Într-una dintre comediile sale, Carlo Goldoni pune în gura unui bădăran o replică de genul „Păi, da, că tinerii din ziua de azi nu mai sunt ce erau pe vremea noastră”. Clasică frază, nu? Așa de clasică, încât e la fel de valabilă și după mai bine de 200 de ani. Carlo Goldoni a murit în 1793. S-ar putea ca și Aristofan să fi scris ceva similar, dar dramaturgie antică n-am prea avut ocazia să urmărim. Cert e că tinerii de azi par să fie, în fond, aceiași cu cei de acum 200 sau 2.000 de ani. Probabil și problemele lor au rămas aceleași, doar modalitățile de rezolvare s-au schimbat. Cândva, tinerii nu puteau să-și întemeieze propriul cămin pentru că „ăi bătrâni” încă trăiau și nu le dădeau pământul necesar. Acum, tinerii sunt în bună măsură șomeri, aspect pe care îl vom discuta în continuare. Pe vremuri, tinerii mureau în luptă cu turcii, tătarii sau vecinul care se uita după aceeași fată, deci problema se rezolva de la sine. Dar acum? Avem altă soluție decât să-i trimitem peste granițe, să muncească pentru alții?
Unul din trei
Pentru că problema tinerilor la noi este de-a dreptul nasoală. Statisticile spun că 30,7% dintre românii tineri, adică cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani, trăiesc în condiții de privare materială severă. Ce înseamnă asta, că Europa ne-a obișnuit cu tot felul de termeni dubioși ca formă? Privarea materială severă înseamnă imposibilitatea cuiva de a plăti cheltuieli minore neașteptate, de a-și plăti un concediu de o săptămână anual, de a mânca pește sau pui măcar o dată la două zile, de a-și plăti întreținerea, de a-și cumpăra o mașină de spălat, un frigider sau un telefon. E vorba de imposibilitatea fortuită, nu de faptul că unul preferă să stea cu picioarele pe masă în așteptarea ajutorului social.
Printre ultimii
Mda, ne pare cunoscut. Cândva fumam „Anghelescu”, dacă le mai țineți minte. Țigări fără filtru, la o treime din prețul unui L&M sau Winston. Am trecut și noi prin faza asta. Mă rog, între timp au dispărut țigările „Anghelescu”, dar am avansat considerabil și noi. Deci, la noi, în România, procentul de privare materială severă atinge 30,7% dintre tineri, în timp ce același indicator este în restul Uniunii Europene de doar 11,4%. Europa țipă disperată că are o problemă cu nivelul de trai al tinerilor, cei care îi reprezintă în fond viitorul, dar situația în restul Europei este de trei ori mai bună decât cea de la noi. Doar tinerii din Bulgaria și Grecia o duc mai greu ca ai noștri.
Generație de sacrificiu
E drept, în general noi suntem mai săraci decât restul UE, deci e firesc ca și tinerii noștri să fie mai săraci decât ai lor, nu? Da și nu neapărat. La noi, 43,7% dintre tineri, adică aproape jumătate, se confruntă cu riscul sărăciei. Procentul aferent vârstei mature este de „doar” 39%. Cu alte cuvinte, tinerii noștri sunt încă mai săraci decât cei aflați la vârsta a doua. Ceea ce nu ar trebui să se întâmple. La urma urmei, bunicii noștri au fost o generație de sacrificiu, care a reclădit România răvășită de război. Părinții noștri și-au sacrificat tinerețea, chinuindu-se să construiască socialismul. Că nu le-a ieșit, e altă treabă. Ar trebui ca măcar tinerii de azi să beneficieze de pe urma a ce a strâns generația anterioară. Și totuși, acest lucru nu se întâmplă. La noi, riscul de sărăcie în rândul tinerilor se află în continuă creștere, în timp ce același indicator este descrescător în cazul celor peste 30 de ani. Și să ne mai mirăm că tinerii pleacă în străinătate?
Nu-s în statistici
De ce se întâmplă totuși acest fenomen? Păi, există vreo două explicații de bun-simț, deși dacă am insista, am mai găsi probabil și altele. Oficial, România are o rată a șomajului de 5,9% raportată la totalul populației active, sub media europeană. În rândul tinerilor, șomajul ajunge la 13,1%, sub media europeană care este de 14,3%. V-am mai spus noi, cu alte ocazii, că statistica are marele talent de a prezenta ce vrei, în nuanțe de roz-bonbon, chiar dacă afară e vopsit gardul, iar înăuntru… Rata șomajului este influențată foarte mult de legislația fiecărei țări. La noi, șomerii neindemnizați nu mai sunt luați în calcul după ce le-a expirat termenul de plată a ajutorului de șomaj, chiar dacă ei nu și-au găsit loc de muncă. Nemții îi includ. Asta, ca să dăm doar un exemplu. De fapt, rata ocupării, adică numărul celor cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani care muncesc, raportat la numărul total al persoanelor din acest interval de vârstă este la noi de 41,5%. În Europa, e de 48,5%. Cu alte cuvinte, avem 7% mai mulți oameni care nu muncesc, dar nici nu apar în statistica referitoare la șomaj.
Cauze multiple
Dar să revenim la tinerii noștri. Una dintre problemele lor este arhi-cunoscută. La angajare, li se cere să aibă „experiență relevantă” în domeniul respectiv, deși este evident că un tânăr nu poate să o aibă. Angajatorii vor să aibă salariați tineri și cu chef de muncă, dar și cu experiența și creierul limpede al unuia care lucrează de 20 de ani în domeniu. E imposibil, firește, dar aceeași dilemă există și în Vest. De ce e altfel la noi? Păi, pentru că… și aici apare o altă problemă a tinerilor. Sunt prost pregătiți. Ne place să ne mândrim cu vârfurile, cu olimpicii, cu inventatorii adolescenți, dar uităm media, care este catastrofală. Nu vedem pădurea din cauza copacilor.
Nu știu cu calculatorul
Dintre românii sub 30 de ani, doar 24%, adică nici măcar un sfert, știu să facă mai mult cu un calculator decât să-l deschidă. Degeaba avem cea mai rapidă rețea de internet din întreaga Europă, degeaba Iașul e plin de informaticieni. Media e nasoală rău de tot. Bulgarii ne depășesc cu 10% la procentul tinerilor care știu să umble cu un calculator. Aceasta, deși ne lăudăm cu hackeri români căutați de NASA și nimeni nu poate numi niciun „bulgăroi cu ceafa groasă” căutat de aceiași americani. Iar cu ocazia asta, ajungem înapoi la un subiect pe care l-am tot dezbătut împreună: calitatea învățământului. Dar despre aceasta, într-o ediție viitoare, vorba Marianei Zaharescu, nemuritoarea voce a Teleenciclopediei.