Biblioteca Centrală Universitară, irezistibile oferte de studiu. În pas cu vremurile

Reflector

Vine o vreme în viața oricărui student când trebuie să demonstreze că n-a trecut prin facultate ca gâsca prin apă și că merită să primească o diplomă pe care s-o poată pune acasă în ramă. Momentul ăla se cheamă licență și reprezintă, pentru mulți prima și ultima oară când calcă prin Biblioteca Centrală Universitară. Firește, există și categoria celor care descarcă o lucrare de pe internet, o schimbă oleacă pe ici, pe colo, și se roagă să nu fie prinși cu plagiatul. Din motive morale evidente, nu ne vom referi la această categorie. Pe noi ne-a cam agasat perioada în care lucram la teza de licență. Tot soiul de bibliotecare acre, cărora li se părea anormal să-ți dea vreo indicație, zeci de mii de fișe prin care trebuia să răscolești în căutarea unui volum care, poate, nici nu te ajuta în final prea mult, brrr!… În tinerețea noastră, biblioteca semăna cu cea descrisă de Umberto Eco în „Numele trandafirului”, iar bibliotecarii păreau aceiași de la începutul secolului al XIV-lea. Dar nici nu ne închipuiam că poate fi altfel. Și totuși…

Schimbări de substanță
Și totuși, s-ar părea că se poate. De câțiva ani încoace, BCU trage tare să-și schimbe imaginea prăfuită de instituție închistată în trecut. Când concurezi cu internetul, dar trăiești și din taxele încasate de la cititori, trebuie să faci cumva să-i atragi și să-i păstrezi. Poate ăsta e motivul sau poate pur și simplu directorul BCU n-a uitat vremea când era el însuși student și s-a gândit să schimbe lucrurile care l-au enervat la vremea lui. Oricare ar fi rațiunea care stă în spatele schimbării la față prin care trece biblioteca, unele idei chiar nu sunt rele deloc.

Birou propriu
Studenți fiind, ne-a enervat zgomotul din sălile de lectură. Nu era vorba de gălăgie propriu-zisă sau de o larmă stridentă, ci de acel zumzet provocat de cititul în șoaptă sau de discuția dintre vreun alt cititor și bibliotecar, sunete care ne zgâriau efectiv creierii. Acum, BCU îți oferă posibilitatea de a avea propriul cabinet de studiu. Dai 20 de lei, iar timp de o zi întreagă ai la dispoziție un birou cu priză, WiFi și, evident, cheie. Stai cât vrei, lucrezi liniștit, ieși la o țigară, te întorci fără să-ți găsești locul ocupat. Și, dacă biblioteca se închide la ora 20.00, în cabinetul de studiu poți sta până la miezul nopții. Doar să lași cheia la portar când pleci.

Facilități incredibile
Ți-a picat la licență o temă cu o denumire imposibilă, gen „Demitizarea exhaustivă și relațional caducă a istoriografiei postbelice patagoneze”? Nasol. Oare ce bibliografie poți consulta pentru așa ceva? Pe vremea noastră, zâmbeai frumos bibliotecarelor, îți întrebai colegii, te rugai de profesor să-ți dea o idee sau căutai în neștire printre fișe ceva cu un nume asemănător. Acum e oleacă mai simplu: scoți banul, iar biblioteca își oferă toate titlurile de cărți care te pot ajuta. Un leu referința bibliografică, ceea ce nu e chiar mult. Dar dacă e o temă care n-a făcut obiectul niciunui volum dedicat, ci a fost abordată doar tangențial, prin reviste sau prin capitole ale unor tratate? Îți caută și așa ceva: între 5 și 7 lei, în funcție de data la care a fost publicată informația. Vi se pare mult? Oare cât timp v-ar lua să găsiți articolul „O nouă variantă apologetică a sociologiei burgheze”? Nouă ne-a luat două minute, dar asta numai pentru că avem în față nr. 2/1960 al revistei „Lupta de clasă – organ teoretic și politic al CC al PMR”.

Direct pe CD
Când ne-am scris noi lucrarea de licență, biblioteca nu avea nici măcar xerox. Ne-a costat o cutie de ciocolată împrumutarea pe vreo două ore a câtorva volume „de la sală”. Logica bibliotecii era să stai acolo și să copiezi de mână toate tomurile de care aveai nevoie. Nu existau telefoane cu cameră foto, dar oricum fotografierea paginilor era interzisă. Incredibil, dar chiar așa era. Acum, biblioteca îți caută ce te interesează, îți scanează pagina la ce rezoluție vrei și-ți trimite CD-ul prin poștă dacă vrei. Pe vremea noastră, depozitul de carte veche era practic închis. Doar de vreo două ori am reușit să obținem de la depozit vreun volum mai vechi. Acum poți primi și harta Moldovei din prima ediție a „Descriptio Moldaviae” a lui Cantemir, fără să te miști din fotoliul de-acasă. Iar dacă vrei să faci economie, îți poți copia sau scana singur ce te interesează, la xerox-ul bibliotecii, fără să te bată nimeni la cap. Iar 10 bani pagina chiar nu e un tarif exagerat, nu?

Te învață să înveți
Culmea deschiderii, biblioteca organizează până și sesiuni de instruire a abonaților săi. Te învață să înveți, cum s-ar zice. Asta, ca să nu-ți mai prinzi urechile bătându-ți capul cum și unde să cauți ce te interesează, atunci când nici ție nu ți-e prea clar ce vrei. Mda, probabil că directorul n-a uitat că a fost și el student.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *