Specialişti în praf şi pulbere. Cercetătorul Gurlui, pregătind o nouă diagnoză asupra poluării (pamflet)

Râs cu plâns

Profesorul Silviu Gurlui s-a reactivat zilele trecute, alarmând ieşenii cu noi măsurători privind dimensiunea apocaliptică a poluării oraşului. Postând tot felul de grafice şi imagini de sfârşitul lumii, Gurlui a reuşit să bage spaima în oasele concitadinilor săi. Pe de altă parte, uşor intrigaţi de situaţia descrisă de profesor, Gheorghe Bacuşcă, directorul Comisariatul ieşean al Gărzii de Mediu şi Gheorghe Tătaru, director executiv al Agenţiei de Mediu Iaşi, au hotărât că e vremea să ia nişte măsuri. În consecinţă, cele trei personaje cu expertiză în domeniu s-au întâlnit pentru a dezbate problema poluării la Iaşi. (pamflet)

Gurlui (pamflet): Iar s-a înţepenit tehnica performantă din laboratorul meu secret. Simt că depăşesc nepermis de mult concentraţia de nervi pe şurub pătrat!

Parcul Copou, la orele amiezii. Pe o bancă mai retrasă, departe de plimbăreţii obişnuiţi ai locului, stau la taclale Gheorghe Bacuşcă şi Gheorghe Tătaru.

Gheorghe Bacuşcă: – Călduţ şi astăzi. O zi minunată de toamnă. Ce inspirat am fost dimineaţă că m-am îmbrăcat ceva mai lejer.

Gheorghe Tătaru: – Da, e bine când n-ai probleme cu inspiraţia. Eu era cât pe ce să-mi pun o mască din aia super modernă, cu ventilator încorporat şi nu ştiu ce filtre pentru praf. Ştii, sunt mai nou în domeniul ăsta al protecţiei mediului. Chiar dacă am fost primar şi, deci, am stat o viaţă printre hârtii mucegăite, încă sunt sensibil la praf.

Gheorghe Bacuşcă: – Stai liniştit, la începutul carierei de şef la Garda de Mediu, eram la fel de sensibil ca şi tine. Strănutam numai cât deschideam şi semnam condica de prezenţă. Ca şefi la mediu, ideal ar fi să avem alergie la praf, fum, gaze de eşapament, dar ce să fac dacă nu-mi dau lacrimile nici măcar atunci când simt un miros înţepător de gunoi de grajd?

Gheorghe Tătaru: – Păi de aia suntem directori la mediu, să fim cei mai tari, insensibili la putoarea din judeţ, nu?

Gheorghe Bacuşcă: – Aşa e. Ia imaginează-ţi că începem să tuşim ca apucaţii după două sute de metri de mers pe stradă. Nu intră lumea în panică?

Gheorghe Tătaru: – Doamne fereşte, asta mai lipseşte, să speriem populaţia cu cine ştie ce comportament inadecvat.

Gheorghe Bacuşcă: – Exact! Uite, cum face necugetatul ăla de Silviu Gurlui. Dom’le, omul e o pacoste pentru protecţia mediului. Postează zilnic numai prostii, de bagă în boală pe toată lumea. De pildă, ieri sau alaltăieri, a scris că am depăşit de jde’mii de ori concentraţia normală de PM 10. E inadmisibi, ce face el este un atentat la funcţiile noastre de conducere şi, de ce nu, de răspundere!

Gheorghe Tătaru: – Adică noi nu semnalăm nimic, iar el ne dă cu tifla. Pe scurt, zice că suntem proşti, că dormim la birou.

Bacuşcă strănută puternic de câteva ori. Scoate o batistă din buzunar, o duce spre gură, dar se opreşte brusc.

Gheorghe Bacuşcă: – Nu, nu voi ceda ispitei de a-mi proteja căile respiratorii de micile particule poluante! Dacă mă mai vezi că duc batista la gură, să-mi dai peste mână!

Gheorghe Tătaru: – Desigur, o să fiu vigilent.

Gheorghe Bacuşcă: – Da, şi cum îţi spuneam. Acest profesoraş, pseudospecialist în mediu, ne cam dă bătăi de cap. Se pricepe la toate: şi la cutremure, şi la boomuri sonice, şi la poluare.

Gheorghe Tătaru: – Aşa e, toţi neaveniţii îşi dau cu părerea despre poluare. Păi ce, se compară cu experienţa mea de jurist şi fost primar la Târgu Frumos?

Tătaru se ridică de pe bancă, enervat. Face câţiva paşi înainte şi înapoi pe alee, apoi câteva mişcări de gimnastică. Inspiră adânc, dar începe să tuşească. Revine pe bancă, epuizat.

Gheorghe Tătaru: – Unde mai pui că a zis că cică Iaşul e mai poluat ca Beijingul. El chiar are încredere în sculele chinezeşti de măsurare a calităţii aerului?

Gheorghe Bacuşcă: – E clar, trebuie să facem ceva în privinţa lui. Propagă informaţii care bagă panică în oameni, mai rău ca plumbul care intră în plămâni.

Gheorghe Tătaru: – Treaba e simplă: intrăm în laboratorul lui şi-i facem vraişte toate aparatele. Să vedem după aia cu ce o să mai iasă la interval.

Bacuşcă îi face un semn discret. Tătaru priveşte în direcţia indicată şi-l vede pe Gurlui păşind încet şi adulmecând prin iarbă.

Gheorghe Bacuşcă: – Trăiţi, dom’ profesor? Ce faceţi, cercetare pe teren?

Silviu Gurlui: – Evident. Adun probe nazale pentru demonstraţiile mele ştiinţifice despre calitatea aerului.

Gheorghe Tătaru: – Sunteţi un Sherlock Holmes al ecologiei, maestre!

Silviu Gurlui: – Elementar, dragă directore!

Gheorghe Bacuşcă (în şoaptă către Tătaru): – Tu ţine-l de vorbă, eu mă duc să-i aranjez laboratorul.

Bacuşcă pleacă discret, în timp ce Gurlui cercetează cu lupa o frunză uscată.

Silviu Gurlui: – Exact cum bănuiam! Această frunză a fost ucisă de o supradoză de monoxid de carbon.

După două zile. Tătaru şi Bacuşcă, pe aceeaşi bancă.

Gheorghe Bacuşcă: – Totul a mers ca uns, dragă Gică. I-am luat aparatura la rând. Avea tot felul de chestii, microscoape, lasere, eprubete, parcă eram în laboratorul lui Frankenstein. Am luat toporul şi i le-am făcut pe toate praf.

Tătaru îl opreşte cu un gest, arătându-i o ştire din ziar.

Gheorghe Tătaru: – Praf ai spus? Ia uite ce scrie aici: Profesorul Silviu Gurlui a semnalat un nou caz de poluare. În laboratorul său s-a constatat o creştere uluitoare de particule de praf PM 10!

Gheorghe Bacuşcă: – Asta e. Ce-ar fi vrut să fac, să dau şi cu aspiratorul? Ia, hai să sărbătorim şi să bem o bere bio cu o concentraţie respectabilă de malţ şi hamei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *