Bârfe inspirate, sunt mișto, frate! Concurs de șef, doar de ochii lumii

Haz de necaz

Recent, s-a scos la concurs (sanchi!) un nou post de direftor în Iași. Este vorba despre cel de șef la muzeul municipal. La această competiție, s-au înscris două doamne cu cv-uri bune si nume asemănătoare I..im. Până aici, toate bune și frumoase. Partea proastă și urât mirositoare a acestei afaceri este că prin târg se știe deja numele câștigătoarei. Adică, cine va ocupa postul de director la acest muzeu. Ar fi venerabila doamnă Auraș care se află pe bune cu șefii de oraș. Postul i-ar fi fost oferit pe tavă de-acum câteva luni, iar concursul de-acum e doar așa, de ochii lumii. Urmărim tot ce se întâmplă și vă ținem la curent dacă se confirmă sau nu această bârfă care, să recunoaștem, n-ar surprinde dacă chiar s-ar petrece.

I s-a pus pata să candideze: Cică toată această agitație, cvasi-permanentă, a tânărului Silvache Vurlui are o explicațiune simplă. I s-a promis acestui profesoraș de la universitatea din dealul Copoului că va fi candidatul usereului la alegerile pentru funcția de primar în 2020. Iar el chiar a crezut și a început să se agite, mai ceva ca până acum. Duce ajutoare sinistraților inundațiilor din județul Neamț cu care face live-uri pe Facebook, deh, meteahnă de partid copiată de la don’șoara deputat Coconette, colega sa din usereu. Silvache pune poze și cu ploile din Iași, și cu reparațiile pe care și le face la mașină, și de la universitate, și de-aiurea de pe străzi. Omule, nu-i de-ajuns, ești superficial, nici măcar la capitolul notorietate nu punctezi cu panaramele astea de mesaje!

Se ocupă de propriile combinații: Sunt fo’ doi – trei consilieri locali, nu spunem cum îi cheamă deocamdată, nici la Putere, nici în Opoziție, care au un singur scop acolo: combinageală. Adică, rezolvarea de mici business-uri pentru ei înșiși, pentru familiile lor sau pentru cei apropiați. Încă nu-i dăm în vileag, pentru că mai avem de cules câteva date, însă informațiile sunt certe. Ba un PUZ, ba o concesiune de teren, ba un spațiu comercial și tot așa. Adică, dacă indemnizația de ales local e micuță, vreo 200 de euroi, măcar niște afaceri să facă și ei în mandatul ăsta de patru ani. Păi, oameni buni, nu prea e normal ce faceți voi acolo, că nu de aia v-au votat concetățenii noștri acum doi ani. Oricum, strângem dovezile clare, palpabile și apoi vă pictăm la ziar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *