500.000 de oameni, nicio piață modernă

Reflector

Vorbeam noi la un moment dat de mâncarea bio. Sau ecologică sau cum vreți să-i spuneți, că e totuna. E unul dintre subiectele despre care oricât ai vorbi, tot nu ai termina. Firesc, pentru că mâncarea este un subiect etern. Cu toții vrem să trăim cât mai mult, mai ales că lumea de aici e singura certă. Oricât ne-ar promite preotul viața veșnică și raiul, mai nimeni nu e dispus să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard în această privință. Iar pentru a trăi mai mult, trebuie să trăim mai sănătos. Iar principala condiție de a trăi sănătos e să și mănânci ca atare. Noi nu prea avem încredere în raftul de produse „bio” din supermarket, oricâte ștampile și etichete de produse „naturale” am vedea acolo. Poate pentru că suntem născuți în alte vremuri și am avut o copilărie „tradițională”, cu genunchi juliți, cocoțat în copaci și mâncat perje direct din pom. Pentru noi, ca și pentru mulți alții, mâncarea sănătoasă echivalează cu legumele, fructele și carnea cumpărate direct de la producător. De la țăranul din Golăiești sau Târgu Frumos. Între noi fie vorba, e și mai ieftină piața decât raftul „bio”. Așa că hai să vedem împreună cum stăm din acest punct de vedere. Al piețelor noastre de unde ne facem cumpărături sâmbăta.

Marea piață din Budapesta este una dintre cele mai mari și mai frumoase ale Europei, fiind și o atracție turistică, nu doar o destinație de cumpărături pentru localnici

Situația la zi
Nu există sat sau oraș fără piață. De fapt, orașele însele s-au dezvoltat în jurul unei piețe sau al unui obor. Iar pe măsură ce a crescut, înghițind satele din jur, Iașul le-a preluat și piețele. Unele au dispărut, dar majoritatea încă există. Iar „încă” este cel mai potrivit cuvânt. N-am mai văzut de mult pe nimeni în piața Podul de Piatră. Cei din Centru mai degrabă își cumpără cartofi de la supermarket decât să intre în „muzeul pătrunjelului”, cum a fost poreclită piața Independenței, fostă Dimitrov, după modernizarea de acum vreo 15 ani. Piața Halei e deseori aproape pustie, iar aici ajung doar producătorii care nu au încăput în altă parte. Piața Păcurari e animată câtuși de cât doar la sfârșit de săptămână, când vin producătorii de afumături. Piața Dacia e goală. La fel, Doi Băieți. Piața din Nicolina, de când s-a retrocedat o parte a terenului pe care este amplasată, e prea mică pentru câți oameni deserverște. Piața Chirilă, singura privată din oraș, este și ea prea mică, la cât e Tătărașiul de mare. Nici în piața CUG nu putem spune că am avea loc să ne întoarcem pe loc fără să ne împiedicăm de o tarabă, la cât de înghesuită este. Cei mai mulți ieșeni se înghesuie în piața Alexandru cel Bun, cea mai întinsă din oraș. Acolo însă, mergi la noroc. Ni s-a întâmplat, nu o dată, ca marfa cumpărată din Alexandru să fie mai scumpă decât cea de supermarket, așa că ideea pieței ca loc ieftin pentru cumpărături bune pare să nu se prea regăsească în Iași. Dar de ce, la urma urmei?

Piața din Rotterdam este de-a dreptul spectaculoasă, o bijuterie arhitecturală

Refăcute aiurea
O primă problemă a piețelor noastre este dimensiunea. Cu excepția pieței Alexandru, celelalte sunt atât de mici, încât nu pot oferi mare lucru clienților. Ce rost are să te duci într-o piață, dacă nu ai de unde alege, nici ca marfă, nici ca preț? Până la urmă, tocmai asta înseamnă economie de piață: să fie mulți producători, cu marfă și prețuri diverse, unde să te poți târgui. Bine, mărișoară este și piața Halei, dar are un handicap major: este modernizată. Nu știm cum se face, dar orice piață a modernizat Primăria de-a lungul timpului, a devenit aproape un loc ciumat pentru ieșeni. Asta, pentru că modernizarea a fost făcută cu picioarele. În rarele ocazii când e plină, nu-ți vine să intri în piața Independenței, că te doboară mirosul greu și aerul închis. În Piața Halei, e o căldură ca-n iad vara, din cauza acoperișului. Iar în cazul piețelor mai mici, cum sunt Dacia și Păcurari, modernizarea a însemnat închiderea unor locuri care oricum nu aveau un vad prea grozav. Producătorii s-au reorientat spre alte piețe și mai încearcă pe urmă să-i aduci înapoi, dacă poți.

Piața Time Out din Lisabona, e ca un mall al mâncărurilor. A fost inaugurată în 2014 și atrage anual peste 2 milioane de vizitatori. Jumătate e destinată vânzării de produse proaspete agro-alimentare, cealaltă jumătate fiind un uriaș și modern loc de luat masa

Nu pot fi mărite
Bine, prostia odată făcută, nu prea se mai poate desface. Piața Independenței este condamnată la dispariție, încet-încet. Piața Halei, prin simpla sa mutare de la suprafață în subteran, la fel, chiar dacă zona a avut din totdeauna și are în continuare un vad fantastic. Doar că unii s-au gândit că nu arată frumos o piață în centrul orașului, deși nu înțelegem ce ar fi rușinos în asta. Mai ales dacă ar fi fost făcută o investiție cu cap. Piața Doi Băieți pur și simplu nu are vad. E un loc pe care oamenii îl ocolesc instinctiv, deși spațiul este generos, iar mijloace de transport, mai mult decât suficiente. Piețele pe care le avem nu mai pot fi mărite sau mutate, pentru că efectiv nu mai ai unde. Totuși, există două lucruri care pot fi făcute cu ușurință.

Variantă: privatizarea
Unul este privatizarea actualei societăți de administrare a piețelor. Ronald Reagan spunea la un moment dat că vorbele de care orice privat se teme sunt „bună, eu sunt statul și am venit să te ajut”. O activitate privată merge brici dacă e lăsată în pace. Când se bagă statul, o dă în bară. Primăria ar putea să-și păstreze pur și simplu dreptul de control al piețelor și să lase o firmă privată să le administreze. Exemplul clar este Tătărașiul. Piața privată Chirilă, micuță și înghesuită, este arhiplină. Piața primăriei, Doi Băieți, este pustie.

O adevărată piață en-gros
Al doilea lucru, care este chiar absolut necesar, este amenajarea unei piețe en-gros veritabile. Aproape toată lumea se duce în piața CUG pentru aprovizionarea de toamnă. Spațiul este însă prea mic, ceea ce limitează și numărul comercianților, și pe cel al clienților. Recent, Primăria a obținut 23 ha de teren din fosta platformă industrială CUG, în aceeași zonă. Nimic mai simplu decât să aloce vreo două hectare din această suprafață amenajării unei piețe. Dacă ați mers vreodată în Germania, ați ajuns probabil în „piața de purici”. Flohmarkt, adică piața de vechituri. Talciocul, cum e la noi. Cât e ea de Germania, piața înseamnă același lucru: o platformă de beton sau piatră, unde vine cine are ceva de vândut. Fără alte amenajări, în afara celor destinate igienei publice. Într-o piață de două hectare ar avea loc și producătorii ieșeni, și cei din județele vecine, și cei veniți din Basarabia. Iar un spațiu mare înseamnă concurență. Adică prețuri mici pentru ieșeni. Iar pentru Primărie înseamnă o sursă sigură de bani din închirierea tonetelor sau din taxarea societății de administrare. Simplu, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *