Pavilioanele CFR de lângă Grădina Copou, bijuterii în mizerie

Metropolis

În adolescență, ne cumpăraserăm o hartă a Iașului, după ce răscoliserăm jumătate din librării. Și azi se găsesc greu, dacă e să le găsești. Ne amuza să colorăm cu un creion albastru străzile pe care ne plimbam, pe jos sau pe bicicletă. Ne străduiam să nu mergem pe aceeași stradă de prea multe ori și aveam ambiția de a ajunge să colorăm întreaga hartă. Am pierdut-o, în cursul vreuneia dintre multele noastre plimbări, dar plăcerea de a hălădui prin Iași ne-a rămas. Și credem că și dumneavoastră, dragi cititori, aveți aceeași plăcere, în limitele zgârcite impuse de puținul timp liber pe care-l aveți. Și nu se poate să nu fi remarcat și dumneavoastră, ca și noi, grupurile de clădiri construite după același tipic, cunoscute generic sub numele de „pavilioanele CFR”. Măcar pe cele din zona Fundației și Copou, le știți sigur. Ne-au intrigat și pe noi și am căutat să aflăm mai multe despre ele.

Complexul de la Râpa Galbenă
Zona actuală a Gării a fost pe vremuri o simplă mahala, locuită în proporții relativ egale de meșteșugari români și negustori evrei. La sfârșitul sec. XIX, s-a amenajat Esplanada Elisabeta, botezată astfel după numele soției primului rege al României. Numele nu s-a păstrat, iar memoria colectivă a ieșenilor ține minte zona ca Râpa Galbenă. La poalele ei se afla o grădină publică neîntreținută. Nu era chiar un maidan, dar nici departe. La 1922, CFR a cerut-o pentru construirea unui cartier dedicat angajaților săi. A primit-o, alături de alte terenuri abandonate din preajmă. Așa s-a născut Clubul CFR și tot așa a luat naștere clădirea ce adăpostește azi Parchetul. Pe vremuri, aici își avea sediul Direcția Comercială a CFR.

Birouri și locuințe
În total, au fost construite până în 1925 un număr de 10 pavilioane de birouri și locuințe de serviciu pentru angajații CFR, la care se adăuga Palatul de Cultură, cu încăperi pentru școlarizarea a 200 de elevi, sală de conferințe, laboratoare, dormitoare, dispensar și altele.

Cartierul lui Cotescu
Zona Gării a fost însă doar una dintre cele în care CFR și-a lăsat amprenta la Iași. A doua a fost Copoul, în spatele Garnizoanei. Credeți că degeaba se cheamă astfel strada „Macazului” din spatele parcului Copou? Aici au fost construite alte 15 pavilioane. De fapt, sunt vile cu etaj, destinate a fi tot locuințe de serviciu, pentru lucrătorii Regionalei CFR. Au fost, la vremea lor, case absolut splendide, construite în care alt stil decât cel neoromânesc, „la modă” după Marea Unire. Într-una dintre aceste vile și-a petrecut copilăria și marele actor Octavian Cotescu, a cărui mamă era o simplă telegrafistă la gară și al cărui tată lucra tot acolo. Asta, când viitorul actor nu stătea la bunicii din Miroslava. Chiar, de ce n-o fi existând în tot Iașul un bust al acestui mare ieșean? Sau măcar vreo alee botezată cu numele lui?

Creștere și descreștere
După război, pavilioanele CFR au început, încet, încet, să decadă. Nu imediat. În fond, erau case făcute pentru proletari, deci cadrau cu regimul. Iar căile ferate erau „a doua armată a țării”, nu? Totuși, ceva nu era în regulă cu ele: prea arătau select și aristocrat. Pe vremea regilor, CFR își respecta angajații. După venirea comuniștilor, angajații CFR au fost aruncați în marea găleată a proletariatului. Deși autoproclamat „al muncitorilor și țăranilor”, noul regim îi trata pe aceștia cu sictir. Iar pavilioanele CFR au început să nu mai fie ale CFR.

Mare păcat
Vechii ceferiști îmbătrâneau și mureau, iar printre ei au început să-și facă loc diverși „mai mari” ai epocii de Aur, dornici să aibă o casă în Copou. Au îmbătrânit și ei. Apartamentele au fost cumpărate de urmașii acestora, după 1990, apoi au fost vândute altora, trecând din mână în mână. Unii au schimbat țigla cu tablă olandeză. Alții au schimbat ușile de lemn, cu geamlâcuri, cu uși de fier de la Dedeman. Alții n-au avut cu ce face nimic, așa că bucata lor de vilă a început să se năruiască. La niciun secol de la inaugurare, mini-cartierul ceferist din cel mai exclusivist cartier al Iașului e aproape de ruină. Și e păcat. Vilele CFR sunt momente istorice, de pe lista oficială, la urma urmei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *