Alin Aivănoaei, aflat la exerciţii militare în Delta Dunării. În negocieri cu Abramovici

Râs cu plâns

De când nu mai este vice la CJ şi a trecut la un palier mai scund de activitate, cel de consilier judeţean, Alin Aivănoaei pare mult mai sprinten şi încrezător în tot ce face. După succesul iniţiativei de a constitui un brand unic sub care să fie comercializate produsele fabricate în Iaşi şi un mai recent proiect de amenajare a unor staţii de aşteptare pentru ieşenii care fac naveta cu autobuzele prin judeţ, Aivănoaei ţinteşte mai sus. Zilele trecute, acesta a dat un like paginii magnatului rus Roman Abramovici, semn că îi urmăreşte şi apreciază ascensiunea acestuia, dacă nu chiar îl are ca model. Mai multe detalii lămuritoare aflăm dintr-o discuţie pe chat dintre cei doi.

\"\"Alin Aivănoaei: Domnule Abramovici, sunt deosebit de onorat şi emoţionat că pot vorbi cu dumneavoastră. Îmi tremură toată tastatura, deşi n-ar trebui, că doar am scăpat mai devreme vreo sută de vodcă peste ea şi putea fi un pic mai curajoasă. S-a încleiat şi mai rău, fir-ar… Dar să ştiţi că era vodcă de calitate, pe măsura dialogului pe care îl vom purta!
Roman Abramovici: O secundă, sunteţi din România? Iaşi, din câte văd.

Da, Iaşi, capitala culturală şi spirituală a Moldovei!
Aha, păi aşa spune. Dar stai puţin. Din câte ştiam, Moldova are capitala la Chişinău. Aşa mi-a spus Igor Dodon în ultima croazieră pe care am făcut-o pe Marea Neagră.

Nu, nu, aia e altă Moldovă. Noi suntem Moldova cea bună, aia e rea. Acolo e Putin, Rusia, comunism, chestii.
Bun, m-ai lămurit. Şi ce vrei de la mine? O clipă, nu mai folosi emoticonurile alea, că-mi sar în ochi.

Scuzaţi, v-am spus, tastatura e de vină! Probabil vodca a început să-şi facă efectul şi are nişte reacţii necontrolate. Dacă aveţi răbdare un minut, mă duc să aduc nişte moare de varză să torn peste ea, poate se mai înviorează.
Las-o aşa, oricum trebuie să plec într-un minut în Hong Kong, am nişte chestii de rezolvat. Tot nu mi-ai spus de ce m-ai contactat.

Păi de ce v-am contactat… ştiţi, eu sunt un pescar foarte pasionat. Când am timp, mă duc pe toate bălţile din judeţ. Tare mi-aş dori o bărcuţă cu motor, să pot pescui mai din mijlocul iazului. Ştiu că dumneavoastră aveţi tot felul de yachturi… poate este unul aşa, care v-a rămas mic şi nu-l mai folosiţi… promit să am grijă de el, să nu-l bag decât pe luciu de apă de cea mai bună calitate.
Aline, yachturile alea mai vechi le-am dat la casat demult. Dar îţi propun altceva. Am nişte cauciucuri uzate de la Rollsul meu. Din patru cauciucuri, la o vulcanizare bună, îţi poţi face o bărcuţă onorabilă. Batem palma?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *