Revoluționăm administrația CU MANAGERI STRĂINI?

Metropolis

Atunci când vine vorba de serviciile publice, puțini sunt cei care se declară mulțumiți. Vă plac condițiile în care mergeți cu autobuzul la serviciu? Dar temperatura apei calde furnizate centralizat? Dar calitatea apei de la robinet? Dar numărul gropilor din străzi îl considerați acceptabil? Dar felul cum se desfășoară serviciul de salubritate? Probabil la aceste întrebări și la altele asemenea răspundeți, ca mulți alții dintre noi, cu un „nu” hotărât. Cu eventuale nuanțe. Dar pavelele din trotuare? Ce au în comun toate aceste servicii locale, ca și multe altele? Toate sunt conduse de directori care nu vor câștiga aproape niciodată niciun concurs de popularitate. E normal să fie așa? Se poate și altfel?

Concursul e sfânt la alții
Acest sistem de organizare, în care șeful autorității publice este un fel de boier care-și numește favoriții drept vechili pe moșiile sale ne este intrat în sânge de pe vremea fanarioților, dacă nu chiar dinainte. În fond, niciun cronicar nu menționează de vreun concurs de pârcălab de cetate organizat pe vremea lui Ștefan cel Mare. Ar putea părea o idee amuzantă, dar China a introdus concursurile pentru posturile de funcționar public încă de pe la sfârșitul dinastiei Han, adică pe la anul 200. Niciun francez nu a mai ocupat posturi publice fără a da concurs după Revoluția de la 1789. La noi, azi e X director la compania de transport, mâine e Y, fără ca această schimbare să mire pe cineva și fără ca cineva să spună de ce a fost X nepotrivit sau ce îl recomandă pe Y ca șef. De ce nu Z? Adică, în esență, vrem să spunem că alegerea șefilor se face cam pe alte criterii decât cele de competență.

„Guvernanța corporativă”
Tocmai pentru că numirile din pix au reprezentat dintotdeauna cauza principală a problemelor firmelor de stat, prin 2011 s-a adoptat o ordonanță de urgență privind „guvernanța corporativă”. Ideea de bază era că șeful administrației publice era exclus de la numirea directorilor de companii, aceștia urmând să fie desemnați în urma unei selecții făcute de un expert independent sau o comisie formată din specialiști în resurse umane, în baza unui proiect de mandat. Veneai la concurs cu un dosar în care prezentai ce ai de gând să faci cu firma, îți luai angajamentul să o aduci pe profit și să faci rost de bani pentru investiții. Care oferea mai mult, devenea director. După un an, era verificat și eventual, zburat din post. Simplu, nu? Doar că ordonanța stabilea și niște companii la care această regulă nu se aplica, pe motive de siguranță națională. Dacă la șefia companiei Romarm vine un ungur? Mai face el arme bune pentru armata patriei? Treptat, lista companiilor exceptate s-a extins atât de mult, încât ordonanța nu mai are niciun sens.

Un exemplu
Și totuși, ea era o idee bună, veche și verificată. De exemplu, în perioada interbelică a trăit un individ, numit Max Auschnitt, evreu gălățean de origine ucraineană, cu studii la Viena. A făcut prima fabrică de sârmă din România, dar a condus, ca administrator delegat și cea mai mare companie din România, Uzinele și Domeniile de Fier Reșița, cu 17.000 de angajați. A mai condus în paralel companii din Viena, Monaco, Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni și altele. Încă de pe atunci se aplica „guvernanța corporatistă”. Omul știa să facă bani și-i și făcea acolo unde era pus. Faptul că era evreu l-a costat postul, dar până la urmă chiar Antonescu l-a adus înapoi și l-a pus să facă tunuri pentru armata română. Chiar era bun.

Avantaje multiple
Iar acest mod de lucru, prin care un străin este pus să conducă o afacere publică din altă țară este la ordinea zilei în străinătate. Mii de firme trăiesc din astfel de intermedieri. O companie americană fondată acum 20 de ani are în portofoliu 350 de firme din toată lumea, publice sau private, cărora le asigură contabilitatea, auditul și managementul. Vrei un director bun? Te duci la ei, dai banul și ei îți garantează un șef de stă mâța-n coadă, care își asumă rezultatele pe care le dorești. Are tot interesul să le obțină, ca să-și mențină postul, e străin de aranjamentele noastre balcanice și de grupurile locale de interese, deci nu vor exista sifonări din bugetul companiei. Cât ne-ar costa un așa director? Multișor, dar nu foarte. Consiliul Județean sau, mă rog, echivalentul lui, din Somerset, taman ce caută director pentru compania de transport public. Oferă câteva mii bune de lire sterline lunar. Face?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *