Vinul dulce mult aduce. Vasile Lungu, la o dezbatere publică pe marginea succesului viticol

Râs cu plâns

E bine că românul s-a născut poet, dar şi mai bine ar fi ca tot mai mulţi români să se nască gospodari pricepuţi în treburile agricole. Nu de alta, dar mai de folos ar fi să redevenim grânarul Europei, decât papagalul ei. Doi ieşeni întreprinzători din zona Probota – Trifeşti, Vasile Lungu şi Nicolae Burcuş, vor să demonstreze cu orice preţ că veşnicia agriculturii româneşti s-a născut la sat şi că această moştenire trebuie cultivată cu grijă din generaţie în generaţie. Cei doi au reuşit să transforme munca pământului într-o afacere prosperă care le aduce milioane de euro în hambare. Mai multe despre viaţa de fermier în cea mai săracă zonă a Europei, aflăm din dialogul purtat între Vasile şi Nicolae.

Vasile Lungu: Bre, Nicolae, pe unde umbli? Te aştept de dimineaţă cu vinul rece scos din beci, dar acu’ s-a încălzit şi iar trebuie să-l bag sub pământ, la răcoare.
Nicolae Burcuş: Bagă-l, Vasile, de ce să nu-l bagi? Doar ştii că tot ce am băgat noi sub pământ a dat rod bogat, slavă Domnului! Iaca, dacă tot m-ai invitat la grătar, ţi-am adus nişte porumb pentru copt. E din ăla bun, Pionier. Să mai zică cineva că nu se făceau lucruri bune pe vremea lui Ceauşescu.

Ia şi pune-l la rumenit. Nicule, câteodată stau în pridvorul casei, cum şad şi acum, şi privesc în zare până hăt dincolo de hotarele moşiei mele. Şi mă gândesc unde eram noi acu’ 15 ani şi unde suntem acum.
D’apoi, tot acolo suntem, Vasile. Tot în Probota, că doar n-om fi la Monte Carlo.

Auzi, dar oare în Monte Carlo or avea ţărani, or avea ce cultiva pe acolo?
Noo, acolo se moare de foame. Nisip, piatră, soare, uscăciune. Oleacă de mare, dar şi aia cu apă sărată. Cam ca la noi, prin Trifeşti, doar că mai vine câte un american sau rus şi mai aruncă din avion câteva milioane de dolari, aşa, de sămânţă.

Auzi, dar dacă am face şi noi pe aici, prin bătătură, nişte hoteluri, ceva crâşme mai acătării? Hai, nu chiar ca în pustietatea din Monte Carlo, dar măcar oleacă de Dubai am putea să încropim aşa, de poftă. Nu, ce zici?
Nu-i rea ideea. Arşiţă avem, praf cât cuprinde, parcă ce mare lucru să înjghebăm două – trei căsuţe pe marginea iazului şi uite-aşa facem micul Dubai pe uliţa noastră. Luăm şi vreo două – trei cămile de la circ, că cică nu mai au voie să se dea în spectacol cu ele.

Este că am dreptate? Ia să te gândeşti la treaba asta până plecăm în concediul din Maldive. Şi du-te-n beci şi scoate vinul ăla de la răcoare, că m-am înfierbântat de-a binelea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.