Bârfe fără cusur, sunt de bun augur. Ținta lui, fotoliul de deputat

Haz de necaz

Am aflat. Zbaterea cu autostrada care să lege Moldova de Ardeal e cu bătaie lungă pentru unul dintre membrii celui mai activ ONG. Mai exact, mister Cătuțu’ Usturoi vrea să intre în politichie. Pasul 1: să pătrundă într-un partid. Pasul 2: să prindă un post baban. La pasul 1, se pare că discuțiile sunt extrem de avansate, Usturoi urmând să intre în usereul local. La pasul 2, funcția grasă, încă se negociază. Usturoi se vede deja deputat, cei din partid i-ar da, cel mult, un loc eligibil pe listele la consiliul local sau la consiliul județean. Deh, fiecare trage pe turta lui, să obțină cât mai mult din această combinație. Ce n-am înțeles noi deocamdată: a strâns atâta notorietate și simpatie publică domn Usturoi încât usereul să-i accepte pretențiile?

S-a adeverit: au pus-o director: Chiar ținem morțiș să ne lăudăm un pic. Scriam acum câteva săptămâni, la acest colț de rubrică, despre simulacrul de concurs organizat la muzeul municipal. Cu două participante, e adevărat. Însă, chiar înainte de publicarea anunțului și de înscrierea candidatelor, sursele ne-au indicat cine va câștiga. Și bârfa s-a adeverit și s-a transformat în realitate. Madama Auraș, apropiată a șefilor din Palat, a fost desemnată drept directoare la noul muzeu municipal. Așa că, băieți, luați aminte. Ce scriem aici are șanse uluitoare de a fi adevărat, iar bârfa să fie doar ambalajul sub care prezentăm marfa. Adevăruri supărătoare. Revenind la madama Auraș, să vedem ce va fi în stare să facă onorabila în noua postura. Părerea noastră e să nu mizați pe vreo reușită profesională, că nu va fi niciuna.

Șefule, dezbracă-i de metehne! Într-o discreție cvasi-totală, mister Livache Zanfi a fost numit direftor general la poliția locală. Toate bune și frumoase, un carierist, poate va reuși să aducă ceva ordine în complicata lume a poliției locale. Și-ncepem cu un sfat pentru Livache: don’ direftor, e crimă ce fac oamenii dumitale, ăia de la rutieră, care cheamă hingherii de mașini. Cel puțin în două zone sensibile rău: la spitalele Spiridon și Infecțioase. Domnule direftor, acolo vin mașini din toată Moldova, cu bolnavi, locuri de parcare ioc. Manifestați puțină clemență, cereți amenajarea de locuri de parcare, cu plată, și-abia apoi ridicați mașinile oamenilor. Mai ales că, pe Lascăr Catargi, spre Policlinică, se parchează pe o singură bandă, la bordură, astfel încât strada poate fi folosită în dublu sens. Deci, e cam japca ce fac oamenii dumitale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *