Centrul Iașului, refăcut pe jumătate. Codași între marile orașe

Reflector

Închideți puțin ochii și gândiți-vă la un oraș oarecare. Sau la un sat prin care ați trecut cândva. În general, la o comunitate, indiferent de dimensiuni, țară sau continent. Ce punct din localitatea aia este definitoriu? Exact, centrul, fie el istoric sau nu. Dacă zicem „Paris”, ne gândim la Turnul Eiffel și Place de la Concorde. Bruxelles e format din vechea primărie din Place du Nord și restul orașului. Brașovul înseamnă Piața Sfatului. Vasluiul înseamnă singurul semafor din centru. Mă rog, acum au mai multe semafoare, dar ideea e aceeași. Iașul înseamnă Palatul Culturii din capătul axei reprezentate de bulevardul Ștefan cel Mare. Restul orașului aproape că nu mai contează pentru un turist. Contează poate pentru noi, că suntem sentimentali și ne iubim dulcele târg. Pentru un turist aflat însă într-un „city break”, noul stil de vizitare a unui oraș într-o singură zi, centrul este cartea de vizită. Cea care îl atrage sau nu. Pentru Iași, centrul turistic firesc este axa Palatul Culturii – Piața Unirii, cu tot cu cele două piațete din capete. Cum arată, știm cu toții. Cum arată același centru la alții, vom vedea acum. Măcar ca exemplu.

Jumătate de măsură
De la faptul simplu că turistul de azi e grăbit și se plimbă doar prin Centru s-a și plecat atunci când s-a luat decizia transformării bulevardului Ștefan cel Mare în pietonal. Spre deosebire de Oradea, Timișoara, Cluj sau Brașov, Iașul nu are un scuar central de dimensiuni importante. Piața Unirii e prea mică pentru a fi un centru turistic, esplanada Palatului Culturii, la fel, iar Ștefan cel Mare e bulevard, nu piață. Luate laolaltă însă, ar fi altceva. Iar prin închiderea bulevardului traficului auto se dorea transformarea sa într-un fel de piață cu destinație turistică. În dulcele nostru stil însă, totul a fost făcut cu jumătăți de măsură.

Planuri peste planuri
A vrut săracul Cuza să impună ocaua mare, dar noi tot cu aia mică măsurăm. Întâi s-a închis bulevardul Ștefan cel Mare parțial și doar în weekend. Pe urmă s-a pus piatră cubică dintr-un capăt în celălalt, în ideea marii transformări. Pentru traficul auto s-a închis însă numai jumătate din bulevard, atunci când s-a constatat că nu ai cum dirija tot traficul auto pe bulevardul Independenței, deja sufocat de mașini. S-a vorbit de parcare subterană sub esplanada Teatrului Național, s-a renunțat la idee, pentru a fi apoi din nou reluată. Pentru ușurarea traficului din zona centrală s-au imaginat tuneluri care să subtraverseze bulevardul. S-au trasat linii pe hartă și au fost șterse. Planul de mobilitate urbană care urmează să fie implementat până în 2030 prevede din nou ca întregul bulevard Ștefan cel Mare să devină pietonal, alături de Cuza Vodă și străduțele învecinate. Deci, adio parcare și subtraversări. Cum se va rezolva problema traficului auto rămâne deocamdată un mister.

Impresia de neterminat
Una peste alta, pentru zona centrală nu există acum niciun plan bine conturat și bătut în cuie. Ca urmare, amenajarea zonei dă impresia de neterminat, de lucru făcut pe jumătate. De la Palat până la Palatul Roznovanu s-au deschis cafenele, cofetării, restaurante și magazine de ciocolată, după un model verificat din plin în alte părți ale Europei. Iar numărul clienților acestor localuri arată că modelul funcționează. Mai departe însă, e jale. Esplanada Teatrului arată ca un maidan plin de tufe și boscheți, deși putea îndeplini perfect rolul de galerie de artă în aer liber. Dincolo de intersecția cu I.C. Brătianu e încă și mai rău. Pe marginea bulevardului avem celebru Cub, care a depășit deja trei decenii de când așteaptă să fie finalizat în vreun fel. Hrubele de sub el sunt și ele doar parțial folosite, în rest fiind depozite de gunoaie închise cu grilaje metalice.

În așteptare
Galeriile comerciale Ștefan cel Mare zac aproape nefolosite, cu un aspect general de coteț abandonat, plin de găinaț de porumbel. Până în Piața Unirii, barurile și magazinele funcționale alternează cu spații abandonate, fără vad. De fapt, vad ar exista, dacă întreaga zonă ar fi pietonală. Mergând pe jos, ai putea intra într-un bar sau cafenea, apoi într-un magazin de suveniruri sau o mică sală de teatru. Iar pe un pietonal lung de un kilometru s-ar putea plimba turiștii fără să-și dea coate pentru a trece printre localnici sau să stea la coadă pentru o cafea. Mult trâmbițată a fost și transformarea celor două cinematografe, Victoria și Republica, în săli de spectacole, dar și restaurarea Palatului Braunstein. Toate sunt, însă, în așteptare. Până când?

Cu bani puțini
Ce-au făcut alții? Ce-au putut și ei, cu sau fără bani europeni. Să nu vorbim cu păcat, dar parcă cea mai bună treabă s-a făcut acolo unde au existat mai puțini bani. Piața Unirii din Oradea (foto sus) este cu puțin mai mare decât Piața Unirii de la noi. Pentru reabilitarea ei s-au cheltuit trei milioane de euro, fonduri europene. Zona a devenit în bună parte pietonală, cu fântâni arteziene și clădiri monument puse în valoare. Pavajul, gradenele și fântânile arteziene au fost gândite să arate ca la începutul secolului trecut. Inițial se dorea ca în centru să fie amplasat un obelisc. S-a renunțat la el, pentru a se câștiga spațiu, ceea ce până la urmă s-a dovedit a fi o idee bună. De anul trecut, când a fost redeschisă, Piața Unirii a găzduit festivalul „Toamna orădeană”, ziua orașului, târgul de Crăciun, concerte și un Street Food Fesival la care au participat 65.000 de vizitatori în patru zile.

Șoseau de centură interioară
Planurile de viitor, din noul PUG al orașului, presupun scoaterea completă a mașinilor din centrul orașului, care va fi înconjurat cu un inel rutier, ca o șosea de centură interioară. Trebuie demolate niște case, dar Primăria orădeană nu pare să se încurce în astfel de detalii. Deocamdată, municipalitatea orădeană se ocupă de renovarea fațadelor clădirilor din centrul istoric. Bani pentru consolidări nu sunt, dar pentru fațade s-a prins un proiect de 1,6 milioane de euro.

Cu fonduri proprii
Piața Sfatului din Brașov este 100% obiectiv turistic pietonal. Acolo nu au ce căuta mașini, care se înghesuie pe străduțele laterale. Special pentru turiști, a fost amenajată o parcare cu 7 niveluri subterane și supraterane, lângă Spitalul Militar. A costat 24 de milioane de euro, localnicii mârâie că a fost făcută prost, dar măcar a fost făcută. Piața Sfatului în sine trebuia să facă și ea obiectul unui proiect european, dar s-a renunțat. O parte din lucrări ar fi trebuit făcute pe terenuri private, ceea ce nu îngăduie normele europene. Așa că proiectul european, în valoare de vreo trei milioane de euro, a fost abandonat. În schimb, primăria a apelat la fondurile proprii. Mai cu țârâita, mai cu scandal, în vreo doi ani s-au terminat lucrările de reamenajare. Nu s-a putut face o reabilitare completă, dar lucrările au dat o față nouă unui obiectiv turistic vechi. Mărginită de magazine și baruri, Piața Sfatului poate găzdui oricând un concert. Stai la terasă, cu berea în față și privești formațiile care se etalează pe scenă. Ideal pentru un city break.

50 milioane de euro
Cea mai mare parte a Sibiului este obiectiv de interes istoric, așa că acolo primăria chiar a avut o problemă când s-a apucat de lucru pentru a deveni Capitală Culturală Europeană. Cu ce să începi? Cam 15% dintre clădirile existente în Sibiu sunt monument istoric. În centrul vechi sunt peste 200 astfel de clădiri. Noi nu avem în tot Iașul atâtea construcții mai vechi de o sută de ani. Piața Mare este însă cel mai cunoscut punct turistic al Sibiului. La doi pași e Turnul Sfatului. La încă doi, Podul Minciunilor. Iar piața în sine este atestată documentar la 1366, înainte să fi venit vorba în vreun hrisov de măcar o casă în Iași. Piața Mare a devenit kilometrul zero al Sibiului odată cu evenimentele din 1989, așa că sibienii au început cu ea. Între 2004 și 2006 a fot refăcut pavajul pe 1,6 ha de piață, odată cu refacerea conductelor de apă-canal și a iluminatului public. A fost primul mare proiect din țara noastră de amenajare a unui centru turistic. E drept, au venit și bani serioși de la bugetul de stat, pentru că era de salvat obrazul țării. În total, 50 milioane de euro, incluzând aici și reabilitări de clădiri istorice și organizarea evenimentelor din 2007. După criteriile Iașului, reabilitarea Pieței Mari din Sibiu ar fi un eșec. Este pur și simplu o largă piață rectangulară, cheală de orice ornament, în afara stâlpilor de iluminat, de epocă. Niciun copac, nicio fântână arteziană, nici o jardinieră de flori. Piatră cubică și granit. Este însă locul ideal pentru organizarea concertelor și evenimentelor stradale, care se țin lanț. Firește, zona este exclusiv pietonală. Ar fi un sacrilegiu să umbli pe-acolo cu mașina, iar sibienii înțeleg perfect asta.

Imagine dureroasă
Cu Ardealul e greu să concurezi, când e vorba de punerea în valoare a centrului istoric. Mai comod este să ne raportăm la Vechiul Regat. Constanța, de pildă. Cumva, am putea spune că este sora noastră în privința valorificării centrului. La Constanța, centrul orașului este în est. Centrul Vechi, și mai la est, pe malul mării, pe o peninsulă unde a fost fondat vechiul Tomis. Centrul Vechi prezintă o imagine dureroasă pentru un iubitor de istorie. E plin de clădiri vechi, una mai frumoasă ca alta și una mai părăginită ca alta. E greu de spus dacă acolo sunt mai multe plăcuțe cu inscripția „monument istoric” sau cu mesajul ”pericol de autodemolare”. Probabil a doua categorie e mai bine reprezentată numeric. Dacă va fi cândva reabilitat, Centrul Vechi va fi o zonă plăcută de vizitat, dar cam atât. E greu să organizezi ceva acolo. Poate doar să amenajezi o lungă stradă cu baruri și cafenele. Se pretează, fiind străzi înguste, cam ca în centrul vechi bucureștean.

Jale și la Constanța
„Pietonalul” constănțean e Piața Ovidiu, cu statuia poetului exilat la Tomis în centru și cu frumoasa clădire a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie într-o parte. În rest, e o zonă de evitat, după gustul nostru. Complet goală, doar cu niște jardiniere de beton mărginite de bănci rigide. Pavajul e parțial asfalt, parțial un fel de granit cenușiu în genul celui neinspirat pus la noi pe Lăpușneanu. O zonă pe jumătate stalinistă, pe jumătate vetustă. Și un veșnic șantier, că și acolo se lucrează fără să se știe exact la ce. Trebuie să fii atent pe unde mergi, că mașinile circulă fără jenă printre pietoni.
Cam astea sunt modelele. Până acum, pare că ne-am înfrățit cu eșecul urbanistic numit Constanța. Avem însă potențial, dacă nu de Sibiu, măcar de Oradea. Doar să ne apucăm de treabă și să ne hotărâm ce vrem să facem la urma urmei cu Centrul nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *