Efectele vaccinului Pfizer asupra mediului de afaceri

Satiră cu ștaif

Distribuția primelor doze de vaccin anticovid pe teritoriul României a generat emoție în toate mediile sociale. Antivacciniștii au început o confruntare acerbă cu susținătorii acestei formule de eradicare a coronavirusului. E limpede, va urma o perioadă crâncenă, în care se va discuta aprig despre oportunitatea vaccinării. În această dezbatere au intrat și câțiva importanți exponenți ai mediului de afaceri ieșean. (pamflet)

Constantin Deleanu, manager compania Cotnari – Sincer, nu știu ce să zic despre vaccinul ăsta. După părerea mea, procedeul e asemănător cu introducerea de apă într-un butoi cu vin. E un corp străin, domnule! Se strică ceva în echilibrul organismului, e ca și cum ai turna apă în paharul cu Busuioacă. Personal, nu agreez șprițul. E pentru muieri, nu pentru bărbații adevărați. Așa e și cu vaccinul. Am văzut că sticluțele alea trebuie ținute la minus 80 de grade, în nu știu ce gheață carbonică. Afacerea asta m-ar interesa. Aș achiziționa și eu vreo câteva zeci de lădițe frigorifice din alea, să păstrez în ele comorile din pivnițele Cotnariului. Dar să fie spălate bine, că nu vreau să-mi altereze ARN – ul Grasei!

Neculai Apostol, manager Kosarom – Da, cunosc problema, și pot spune că nu sunt de acord cu vaccinul. E pistol cu apă, o simplă injecție cu apă chioară, vă spun eu! Știu o grămadă de producători de carne care-și injectează mezelurile cu apă de la robinet, ca să tragă la cântar. Ei fac asta ca să obțină imunitate pentru balanța contabilă, să aibă profit sănătos. Treaba lor, eu nu bag nimic în mezeluri în afară de carne. Pe de altă parte, m-ar interesa din ce e făcut vaccinul ăsta. În ce baiț l-au ținut, ce condimente are în el, dacă are coloranți sau conservanți. Păi nu putem băga chiar toate chimicalele în noi! Cine știe ce efecte adverse are? Poate ne trezim într-o dimineață cu cap de porc sub pălărie sau cu aripioare de pui în loc de mâini. Ce, vreți să cotcodăcim cu toții pe străzi? Nu e de joacă, domnule!

Ioan Nani, manager Antibiotice – În calitate de manager al unei fabrici de medicamente, sunt total de acord cu administrarea vaccinului. Are o compoziție foarte interesantă. Așa cum spunea și domn profesor Cercel, este vorba de niște grămăjoare de carne cu o celulă ARN înăuntru. Adică un fel de pârjoală bine rumenită, cu o căpățână de usturoi la mijloc. Sau ca un boț de mămăligă, cu brânză de oi în interior. Aoleu, ce foame mi s-a făcut! Mă duc să desfac o fiolă de Polidin, mi-au mai rămas câteva piese de colecție. Hai, poftă bună la vaccin!

Apostol (foto sus, pamflet): Lumea să nu-și facă griji cu vaccinul. E ca un covridog cu un cârnat de Kosarom înăuntru. Atacă KFC, Mc Donalds și alte virusuri la modă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *