Autoritățile dorm în papuci, noi numărăm morții. E583, ca o alee de cimitir

Calcul la rece

Sfârșitul săptămânii trecute a adus cu el o nouă tragedie pe șoselele Iașului. Ați auzit sigur de el, așa că ne vom referi la el doar pe scurt. Chiar la ieșirea din târg, în Păcurari, un BMW a reușit performanța să sară peste parapetul de beton care separă cele două sensuri de mers, căzând în plin peste o dubiță de pâine. Ambii șoferi au murit, iar un puști, pasager în dubiță, s-a ales cu o fractură de femur, pe lângă alte multe leziuni. A fost unul dintre cele mai tragice accidente din acest an, dacă nu chiar cel mai tragic, prin absurdul său. BMW-ul a agățat pur și simplu refugiul pietonal de pe mijlocul drumului, care l-a propulsat peste parapet. Firește, viteza excesivă a fost factorul determinant. Totuși, nu întotdeauna viteza este de vină. Cei 46 km ai tronsonului Iași – Târgu Frumos din drumul european sunt responsabili de un sfert din victimele accidentelor rutiere din întreg județul. Iar în Iași sunt peste 3.000 km de drumuri naționale, județene, comunale, străzi orășenești și drumuri sătești. Nu degeaba acest tronson a fost poreclit „șoseaua morții”. Totuși, ce facem cu ea? Ne resemnăm să numărăm morții? Sau există soluții pentru a schimba lucrurile?

Efectele separatoarelor
Introducerea parapeților de beton, separatoare de sens „New Jersey” cum li se mai spune, a fost prezentată de la bun început ca fiind cheia siguranței pe unul din cele mai periculoase sectoare din drumul european. Au existat chiar și campanii de presă, nu doar la Iași, în favoarea acestei soluții. Era și firesc. Sute de accidente au avut loc pe când un șofer încerca să întoarcă peste axul drumului, tăind calea altuia, care eventual mergea prea repede. Într-adevăr, odată introduși acești parapeți, numărul accidentelor de acest tip a scăzut la zero, iar cel al accidentelor implicând pietoni s-a redus și el semnificativ. Au dispărut traversările neregulamentare, rămânând „doar” pietonii omorâți pe zebră de câte un șofer băut sau teribilist. Ar fi o soluție instalarea unor astfel de separatoare de sens pe toată lungimea șoselei Iași – Târgu Frumos? În fond, soluția nu este aplicată doar la Iași.

Costuri
O primă problemă ridicată de aceste separatoare este reprezentată de costurile directe și indirecte ale instalării. Anul trecut, Compania Națională de Drumuri a lansat o licitație pentru cumpărarea, pentru toate autostrăzile și drumurile naționale din țară, a 192 km de separatoare „New Jersey” din beton. Cam 5 km pe județ, în medie. Aceasta pentru că prețul, fără a fi neapărat mare, devine prohibitiv pentru distanțe mari: cam 270 lei pe metrul liniar. Pentru cei 46 km de drum național dintre municipiu și Târgu Frumos, ar fi necesară o sumă de 12,5 milioane de lei. Până la Strunga, unde se termină propriu-zis „șoseaua morții”, costurile s-ar ridica la 15 milioane de lei. Adică, 3,3 milioane de euro.

Obligatoriu pasarele
Poate nu e exorbitant, dar la aceste costuri s-ar adăuga cele implicate de amenajarea trecerilor pentru pietoni. Cele la nivel nu se pretează chiar oriunde. Aceasta și pentru că pe sectoare lungi, parapeții creează un efect psihologic destul de parșiv: cel de tunel. Șoferii tind să accelereze atunci când se află într-un tunel, chiar unul cu un singur perete. Unul de 55 km ar fi un adevărat coșmar. Implicit, trecerile la nivel ar deveni prea riscante pentru pietoni, așa că s-ar impune construirea unor pasarele supraterane sau a unor pasaje subterane. Ultima variantă e destul de scumpă, peste 100.000 lei metrul liniar și e greu de aplicat în localități, mai ales că de regulă drumul aproape că se mărginește cu gardurile gospodăriilor. Pasarelele supraterane sunt ceva mai ieftine, dar tot este greu să construiești una cu mai puțin de 200.000 lei. Pe scurt, separatoarele din beton se pretează doar la autostrăzi, care sunt suficient de late pentru ca efectul de tunel să fie anulat.

Soluție mai ieftină
O variantă mai puțin stresantă pentru șoferi este instalarea de parapeți metalici. Cei de plastic au o eficiență zero în cazul unor accidente. Prețul unor astfel de parapeți pleacă de la 70 lei/metru, în cazul parapeților semigrei, ajungând la vreo 320 lei/metru pentru cei foarte grei. Separarea sensurilor de la Iași până la Strunga ar costa astfel cam 4-5 milioane de lei, un cost mult mai acceptabil.

Variantă sofisticată
Cam o zecime din accidentele în care sunt implicate doar mașini se produc din cauza depășirilor neregulamentare. Riscul este semnificativ pe tronsonul despre care vorbim, pentru că în cea mai mare parte, el are două benzi pe sens doar teoretic. În fapt, drumul european este de o bandă pe sens și un acostament destul de lat pentru a permite unui autoturism să se încadreze pe el. Ca urmare, la o depășire ai multe șanse să ajungi pe contrasens. Genul acesta de drum se pretează însă, fără a desființa complet acostamentul, la transformarea sa într-o șosea 2X1 alternativ: două benzi pe un sens, una pe celălalt, sensurile fiind separate prin parapeți cu cabluri de oțel, care pot fi eventual mutați în funcție de trafic. Costurile sunt cam aceleași cu cele implicate de montarea de parapeți metalici rigizi grei sau foarte grei. Scump, dar eficient, întrucât cablurile sunt deosebit de rezistente la impact.

Aplicată cu succes
Dacă o mașină se izbește în ei, nu se înfige, ci este împinsă înapoi pe banda sa. De fapt, cablurile rezistă și dacă un camion se izbește în separator cu 110 km/h. Ideea a fost aplicată masiv în Suedia, unde până în 2005 sistemul fusese deja instalat pe 950 km de drumuri. Numărul accidentelor grave a scăzut cu 45-55%, iar cel al decedaților și răniților grav, cu 35-50%. După suedezi, a venit rândul australienilor să încerce varianta și au constatat că rentează. Costurile de întreținere, respectiv de înlocuire a cablurilor care totuși cedează sunt la jumătate față de parapeții metalici și de 2,5 ori mai mici față de varianta parapeților din beton.

Chestii de bun simț
De fapt, suedezii n-au fost chiar originali. Au perfecționat doar o idee aplicată în Statele Unite, unde se pune accentul pe dispozitive menite să reducă forța impactului. Iar acestea sunt extrem de variate, iar unele chiar banale. Americanii evită plantarea de copaci pe marginea drumurilor, ca să nu aibă șoferii în ce să se izbească. Până la cei mai apropiați copaci se amenajează zone înierbate largi, pentru ca mașinile să încetinească dacă ies de pe carosabil. Pentru ca mașinile să nu se răstoarne la ieșirea de pe carosabil, rigolele sunt acoperite cu plăci de beton perforate. Pot prelua apa și nu funcționează ca niște șanțuri antitanc, ca ale noastre. Iar cum americanii sunt adepții soluțiilor simple, la capetele de pod se instalează recipiente cu nisip. Nu te înfigi direct în capul de pod, ci într-un butoi de plastic. Efectul este mult mai puțin mortal.

Indicatoare luminoase
O idee aplicată la noi pentru reducerea numărului de accidente a fost instalarea de panouri galbene cu mesaje gen „stop accidentelor, viața are prioritate”. Eficiența lor a fost nulă. Un șofer cu pedala la podea nu vede nimic pe marginea drumului. Aceiași americani de care vorbeam montează deasupra drumului indicatoare luminoase care prezintă numărul morților de pe tronsonul respectiv. Și chiar le merge. Numărul de morți pe kilometru este similar celui din Japonia, considerată campioana siguranței în circulație. E drept, numărul de morți în SUA este dublu față de cel din Japonia dacă ne raportăm la numărul de mașini, respectiv 12 morți la fiecare 100.000 de vehicule, față de doar 6. Iar la milionul de locuitori, SUA înregistrează 103 morți în accidente, față de 40 în Japonia. Deci, mai e de lucru. În Canada, la modă este lipirea pe șosele a imaginii unor gropi false. Șoferii încetinesc imediat, pentru a nu-și rupe amortizoarele. Mă rog, noi avem gropi oricum. Poze cu ele lipite pe asfalt nu ne mai trebuie.

Pe termen lung
Secretul siguranței rutiere pare să fie cel descoperit de Japonia și Suedia: planificarea pe termen lung. Traficul auto din țara scandinavă este unul dintre cele mai sigure din Europa, iar de 20 de ani suedezii aplică o strategie pe termen lung menită să ducă în final la zero accidente mortale. Japonezii aplică o strategie întinsă pe 50 de ani și aflată în plină desfășurare. Din 1965 până prin 1970, infrastructura a fost modernizată, în ideea că și o denivelare sau o groapă poate provoca un accident. Numărul accidentelor nu a scăzut, ci a crescut, pentru că șoferilor a început să le placă viteza. Din 1971 până în 1991, s-a pus biciul pe pietoni: campanii de informare, amenzi dure pentru traversarea neregulamentară, în paralel cu instalarea de semafoare și amenajarea de treceri pietonale. Din 1991, a venit rândul șoferilor. Pentru lipsa centurii de siguranță se suspendă permisul, fără comentarii. Ca urmare, numărul șoferilor care o foloseau a crescut în 3 ani de 40 de ori. Anul trecut, s-a ajuns la o rată a folosirii centurii de 88,3% și crește în continuare. Permisul zboară și dacă ești prins băut la volan. Numărul morților din această cauză a scăzut de 5 ori în 8 ani. Tot fără permis rămâi și dacă mergi cu mașina supraîncărcată sau dacă nu oprești la „STOP”, celelalte două mari cauze ale accidentelor. Cam asta e rețeta. Doar că trebuie aplicată pe termen lung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.