Criza sângelui: donare sau vânzare?

Metropolis

O bloggeriță din Iași și-a invitat prietenii de ziua ei. Da, știm reacția dumneavoastră: „Și ce dacă?”. Ei bine, tipa a făcut un gest de toată lauda. Și-a dat întâlnire cu prietenii la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină. A găsit și niște sponsori care să ofere celor care vin să-i ureze „La mulți ani” și donează, o sticlă de vin roșu, un kit de cosmetice pentru păr, o pernă, prăjituri, cafea. Scopul acțiunii este de a se strânge 100 de donatori, cu pozele cărora se va face un album foto online. De ce este atât de formidabil acest gest, încât ne-am simțit datori să-l menționăm?

Jumătate din necesar
Cei 100 de donatori pe care și-i dorește bloggerița reprezintă de fapt o picătură într-un ocean. Spitalele ieșene consumă zilnic între 80 și 100 de pungi de sânge. Asta, într-o zi normală, fără accidente cu zeci de răniți, cutremure sau alte catastrofe. Fluxul donatorilor variază între 30 și 50 zilnic, adică mai puțin de jumătate din necesar. Consecințele? Multe și deloc plăcute. Dacă trebuie să vă operați de hernie și sunteți programat peste trei luni, acest lucru nu se întâmplă pentru că medicii n-au chef de muncă și nici pentru că sunt atât de mulți pacienți cu hernie de nu-și văd capul de treabă. Pur și simplu, nu este sânge pentru transfuzii. Hernia e un caz fericit, în care operația se poate face fără a deschide pacientul, dar o pungă de sânge tot trebuie să ai la îndemână, pentru orice eventualitate. Bolnavii de leucemie, iar la Iași ajung pacienți din toată Moldova, consumă sânge în cantități industriale, ceea ce agravează situația. În afara cazurilor care reprezintă o urgență „roșie”, pacienților ce urmează să fie operați li se cere să vină și cu dovada că s-a donat sânge pentru ei.

2% în mod regulat
Aceeași situație se întâlnește oriunde în țară, dintr-un motiv cât se poate de simplu: nu există suficienți donatori. Patru români din 10 au donat sânge măcar o dată în viață, pentru a face o faptă bună sau pentru a-și ajuta vreo rudă, dar doar 2% donează în mod regulat. De cinci ori mai puțini decât media europeană. Apropo de Europa, drăguța noastră de UE ne-a tras de urechi că la noi nu e de fapt donare de sânge, ci vânzare, ceea ce contravine normelor, directivelor, recomandărilor și altor hârțoage europene. Uniunea Europeană are dreptate în felul ei: dacă ești plătit, nu mai e donație. Iar la noi se dă o zi liberă de la muncă, transport public gratuit în ziua donării, reducere de 50% la abonamentul CTP pe o lună și 7 tichete de masă. Și totuși, donatorii sunt insuficienți. Puțini dintre donatorii de sânge fac acest gest din pură filantropie. Marea majoritate a donatorilor sunt rude ale unor bolnavi din spitale sau oameni săraci, pentru care cele 7 tichete de masă nu sunt de lepădat. Un ONG ieșean organizează anual o Gală a Donatorilor de Sânge. An de an, premiații sunt cam aceiași.

Exemplul vedetelor
Pentru a-i convinge pe oameni să doneze sânge se folosesc tot felul de metode. Gala Donatorilor este una dintre ele. Periodic, la inițiativa vreunei instituții sau a vreunei multinaționale, angajații sunt trimiși să doneze. La București se oferă donatorilor bilete gratuite la teatru. Săptămâna trecută au fost oferite 26 de bilete. Puține, dar de atâtea s-au putut lipsi teatrele bucureștene. Metode similare se aplică și în alte țări. În Marea Britanie, Casa lor de Asigurări de Sănătate a invitat niște vedete să doneze sânge. Le-a filmat și a distribuit filmulețele pe net. Dacă Rihanna a donat, tu de ce nu?

Chestiuni funcționărești
Dar lipsa de dorință de a ne ajuta aproapele nu este singurul motiv. De fapt, e unul secundar. Marile probleme țin de sistemul în sine. Programul pentru donatori al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine este de luni până vineri, între 7.30-13.30. Ca să donezi, trebuie să-ți iei o zi liberă de la serviciu. Cu totul altfel ar fi dacă ai putea dona după-amiaza. Termini munca la 17.00, donezi sânge, iar pe urmă îți suni șeful să-i spui că a doua zi te odihnești. Sau, dacă ai un șef al dracului, donezi sânge sâmbătă și te odihnești acasă a doua zi. Da, doar că dacă programul CRTS ar fi mutat seara și în weekend, cheltuielile cu salariile angajaților ar crește exponențial, pentru că în sistemul bugetar se dau sporuri pentru munca în weekend sau seara. Or, firește, nu sunt bani.

Risipă de timp
Timpul pierdut pentru o donare este un alt motiv de reticență din partea potențialilor donatori. Mergi acolo, îți ia sânge pentru analize și aștepți câteva ore pentru a dona. Asta, întrucât capacitatea centrului este foarte redusă și nu poate „prelucra” mulți donatori deodată. Pentru a recolta sânge de la mai mulți oameni concomitent, ar trebui angajați medici și asistente în plus. Firește, nu sunt bani.

Centru mobil
CRTS se bazează pe voluntarii ieșeni. Adică pe cei din municipiu. Credeți că o să vină vreodată vreun sătean din Sirețel sau Oțeleni să doneze sânge, în afara cazului în care soacra trebuie operată? Nici din Pașcani sau Târgu Frumos, adică din mediul urban, n-o să vedeți mulți voluntari. Altfel ar sta lucrurile dacă ar merge la Sirețel sau Pașcani o ambulanță dotată corespunzător, pentru a veni în întâmpinarea donatorilor. Culmea, există așa ceva. CRTS are în dotare un centru mobil. Doar că și acolo trebuie medic și asistente. CRTS are angajat un singur medic, iar acesta nu poate fi la Iași și la Pașcani în același timp. Dacă mergi să recoltezi sânge de la Pașcani, e clar că la Iași nu se va mai recolta nimic. Tot acolo ajungi. Ideal ar fi să mai fie angajat un medic, nu? Da, dar, firește, nu sunt bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *