Când Iașul s-a înscris în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, ai noștri s-au comportat de parcă ar fi fost vorba de o formalitate, simplul renume local al „dulcelui târg” fiind suficient pentru a obține recunoașterea pe plan continental. Excluderea noastră încă din calificări, în decembrie 2015, nu ne-a trezit, prima reacție a autorităților locale fiind un fel de stupefacție combinată cu teoria conspirației. Abia în toamna anului trecut, când Timișoara a fost anunțată drept câștigătoare, au părut și ai noștri să se trezească din pumni și să se apuce de comparat infrastructura culturală a celor două orașe. Noi aveam Palatul Culturii proaspăt renovat, cel mai frumos Teatru din Europa, un Palat al Unirii, un altul la Ruginoasa și cam atât. Timișoara găzduiește cam câte zece evenimente culturale zilnic. Orașul de pe Bega dispune de 24 de biblioteci, 19 cinematografe, 14 galerii de artă contemporană, șase teatre, 47 de situri de patrimoniu, 8 centre ale industriei culturale și creative, ca și 340 de piețe și curți interioare ce pot fi amenajate și puse în valoare pentru activități culturale. Spre deosebire de noi, bănățenii colaborează frecvent cu orașele înfrățite, Belgrad, Budapesta, Cernăuți, Graz, Karlsruhe, Novi Sad, Mulouse și Szeged, în diverse proiecte comune. Ne-au bătut și la capitolul infrastructură, și la cel al acțiunilor culturale.
Strategie culturală
Bun, acum, că am pierdut acest tren, ce putem face pentru a-l prinde pe următorul? Cel mai simplu e să redactăm o nouă strategie culturală, plecând de la zero. Asta e simplu, că oricum, în România mai mult se fac decât se aplică strategii. Cu 100 – 200.000 de euro, se poate întocmi un astfel de document, care să cuprindă ideile de evenimente care să individualizeze Iașul. Mai greu e cu refacerea infrastructurii culturale. În anii ’70-’80, pe vremea primarilor Manciuc și Nechifor, Iașul a pierdut, sub lama de buldozer a „modernizării” comuniste, cea mai mare parte a clădirilor construite la începutul secolului, care îi atrăseseră supranumele de „Florență a Orientului”. „Străpungerea” Independenței a mutilat celebra stradă Lăpușneanu și a condamnat majoritatea clădirilor din zonă. Reamenajarea Pieței Unirii, deși considerată o soluție bună din punct de vedere urbanistic, a condamnat toate casele evreiești de pe Săulescu și majoritatea palatelor de pe ulița Goliei. Și tot așa. Ne-au mai rămas, dintre clădirile emblematice ale Iașului, doar câteva: Muzeul de Științe Naturale, Palatul Braunstein, Filarmonica și, de ce nu, însuși Palatul Roznovanu.
Un mizilic
Casa Roset de pe Ulița Hagioaei (actuala Independenșei) adăpostește cel mai vechi muzeu de științe naturale din țară, mai vechi chiar decât celebrul muzeul „Grigore Antipa” din București. De fapt, „adăpostea” ar fi mai bine spus, pentru că e închis de patru ani pentru că stătea să se dărâme peste vizitatori. De atunci, singura intervenție făcută asupra clădirii a fost instalarea unei plase sub cornișa acoperișului, pentru ca în capetele trecătorilor să nu cadă bucăți de tencuială. Asta, dacă nu menționăm lighenele puse în interior, pentru a strânge apa infiltrată. La expertiza tehnică făcută în 1995, clădirea a fost catalogată ca fiind cu risc major de prăbușire. E de mirare că muzeul a mai funcționat 18 ani. Culmea e că suma necesară reabilitării este nesemnificativă aproape, în comparație cu valoarea istorică a clădirii. Un mizilic de vreo două milioane de euro. Anul trecut a fost semnat contractul pentru proiectarea restaurării. Mai trebuie găsiți și banii pentru aceasta.
Foarte veche
Palatul Roznovanu, clădire cumpărată de Vasile Pogor din banii lui pentru a deveni sediu al primăriei, este una dintre cele mai vechi clădiri aflate încă în picioare în Iași. La urma urmei, dacă excludem bisericile, palatul, construit prin anii 1770, este probabil cea mai veche clădire civilă. Pe tăblița din parcul Primăriei scrie că a fost construit prin 1832, dar de fapt este vorba de prima sa restaurare, făcută de arhitectul austriac Johan Freywald. Același arhitect care a proiectat și Catedrala Mitropolitană, aflată peste drum. Clădirea e mai plină de istorie decât un castel scoțian de fantome, iar Sala Mare a auzit mai mult tropot de cizme militare decât pași de dans. Dacă priviți palatul din spate, veți vedea niște schele, dar este mai mult o iluzie optică. Se fac doar niște reparații ale acoperișului, singurele pe care și le permite municipalitatea. Sunt și ele necesare, dar marea problemă a clădirii este fundația, care practic plutește pe apă. Consolidarea ar costa vreo 5 milioane de euro. Teoretic, există un protocol încheiat între Guvern și Banca Mondială pentru asigurarea finanțării, dar nu am auzit nimic recent despre el.
Centru cultural
De Palatul Braunstein am mai avut noi ocazia să vorbim. Proiectul de reabilitare, în valoare de 22 milioane de lei, urmărește consolidarea clădirii, refacerea finisajelor în stilul inițial și recompartimentarea astfel încât Palatul să devină principalul centru cultural al Iașului. Ultimele știri sunt proaste: proiectului i s-a refuzat finanțarea pe fonduri europene, întrucât Palatul și clădirea plombă de lângă el au o scară de acces comună. Primăria a contestat decizia, iar meciul încă se joacă. Dacă însă nu se vor putea obține bani europeni, singura sursă posibilă de finanțare va rămâne bugetul local.
Nu sunt bani
Fără doar și poate, Filarmonica va rămâne încă multă vreme o adevărată rană în inima Iașului. Proiectul de reabilitare, început cu surle și trâmbițe acum un deceniu, s-a oprit după refacerea Casei Balș și a unui pavilion administrativ. Corpul central și un al doilea corp administrativ au rămas acoperite cu mesh-uri prezentând vechea imagine a clădirii și cu vegetația crescută din abundență printre pietre. Există un proiect de reabilitare, de vreo 6 milioane de euro, dar obținerea de fonduri europene e imposibilă, din cauza statutului juridic încă neclar al clădirii. În ultimul timp se vorbește de construirea din temelii a unei noi filarmonici, în curtea interioară. Noua clădire ar urma să coste 14 milioane de euro, iar singura sursă posibilă pentru finanțare este reprezentată de aceleași fonduri europene. Răspunsul cu privire la aprobarea sau respingerea sa ar trebui să vină vara asta. Până atunci, putem doar să ne uităm cu invidie la Filarmonica din Arad, aflată în plin șantier, dar care în acest an va fi terminată. Cu tot cu poleială de aur.