De neînțeles! Nicio parcare nouă în Centru

Se spune că românul cunoaște doar trei viteze: încet, încetișor și pe loc. Pe undeva, cam așa e. Ne apucăm să rezolvăm o problemă doar atunci când ne crapă măseaua. Ba uneori, nici atunci. Ne căinăm doar că avem o problemă și așteptăm probabil să se ridice din raclă sfânta Parascheva ca să ne-o rezolve. Râuri de cerneală curg de vreo 10 ani pe tema parcărilor, mai ales cele din zona centrală. De zece ani, adică de când problema a devenit acută și continuă să se agraveze. De fapt, de când ați început dumneavoastră să citiți acest text, s-a mai înmatriculat o mașină în Iași. Se înmatriculează zilnic cam 50 de autovehicule de toate categoriile. Câte locuri de parcare ați auzit să se fi deschis în ultima, să zicem, lună? Nu se poate face nimic? Ba da. Trebuie doar ca cineva, din birourile Palatului Roznovanu să se hotărască să rupă mâța în două.

Studiu de caz
Cum trebuie să arate o soluție viabilă la problema punctuală a parcării dintr-o zonă des frecventată a arătat-o încă de acum cinci ani, patronul hotelului Unirea, care nu avea unde să-și parcheze clienții. A făcut un parteneriat cu Primăria, preluând un teren din spatele blocurilor din Piața Unirii. Terenul era spațiu verde, iar localnicii au făcut un scandal monstru, întărâtați și de un deputat al vremii, că rămân fără oxigen. Grija era reală, dar avea să se dovedească inutilă. Cu greu, pentru că scandalul a întârziat proiectul cu vreo șase ani, investitorul a tăcut și a făcut. A tăiat copacii, a construit parcarea, a pus din nou pământ peste ea și a replantat. A dat cele 39 de locuri supraterane Primăriei, în contul parteneriatului, iar în subteran s-a apucat să taie bilete.

E deja amortizată
Acum zona arată „ok”, iar parcarea se amortizează singură, pentru că este constant plină. Are 200 de locuri, inclusiv cele folosite de funcționarii Stării Civile. Costul parcării a fost de vreo 8.000 de euro pentru fiecare loc disponibil, adică 1,6 milioane de euro în total. Rentează? Păi, să presupunem că doar 150 de locuri sunt folosite zilnic, și doar pentru 16 ore, nu pentru 24. La un preț de 3 lei pe ora de parcare, zilnic se încasează 7.200 de lei. Luând în calcul și salariile angajaților, dar și mentenanța, banii investiți se scot în 4-5 ani. Adică parcarea de la Unirea este deja amortizată. Ar fi rentabilă și dacă s-ar amortiza în zece ani, pentru că durata sa de viață este calculată la minim 50 de ani.

Cerere uriașă
Bun, dar ar putea Primăria să facă de capul ei ce a făcut patronul hotelului Unirea? Avem unele dubii. La ora actuală nu există nici măcar un studiu al necesarului de parcări în centrul orașului și niciun inventar al locurilor unde ar putea fi ele realizate. Dar dacă luăm în calcul studenții de la UMF, cei care vin zilnic la Primărie pentru diverse probleme, clienții băncilor și ai celorlalte instituții publice din centru, cum e Direcția Generală a Finanțelor Publice sau Poliția Municipiului, aparținătorii bolnavilor de la „Sf. Spiridon”, pacienții de la Policlinica Mare, petenții de la Palatul de Justiție, bașca locuitorii din zonă, putem vorbi fără probleme de zeci de mii de oameni care caută parcare măcar pentru o oră în fiecare zi. Deci banii investiți s-ar scoate fără probleme, după cum ați văzut deja din exemplul nostru de mai sus.

Locuri sunt destule
Între noi fie vorba, se pot construi și parcări supraterane, mai rapid și mai ieftin. Alții o fac, având grijă să aranjeze fațadele în așa fel încât să se asorteze cu clădirile din apropiere. Să mergem totuși pe ideea parcărilor subterane, dacă tot am vorbit de una. Unde s-ar putea construi? Culmea, că există vreo câteva locuri și nu chiar puține. Se poate săpa și sub parcarea de lângă fostul sediu Romtelecom, rezolvând astfel și problema clienților magazinului și pieței din zonă, care acum supraaglomerează strada Vasile Conta. Alt loc, imens, este parcul de peste drum de hotel Hilton, cum a fost rebotezat vechiul „Europa”. Acum ceva ani, Primăria anunța că vrea să amenajeze o parcare sub statuia Independenței, pentru a rezolva problema pentru Policlinică și spitalul Spiridon. Săpând sub o statuie se poate rezolva și problema parcării la UMF. Tăpșanul abandonat de lângă Palatul de Justiție este deja parțial folosit ca parcare, dar aceasta poate fi extinsă. În spatele sediului BRD de pe Anastasie Panu există alt maidan care se transformă în mlaștină la fiecare ploaie. S-au împlinit vreo 13 ani de când Primăria tot anunță că negociază un schimb de terenuri cu proprietarii din zonă, pentru a unifica loturile și a amenaja o parcare. Se poate, la o adică, desființa și Piața Halei. Și-așa marfa e la fel de scumpă ca la supermarketurile din zonă, iar de multe ori piața e aproape goală. Iar dacă ne mai gândim oleacă, mai găsim exemple.

Calcule concrete
Per total, chiar dacă pare că vorbim de loturi mici, se adună hectare întregi de teren. Zona de la statuia Independenței are 6.700 mp. Parcarea de la cinema Vcitoria 4.000 mp. Lângă Palatul de Justiție, alți 4.500 mp și tot așa. La un necesar de 21 mp pentru fiecare loc de parcare, doar pe Independenței s-ar putea găsi loc pentru 320 de mașini. Iar asta, amenajând doar un nivel subteran, nu două ca la parcarea hotelului Unirea. Cu amortizarea, v-am arătat deja cum stă treaba.

Investiție abandonată
Că tot vorbeam mai sus de studenții UMF. A fost vehiculat anii trecuți un proiect care viza tocmai construirea unei parcări subterane sub statuia din Piața Națiunii, în fața UMF. Proiectul făcea parte dintr-un lot de trei investiții anunțate de fostul rector al universității, valoarea totală a acestora ridicându-se la 22 milioane de euro. Proiectul este o altă dovadă a felului în care o schimbare la vârful unei instituții schimbă totul. Degeaba facem strategii pe termen lung, câtă vreme schimbarea șefului duce la schimbarea totală a priorităților. De proiectul lansat acum trei ani nu s-a mai auzit nimic. Absolut nimic.

Două variante
În concluzie. Primăria are la îndemână mai multe variante pentru a rezolva problema. În primul rând, ar putea să construiască ea parcări subterane centrale, eventual chiar cu bani împrumutați. Odată finalizate, acestea vor produce bani, creditele vor fi achitate, iar ulterior sumele încasate după amortizare se vor constitui în surse pentru alte investiții ale Primăriei. În al doilea rând, poate face parteneriate public-privat pe modelul de la Unirea. Concret, Primăria oferă terenul, privatul face investiția, operează parcarea și plătește lunar o redevență către administrația locală. Și în felul acesta toată lumea câștigă: și privatul și Primăria și șoferii.