Fostul ministru liberal al Transporturilor, Relu Fenechiu, se apropie de punctul final al drumului său parcurs prin incinta penitenciarelor de la Iaşi şi Vaslui. O nouă condamnare i-a mărit cu şase luni pedeapsa iniţială de cinci ani, din care Fenechiu a executat deja trei ani şi o lună. Dacă i se va aplica principiul celor două treimi de pedeapsă deja ispăşită, plus avantajele oferite de cărţile scrise şi brevetele de invenţie elaborate în închisoare, este foarte probabil ca fostul fruntaş liberal să revină în libertate chiar la începutul toamnei. În aşteptarea acestui soroc, Fenechiu a găsit resurse de a scrie parcă mai cu spor în jurnalul său personal.
– Oricât de tari ar fi invenţiile făcute de toţi deţinuţii din România, nimeni nu are geniul de a concepe o maşină a timpului, să apăsăm pe un buton şi să ne trezim la liberare, în poarta penitenciarului. Eu m-am apropiat cel mai mult de o asemenea creaţie, prin transformatoarele pe care le-am vopsit şi le-am vândut de noi unor fraieri. Dacă îmi puneam mintea, reuşeam să fac din acele utilaje adevărate maşini de transformat anul în zi. Dar, na, am fost pofticios după bani şi m-am grăbit să le dau la preţ de nimic. Măcar unul să fi păstrat, de sămânţă. Oricum, mă mândresc cu cele trei invenţii ce mi-au apărut în vis, ca nişte îngeri ai tehnologiei: cricul încorporat, hidrocentrala plutitoare şi stingătorul auto cu senzori. Sper ca, după ce voi ieşi de aici, să le vând pe bani buni prin străinătăţuri, acolo oamenii apreciază munca şi isteţimea inginerilor români, mai ales a celor cu viza de flotant la Vaslui. Pe de altă parte, mă gândesc serios să revin în politică. Deocamdată, voi fi discret, nu voi ieşi prea mult în faţă. Pentru început, voi vizita incognito sediul din Podu Roş. Aici voi aplica o nouă invenţie de-a mea, secretă, numită cameleomul politic. Nu mă va recunoaşte nimeni, pentru că voi apărea în chip de modest cetăţean care s-a îndrăgostit de valorile liberale. Cine s-ar gândi că aş putea fi chiar eu acela? Oricum, cei de acolo sunt ocupaţi acum cu răfuielile personale, mai ales că se apropie şi congresul naţional al partidului. Asist la două – trei şedinţe, le spun că nu-mi doresc nicio funcţie, oamenii mă lasă-n plata Domnului şi, până se dumiresc ce-i cu mine, eu deja mi-am refăcut oastea cu soldaţii mei de încredere. Am spălat eu bani grei, darmite ruşinea de a fi fost puşcăriabil. Dacă nu reuşesc, inventez un alt partid. Oamenilor le place aura misterioasă a celor ieşiţi din Bastiliile judeţene. Liberte, egalite, fraternite!