psihiatrice, le spun simplu privitorilor mei: “A scăpa boii la vale” sau „A lua-o pe arătură”. Dacă unul are probleme cu stomacul, îl abordez franc: “Ai dat la rațe?, iar dacă cineva trebuie să facă o operație îl motivez imediat: „Ți-a ajuns cuțitul la os!”. Așa trebuie să vorbească un adevărat coach motivațional, dacă vrea să fie cu adevărat înțeles și respectat.
  • Eram ieri într-un restaurant de fițe și, pe când îmi savuram un cocktail de aminoacizi cu dublă legătură covalentă, văd deodată cum două domnișoare se uită foarte interesate la mine, dându-și coate una, alteia. Obișnuit cu adularea în public, nu le-am dat atenție, dar ele s-au apropiat emoționate, întrebându-mă: „Ne scuzați, dumneavoastră sunteți Dr. Cezar, inventatorul salatei Cezar?”. N-am apucat să zic ceva, că fetele m-au rugat imediat: “Ne puteți da un autograf pe frunzulița asta de rucola?”. Am semnat indescifrabil, ca orice doctor care se respectă. Promit că data viitoare când mai ies printre fani, îmi iau parafa cu mine, e mult mai lizibilă!

    (Pamflet)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *