Pe când eram copii, avea bunicul în ogradă un cireș de soi rău, care făcea niște fructe bune doar de țuică. Erau ușor acrișoare, mici și lipicioase, de nici nu-ți venea să le culegi. Ei, dar într-o zi ne-a trimis bunicul să le culegem, iar el și-a văzut de treburi prin curte. Ei bine, ne-am apucat de cules, dar cu un chef de mamă, mamă. De fapt, culegeam doar când era bunicul prin preajmă și putea să ne vadă. În rest, stăteam pur și simplu în copac, degeaba. După câteva ceasuri, culeseserăm doar vreo jumătate de găleată. Nu vă spunem ce-a urmat și care a fost reacția bătrânului, că puteți bănui și singuri și, oricum, nu asta era tema noastră de discuții de azi. Vom povesti nițel despre o veche problemă a Iașului, la care se lucrează doar atunci când se uită lumea și care, evident, rămâne nerezolvată: garajele.
Improvizații de beton și tablă
Ați auzit desigur de investiții care demarează în trombă în preajma alegerilor și care încep să lâncezească imediat ce se termină numărătoarea voturilor. E modalitatea clasică prin care politicienii arată că muncesc, fără să o facă efectiv, bazându-se pe buna-credință și memoria scurtă a alegătorilor. Ce sens are să termini autostrada? Las-o, dom’le, acolo, că vor mai fi alegeri și peste patru ani. Ești ales de mai multe ori cu aceeași lucrare eternă. Cam așa pare să se întâmple și la Iași, în privința garajelor construite ilegal. Într-un oraș sufocat de mașini, în care până și pietonii au ajuns să ceară amenajarea de parcări, ca să nu mai facă slalom printre autovehiculele de pe trotuare, spațiul ocupat de improvizațiile de tablă și scânduri a devenit prețios.
1.400 de garaje
Iar aceste construcții nu sunt deloc puține. Acum 5 ani, când municipalitatea a dat startul campaniei de eliberare a spațiului, au fost inventariate aproximativ 1.400 de garaje împrăștiate prin oraș. Doar pentru 400 se eliberaseră cândva autorizații provizorii, expirate demult. Alte 1.000 fuseseră amenajate de localnici fără niciun fel de forme legale. Cele realizate în baza unor autorizații de construire puteau fi numărate pe degete. Ideea primăriei era simplă: se trimit somații proprietarilor, să și le demoleze singuri. Dacă nu o fac, intră buldozerul municipalității. Pe locurile astfel eliberate se amenajează spații verzi sau parcări, știut fiind că pe locul unui garaj pot fi amenajate două sau chiar trei locuri de parcare obișnuite. Ritmul de demolare a garanjelor ilegale era limitat teoretic doar de numărul de buldozere disponibile la un moment dat.
Încet-încetișor sau deloc
În cinci ani, problema a rămas tot nerezolvată. În fiecare vară se anunță din nou „marea demolare”, se postează pe pagina de Facebook a primăriei câteva fotografii frumoase cu dezafectarea câtorva garaje din spatele vreunui bloc și gata. Restul garajelor se reportează pentru anul următor. În ritmul ăsta, problema va fi soluționată cam în momentul inaugurării viitoarei autostrăzi peste Carpați.
Se poate dacă chiar vrei
Dar oare chiar nu se poate proceda altfel? Ba bine că nu. Una dintre problemele de care s-a izbit primăria noastră a fost lipsa informațiilor referitoare la proprietarii garajelor. Pe cine să somezi să-și dărâme singur garajul? Aceeași problemă a fost invocată de municipalitate și când se vorbea de refacerea fațadelor caselor vechi de pe Cuza Vodă. Proiectul, cu finanțare europeană, a fost abandonat pentru că primăria nu i-a putut identifica, chipurile, pe proprietari. Noi credem că nici nu s-a deranjat să încerce. La Botoșani, aceeași problemă a fost rezolvată simplu: s-au trimis angajații primăriei să bată la uși și să întrebe prin vecini. Cum altfel? La fel s-a făcut la Cluj-Napoca, în privința garajelor: s-au întrebat vecinii. Iar unde nu s-au primit răspunsuri clare, s-a lipit afiș pe ușa asociației: cine se simte vizat, va face ce trebuie.
Constrângere
Iar metoda chiar a funcționat. Într-o operațiune de demolare efectuată acum doi ani, primăria Cluj-Napoca a vizat garajele din cartierul Gheorghieni. Din 507 garaje, au fost desființate voluntar 490. Adică în sufletele a peste 95% dintre clujeni s-a deșteptat deodată spiritul civic și au renunțat singuri la magaziile de murături? Nici vorbă. Doar că la Cluj-Napoca s-a mai apelat la o metodă de convingere care nu s-a aplicat niciodată la noi. Orice demolare se face pe banii împricinatului. Eu vin cu buldozerul și camionul, dar tu plătești motorina și munca oamenilor. Iar argumentul ăsta le-a mers direct la inimă proprietarilor de garaje ilegale. Au preferat să le dărâme singuri și să vândă tabla la REMAT.
Cea mai complicată
Dintre orașele semnificative pe harta României, la Baia Mare problema a fost probabil cea mai gravă. Acolo s-au dat în trecut o mulțime de autorizații pentru garaje, cu toate ștampilele și semnăturile necesare. Prin urmare, printre garaje de tablă și scânduri găsești și destule construcții din beton, cu uși automate. E cam aiurea să demolezi trei garaje, să sari două și să mai demolezi cinci, mai ales când pe cele două legale oamenii au plătit impozite ani de zile. Aici, primăria a inventariat la sânge spațiile care pot fi eliberate prin demolarea construcțiilor ilegale, dar i-a prevenit și pe deținătorii garajelor legale că le va veni rândul. Legea permite exproprierea pe cauză de utilitate publică, deci și un garaj perfect legal poate fi demolat, câtă vreme se plătesc despăgubirile necesare. Una peste alta, autoritățile locale băimărene au stabilit un prim lot de 20 de viitoare parcări ce vor fi construite în locul garajelor. Pentru 16 dintre ele, unde statutul juridic al garajelor este clar, a și fost scoasă la licitație realizarea studiilor de fezabilitate. Pe scurt, când se vrea rezolvarea unei probleme, se poate face. Fără a se reporta pe campania electorală viitoare.
Foto sus: parcare realizată în Craiova în locul garajelor demolate