Laura Cosoi, la plajă cu Seneca. Petrecându-și vacanța cu gândul la filosofii antici

Înainte de a reveni pe scena Teatrului Elisabeta, acolo unde și-a făcut deja un nume apreciat de public, Laura Cosoi a petrecut o vacanță de vis în Insula Corfu, paradis al Mediteranei care atrage mii de turiști anual. Perioada de concediu nu a fost aleasă întâmplător, vedeta aniversând pe 7 august șase ani de la […]

Afla mai multe

Hitul verii la Iași: „Lasă-mă Partid la mare!”. Cosette Chichirău, hotărâtă să se distreze pe litoralul Mării Negre

Dincolo de disputele dintre partide, tot mai accentuate în ultimii ani, femeile din politica ieșeană păstrează relații amicale, ascunse, ce-i drept, de ochii lumii. De pildă, domnișoara Cosette Chichirău nu s-a contrat tot timpul cu senatoarea Laura Scântei, ci  mai schimbă uneori impresii despre cosmetice cu colega de Parlament. Sezonul estival, cu vacanța propusă truditoarelor […]

Afla mai multe

Teodorovici, Șandru și Apreotesei. Sezonul estival trimite brigada artistică la munte și la mare

Dacă anul trecut a fost năpăstuit în ceea ce privește spectacolele de operă, teatru sau filarmonică, vara aceasta a fost, în sfârșit, foarte bogată în evenimente culturale. Naționalul ieșean a avut nu mai puțin de șase premiere în acest an, Opera Națională a avut o stagiune plină de reprezentații, iar Ateneul Național continuă și acum, […]

Afla mai multe

Nu-i Maldive ca Mamaia, nici Brașovul ca Dubaiul. Laura Cosoi, cu nervii la pământ după un drum la Brașov

Proaspăt revenită dintr-un concediu de vis petrecut în exoticele Maldive, Laura Cosoi a dat piept cu realitățile mult mai prozaice ale plaiurilor românești. Dorind să-și încarce bateriile la munte după zilele toride din insulele Oceanului Indian, Laura a hotărât să meargă cu familia în zona Brașovului, însă socotelile de acasă nu s-au potrivit mai deloc […]

Afla mai multe

Festival cu jocuri de vacanță și ateliere creative, în weekend, la Palas

În zilele de vacanță lumea e a copiilor, timpul le e prieten, iar joaca, cel mai bun tovarăș. Pentru a face distracția mai interesantă, Festivalul Caravana cu Jocuri îi așteaptă pe cei mici în parcul Palas, cu activități captivante și educative. Participarea este gratuită, iar înscrierea se face online. Ai un copil cu poftă de […]

Afla mai multe

Andreea Marin, vacanță de avarie petrecută în Croația. Diva surprizelor, impresionată de plaiurile croate

Andreea Marin a luat o pauză de la nenumăratele campanii umanitare pe care le desfășoară de ani buni, reușind să petreacă împreună cu iubitul său, Adrian Brîncoveanu, o vacanță de vis în Croația. După spusele vedetei, alegerea destinației a fost dificilă. “Nu a fost ușor sa ne schimbam obiceiul: Italia, țara pe care o iubesc, […]

Afla mai multe

Profesorii și elevii, salvați de clopoțelul recreației. Asta da VACANȚĂ MARE!

Decizia președintelui Iohannis de a ține școlile și universitățile închise până în septembrie 2020 a stârnit controverse în toate mediile. Pe de o parte, psihologii sunt îngrijorați de menținerea copiilor departe de actul educațional normal o vreme atât de îndelungată, pe de altă parte unii profesori se declară satisfăcuți de ideea că nu vor reveni […]

Afla mai multe

Reporter de la TVR Iași pe urmele lui Despacito. Vlad Arhire, în căutare de noi orizonturi profesionale

Cunoscutul jurnalist sportiv Vlad Arhire a revenit pentru o scurtă perioadă la TVR Iași pentru a se implica într-un proiect de televiziune regional. Între timp, doborât de atâta muncă, Vlad a plecat împreună cu consoarta într-o amplă călătorie de vacanță în zona Statelor Unite și Mării Cararibe. Tânăra pereche a inclus în itinerariu vizite în […]

Afla mai multe

Corespondență din Paradis. Teodora Tompea, relaxându-se în peisajul idilic al unei insule de la capătul lumii

Ieșeanca Teodora Tompea, una dintre vedetele postului de televiziune Digi24, se află împreună cu iubitul său, Dumitru Rahău, într-o splendidă vacanță petrecută pe o insulă exotică a cărei identitate nu a fost dezvăluită nici măcar prietenilor apropiați. Relația dintre cei doi împlinește patru ani, lucru subliniat de iubitul Teodorei printr-o postare pe Facebook. “4 ani […]

Afla mai multe

Experienţe culinare extreme în Asia. Laura Cosoi, inspectând oferta alimentară din pieţele thailandeze

În timp ce peste România s-a aşternut, în sfârşit, zăpada sărbătorilor de iarnă, Laura Cosoi a preferat să petreacă zilele de sfârşit de an în îndepărtata şi luxurianta Thailanda. „După câteva zile petrecute în familie, mergem în vacanţă. A fost un an plin şi dacă mă gândesc în urmă pot spune că cel mai important […]

Afla mai multe