Dan Niţă e primarul uneia dintre cele mai lăudate şi bogate comune din România, Miroslava, o aşezare care a avut norocul să se afle în coasta bună a Iaşului, cea cu deschidere la drumul european, dar şi sub ochii dezvoltatorilor imobiliari. Poziţia privilegiată a atras investitori de calibru, cum este şi cazul celor de la Delphi care şi-au plantat ditamai fabrica pe raza comunei, sporindu-i masiv încasările la buget. Dincolo de avantajele economice, Miroslava mai are şi ceva moşteniri istorice şi naturale care îi fac pe edili să o promoveze turistic. Dar mai multe despre viaţa de primar a dlui Dan Niţă aflăm din jurnalul său personal.
– Aseară iar m-am suit pe culmea dealului şi am privit în zare, spre hotarele îndepărtate ale comunei, precum făcea marele Ştefan de pe crestele Ceahlăului. Tare frumoasă şi întinsă îmi este moşia, pardon, comuna! Vedeam mândra cetate a oştenilor lui Delphi, apoi luminile fortăreţei capitaliste Carrefour, în care mişună plebea câtă frunză, câtă iarbă. Eh, dacă era şi Spitalul Regional de Urgenţe la margine de cetate, ce bună întăritură am fi avut pe flancul de încasări la bugetul localul, pe ce înalte metereze m-aş fi urcat, aruncând săgeţi înmuiate în ironii acide spre colosul ieşean cu picioare de lut! Dar e bine şi-aşa, mi-am zis eu sub lumina lunii, mângâindu-mi barba (chiar, ar trebui să-mi las barbă, ca orice voievod care se respectă). Apoi mi-am îndreptat privirea spre mândrele aşezări ale Ciurbeştilor, Horpazului, Valea Adâncă, acolo unde au răsărit semeţele vile ale păturii mijlocii şi nu numai. Cum au fugit săracii de praful şi aglomeraţia din Iaşi, ca din calea năvălitorilor turci! Şi acum îi aud cum intrau cu jalba la mine, cerându-mi îndurare: „Măria Ta, rogu-te, scapă-ne de cruzimea dregătorilor din Iaşi şi ne dă nouă autorizaţia cea de toate zilele!”. Iar eu îi mângâiam pe creştet, impresionat de mulţimea celor care doreau să devină supuşii mei. Ei, şi uite aşa, am făcut din Miroslava o floare între flori, a cărei parfum se simte până hăt, departe! Bine, uneori mai vine şi câte-un damf de la gunoaiele alea din râpă, dar astea deja sunt mofturi. Acum am alte griji. De pildă, abia aştept festivalul ăla de după dealuri. Va veni mult tineret, şi de prin părţile noastre, dar şi de pe plaiurile megieşe. Decât să rămână pârloagă terenul ăla din şesul Bahluiului, mai bine să-l însămânţeze miile de tineri care vor veni. Flower power, make love, not war! Şi uite-aşa, mulţi îşi vor aminti cu plăcere de plaiurile Miroslavei, în veacul vecilor!