PNG își spală rufele în public. Partidul avea sediul într-o clădire din stația Pădurii

Imaginea alăturată vorbeşte de la sine despre creşterea şi descreşterea pasiunilor politice. Fostul sediu ieşean al Partidului Noua Generaţie, la un moment dat păstorit de Gigi Becali, a ajuns în epoca în care doar culoarea rufelor din faţa uşii mai constituie o problemă de imagine.

Afla mai multe

Pe cai mari. Liviu Brătescu, un politician al căror convingeri îl trag mereu pe dreapta

Proaspăt ales vicepreşedinte al biroului politic judeţean al PNL Iaşi, consilierul Liviu Brătescu poate spune că şi-a consolidat poziţia în interiorul partidului, aflându-se într-o postură care-i permite să fie la curent cu tot ce se întâmplă la nivel ierarhic superior, acolo de unde prietenul şi colegul său Marius Dangă nu mai are acces. După cursa […]

Afla mai multe

Bârfe și povești cu tâlc. Așteaptă o numire în minister

Cică în polițaii ieșeni este o stare de lehamite, cum mai rar se întâlnește. De la șeful ăl mare și până la ultimul tablagiu din comună, toți își bagă picioarele în ea de meserie. Explicații există. Șeful cel mare e plafonat și așteaptă, de pe-o săptămână pe alta, o numire în minister. Șefii lui cei […]

Afla mai multe

Căpitan de plai. Primarul Dan Niţă, preocupat de noile perspective de extindere a Miroslavei

Dan Niţă e primarul uneia dintre cele mai lăudate şi bogate comune din România, Miroslava, o aşezare care a avut norocul să se afle în coasta bună a Iaşului, cea cu deschidere la drumul european, dar şi sub ochii dezvoltatorilor imobiliari. Poziţia privilegiată a atras investitori de calibru, cum este şi cazul celor de la […]

Afla mai multe

Un comunicator cu vorbe din colţul mesei. Timofciuc, înc-o dumă şi mă duc

Liberalii ieşeni nu se dezmint în privinţa apetitului lor pentru promovarea oamenilor nepotriviţi în funcţii nepotrivite. La alegerile pentru conducerea filialei municipale organizate recent, consilierul local Răzvan Timofcicu a fost votat drept vicepreşedinte PNL Iaşi şi, atenţie, coordonator al Departamentului Comunicare, Imagine şi Purtător de cuvânt. Adică exact cel care nu ştie să vorbească româneşte, […]

Afla mai multe

Bârfe de efect, vi le spunem direct. Un protestatar a intrat într-o pauză de șpriț

Vajnicul luptător pentru construirea autostrăzii Moldova – Transilvania a căzut la datorie, răpus de caniculă. Săptămâna asta, pe la orele prânzului, nea Decebal Mânja gâlgâia la beri pe pietonalul Lăpușneanu. Însoțit de doi amici, camarazi de arme, probabil, nea Decebal lingea berică după berică. Deh, și lupta asta pentru realizarea autostrăzii are nevoie de pauze […]

Afla mai multe

Reorganizare în instanţă. Tomaşeschi, pregătindu-se să întreprindă în forţă curăţenia de primăvară la PNL

Gardianul şef al moralităţii în PNL, Dragomir Tomaşeschi, se ţine scai de fusta senatoarei Iulia Scântei. După ce, în toamna trecută, fostul lider pedelist, a contestat fără succes candidatura lui Scântei la parlamentare, acesta a revenit cu poftă şi mai mare de scandal. Astfel, Tomaşeschi a anunţat depunerea unei plângeri penale pe numele ex-preşedintelui Teofil […]

Afla mai multe

Cu barbă, fără barbă. Muraru, mărturisind adevărul despre ritualurile de exorcizare din PNL

Cu ocazia alegerilor pentru şefia municipală a PNL Iaşi, cel mai lipsit de eleganţă atac asupra lui Marius Dangă l-a comis tocmai ăl mai pretins intelectual dintre liberalii ieşeni, Alexandru Muraru. Mesajul postat pe contul său de Facebook musteşte de bucuria pe care o resimte lovind cu sete în adversarul aflat în propriul partid, lucru […]

Afla mai multe

Bârfe reale, sunt bune tare. Felicitare surpriză în căsuța poștală

Tare șocați am rămas zilele trecute, cele din preajma sărbătorile de Paști, când ne-am verificat căsuța poștală de la blocul în care locuim. Alături de pliantele de promovare a produselor din hypermarketuri, am găsit în poștă și o felicitare. Ghici din partea cui! Nu, nici de la primar, nici de la șeful de la CJ, […]

Afla mai multe

Se ascut săgeţile liberale. Costel Alexe, invidios pe succesele pe linie ale lui Marius Bodea

Nici nu s-au stins bine ecourile luptei din weekendul trecut pentru supremaţia organizaţiei municipale, că liberalii ieşeni îşi vor afişa din nou culorile războiului. De data asta, confruntarea va viza şefia filialei judeţene, funcţie pe care o râvnesc nu mai puţin de şase corifei: Costel Alexe, Dorin Cristea, Dragomir Tomaşeschi, Vasile Cotiugă, Viorel Baciu şi […]

Afla mai multe