Acțiuni post-incendiu: Oradea, mai promptă

Metropolis

Un lucru care ne place în mod deosebit când privim o statuie este spatele acesteia. Basorelieful sau placa ce consemnează felul cum s-a ajuns la ridicarea sa. Sub coada calului lui Ștefan cel Mare scrie „ridicat prin subscripție națională”. În spatele lui Vasile Alecsandri, o dedicație poetului din partea poporului român. Pe soclul statuii lui Miron Costin, o lungă listă a celor care au contribuit financiar, în frunte cu regele Carol I. Pe statuia lui Cuza nu scrie nimic, dar a fost ridicată tot cu banii strânși de la populație, mai ales de la ieșeni. Care ieșeni au insistat atât de mult ca statuia să fie ridicată, încât regele Carol a băgat iar mâna în buzunarul propriu ca să sprijine ideea. Asta, deși Cuza îi era visceral antipatic. Nu ne place să fim nostalgici, dar parcă ieșenii de acum un secol erau altfel decât cei de azi. Contemporanii și-au pierdut o bună parte din dorința de implicare în viața comunității, pe care alții și-au păstrat-o.

Două incendii
De unde ne-am luat? Acum o lună, Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea a ars. Nu uitase nimeni vreo lumânare aprinsă și niciun piroman nu și-a făcut mendrele. A fost pur ghinion. Un transformator de pe rețeaua electrică stradală a luat foc, iar focul s-a extins până la palat. Acela nici măcar nu e racordat la rețeaua electrică. Curat ghinion. Puțin a lipsit ca ghinionul să se extindă și la clădirile învecinate. La palat, a ars total acoperișul și o bună parte din etajul superior, iar parterul a fost grav afectat de apa folosită la stingerea incendiului. Cam cum s-a întâmplat și cu Institutul nostru de Boli Cardiovasculare. Doar că reacția a fost diferită.

Reacție rapidă
Incendiul de la Oradea a avut loc pe 25 august. Până pe 30, când urma să fie ședința de Consiliu Local, reprezentanții Primăriei s-au întâlnit cu cei ai Episcopiei și au încheiat un protocol vizând refacerea palatului. Episcopia a acceptat să cedeze construcția către Primărie pentru o perioadă de 20 de ani. Primăria s-a angajat ca în trei ani să execute lucrările de refacere a clădirii. Conform protocolului, după cei 20 de ani, Episcopia va primi înapoi o treime din clădire. Restul va fi transformat într-un centru cultural și expozițional, municipalitatea orădeană angajându-se să respecte etica creștină și normele canonice greco-catolice. Protocolul și proiectul de hotărâre privind alocarea unei prime tranșe de 500.000 lei pentru demararea lucrărilor au fost discutate în ședința Consiliului Local. Consilierii UDMR au ridicat niște obiecții privind forma protocolului, iar opoziția PSD i-a bătut obrazul primarului liberal că nu a convocat o ședință de îndată, chiar a doua zi după incendiu. Asta, deși primarul, zicem noi, s-a mișcat repede. Să ai în doar cinci zile tot planul de bătaie stabilit pe 20 de ani chiar nu ni se pare mult. Firește, proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate. Niciun partid nu s-a opus din motive politice și niciun consilier nu s-a gândit că, în fond, în toată Oradea abia dacă sunt vreo 6.000 de greco-catolici, adică doar 3% din populația municipiului. Te poți lipsi de voturile lor fără multe emoții, la o adică. Cu două zile înainte de votul din CL și Consiliul Județean Bihor votase alocarea a 100.000 lei pentru lucrări.

Colectă publică
Încă înainte de decizia celor două consilii, începuse colecta de fonduri. La catolici nu există cutie a milei. La fiecare liturghie, printre credincioși circulă un coșuleț în care fiecare pune cât vrea. Sau nu pune. Preoții anunță la finalul liturghiei scopul pentru care s-au strâns banii. Firește, toți banii au luat drumul Palatului Episcopal. Fundația pentru Protejarea Monumentelor Bihor, căci la ei există și așa ceva, ca și episcopia greco-catolică au deschis conturi pentru colectă. În două săptămâni, fundația a strâns 23.379 lei, iar în conturile episcopiei au intrat 91.331 lei, 2.526 euro, 500 de lire sterline și 985 de dolari. S-a strâns leu cu leu, cent cu cent. Oricât de puțin, e bine primit.

Au început deja
În Palatul Episcopal, primii muncitori au intrat pe 10 septembrie, ca să curețe molozul. Ar fi intrat ei mai devreme, dar trebuiau și polițiștii să-și facă ancheta. Pe 17 septembrie, molozul era scos, începând lucrările propriu-zise de refacere a clădirii. La entuziasmul cu care au pornit, n-avem niciun dubiu că ele se vor finaliza în termenul fixat, dacă nu chiar înaintea acestuia.

Vorbărie
Ce s-a întâmplat la Iași, în paralel, ca să spunem așa? Păi, întâi au fost declarațiile politicianiste venite din toate părțile. Așa de mulți politicieni și-au anunțat sprijinul, de ziceai că pentru IBCV vor curge bani din toate părțile. Pe urmă, s-au încrucișat brațele și s-au cerut bani de la București. Au venit niște bani, mai puțin de un sfert din cele 10 milioane de euro necesare. Firește, toată lumea a început să se bată cu cărămida în piept că, vezi dragă Doamne, noroc de el că s-au alocat fonduri. N-a întrebat-o nimeni pe Dăncilă ce și cum, dar nu știm de ce avem impresia că ar răspunde că singurii oameni cu care a vorbit pe tema IBCV au fost miniștrii sănătății și finanțelor. Nimeni nu le-a cerut ieșenilor să-și aducă obolul pentru completarea sumei necesare refacerii IBCV. Dacă fiecare ar da 3 euro, s-ar strânge toți banii care trebuie. Iar Institutul nu ar sta în continuare închis cum e acum. Asta-i diferența Oradea vs Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *