Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi nu se poate plânge că a dus lipsă de rectori pitoreşti. Implicaţi de-a lungul timpului în tot felul de scandaluri mediatice şi nu numai, şefii acestei instituţii de învăţământ superior au fost mereu în prim planului atenţiei publice. Recent, trei dintre aceştia, Vasile Burlui, specialist în stomatologie, Vasile Astărăstoae, expert în medicină legală, şi Viorel Scripcariu, chirurg renumit, au fost protagoniştii unei întâmplări cu deznodământ neaşteptat. (pamflet)
Clădirea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. O încăpere decorată cu un mobilier impunător, oficial. Este după amiază, vara e pe sfârşite, soarele se retrage în linişte peste turnul bisericii Sfântul Spiridon. În jurul unei mese din lemn masiv, Vasile Burlui şi Viorel Scripcariu discută pe un ton agitat.
Vasile Burlui: – Măi, Viorele, ai văzut ce au făcut rockerii ăia de la Metallica?
Viorel Scripcariu: – N-am mai ascultat Metallica de când eram rezident. Ce s-a întâmplat, au ruginit?
Vasile Burlui: – Nu, dimpotrivă! Veniţi la Bucureşti pentru un concert, au donat 250.000 de euro pentru construcţia unui spital de oncologie!
Viorel Scripcariu: – Incredibil! Dom’le, dar în ce ţară trăim? Vii aşa, zdrăngani din chitară şi arunci cu bani în stânga şi-n dreapta? Mă întreb fiscul ce păzeşte. Sper că le-a băgat nişte taxe pe măsură. Eu aşa fac la UMF.
Vasile Burlui: – Mie-mi spui? Parcă la Apollonia ce fac? Bag taxe şi scot stomatologi pe bandă.
Viorel Scripcariu: – Şi diplome ai scos pe vremuri de la UMF, dar hai să nu mai vorbim de vremurile alea.
Vasile Burlui: – Chiar te rog! Iar băieţii ăştia de la Metallica, dacă voiau să sprijine sănătatea românească, de ce n-au scăpat nişte mărunţiş şi în zona educaţiei? De pildă, la mine. Cu 10.000 de euro mai ridicam o universitate, zău!
Viorel Scripcariu: – Eh, asta e, străinii nu ne respectă. Vin şi aruncă şi ei câte 50 – 100 de euro la un examen. Drept cine ne iau?
Burlui îşi aprinde un trabuc. Trage câteva fumuri, transfigurat. Priveşte pe fereastră. La un moment dat, tresare.
Vasile Burlui: – Aoleu, ai văzut ce-a păţit Astărăstoae? A făcut infarct, săracul.
Viorel Scripcariu: – Da, am citit câte ceva. Sper că e bine acum.
Vasile Burlui: – Se reface, dar l-a apucat acum altă pacoste. Vrea să strângă bani pentru modernizarea Institutului de Boli Cardiovasculare sau cam aşa ceva. În fine, l-a pălit umanitarismul, caută să convingă lumea să doneze pentru noi săli de operaţie, dotări, aparatură, chestii din astea.
Viorel Scripcariu: – De la prea multe cursuri de etică i se trage.
Vasile Burlui: – Ideea nu e rea, prinde bine la public. Îl cred pe cuvânt, pare hotărât să schimbe ceva.
Viorel Scripcariu: – Păi, hai să ne alăturăm şi noi proiectului ăsta. Cum am putea să-l ajutăm?
Vasile Burlui: – Eu aş propune o taxă care să se aplice în toate cabinetele stomatologice din oraş. Cum e taxa pe turism, de pildă. La fiecare dinte extras, pacientul să plătească în plus, pe lângă onorariul medicului, câte un euro. Se scot zece mii de dinţi pe lună, iaca se adună zece mii de euro care vor merge spre spitale.
Viorel Scripcariu: – Iar eu aş putea pune o taxă pe fiecare examen. Toţi studenţii să scoată câte doi euro la fiecare examinare. Bine, străinii să dea zece euro.
Vasile Burlui: – Doamna profesor Carmen Dorobăţ avusese parcă iniţiativa asta! Strălucită idee!
Uşa biroului se deschide. În încăpere intră profesorul Vasile Astărăstoae. Cei doi se apropie de el, îmbrăţişându-l.
Viorel Scripcariu: – Bine ai venit, Vasile! Ce faci, bine, sănătos?
Vasile Astărăstoae: – Ca specialist în anatomopatologie, pot spune că sunt foarte ok!
Vasile Burlui: – Ne bucurăm că te vedem. Te rog, ia loc, tocmai vorbeam despre tine.
Vasile Astărăstoae: – Sper că nu la timpul trecut.
Viorel Scripcariu (râde): – Ce glumă bună! Nu, chiar croiam nişte planuri de viitor.
Astărăstoae se aşează într-un fotoliu. Burlui vine în spatele lui şi-l prinde pe după umeri.
Vasile Burlui: – Vreau să te felicit pentru ideea de a face o chetă pentru modernizarea spitalelor ieşene.
Vasile Astărăstoae: – Da, e un proiect pe care chiar mi-l doresc realizat.
Vasile Burlui: – Foarte bine! Dacă nu te deranjează, intrăm şi noi în afacere.
Vasile Astărăstoae: – Mulţumesc, dar nu e o afacere…
Burlui îl priveşte fix.
Vasile Burlui: – Cum adică, nu e afacere? Dar ce e?
Vasile Astărăstoae: – Devotament faţă de medicină, de semeni…
Viorel Scripcariu: – Tu vorbeşti serios?
Vasile Astărăstoae: – Da, de ce nu?
Burlui se foieşte prin încăpere, dezamăgit.
Vasile Burlui: – Mda, bănuiam eu că totul e o scamatorie, un bluf!
Viorel Scripcariu: – Noi credeam că e o chestie de la care pică ceva.
Vasile Astărăstoae: – Nu pică nimic, ce să pice?
Burlui stinge trabucul şi se îndreaptă brusc spre uşă.
Vasile Burlui: – Incredibil ce au putut face ăştia de la Metallica! Au sucit capul ditamai profesorului. Auzi la el, donaţie fără profit! Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Bine, măi Vasile, aştept să-i aduci în concert pe Fuego şi Bănică Junior, să te ţii atunci sindrofie umanitară! Adio şi n-am cuvinte!