Ziua în care toate zborurile între Marea Britanie şi UE ar putea fi suspendate

D’ale vedetelor

Acestea sunt efectele unui „Brexit dur”, potrivit ministrului britanic de Finanţe, Philip Hammond. În data la care Regatul iese din UE, toate zborurile între Marea Britanie către ţările aflate în blocul unitar pot fi suspendate, dacă “divorţul” se finalizează fără un acord comercial, scrie The Telegraph.

29 martie 2019 este ziua în care Marea Britanie părăseşte, în mod oficial, Uniunea Europeană. „Divorţul” se anunţă a fi unul urât, iar urmările pot fi catastrofale şi de o parte, şi de cealaltă.

Teoretic, este posibil ca, în cazul în care nu se ajunge la nicio înţelegere să nu avem trafic aerian între Marea Britanie şi UE pe 29 martie 2019. Dar nu cred că cineva se gândeşte serios că se va ajunge aici. Sunt o serie de consecinţe pe care trebuie să le analizăm şi pentru care trebuie să găsim soluţii”, a explicat ministrul de Finanţe Philip Hammond.

Comentariul ministrului a venit la o zi după ce Brian Strutton, secretar general al Asociaţiei Piloţilor, a criticat în termeni mai duri posibilitatea ca Regatul să părăsească UE fără un acord comercial.

Spre deosebire de alte sectoare, în aviaţie nu există o Organizaţie Mondială a Comerţului sau alte reguli care să se aplice în cazul în care nu va exista un acord cu UE. Companiile aeriene britanice s-ar putea găsi în imposibiliatea de a mai putea zbura, ceea ce este extrem de serios. Este o nebunie să creadă cineva că un Brexit fără acord este altceva decât un dezastru pentru sectorul aviaţiei din Marea Britanie”, a declarat Strutton.

Sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *