Punctele negre de pe harta auto a orașului

Reflector

Primele permise de conducere au fost eliberate în România acum o sută de ani. De fapt, 105, dar ne plac cifrele rotunde. Ca și acum, se făceau cursuri, se dădea o probă teoretică și una practică. Traseul avea două probe: mers în viteză și frânarea, în relația cu pietonii. Examinatorul lua un sac de paie și îl arunca în fața mașinii să vadă reacția șoferului. Cursurile aveau și ele tot două componente: una mecanică, intitulată „scoaterea de fum a mașinilor” și una referitoare tot la pedeștri, numită „călcarea pietonilor”. N-am citit cursurile vremii, dar presupunem că viitorul șofer nu era învățat cum să-i calce, ci cum să-i evite pe respectivii pietoni. Pe scurt, acum un secol, preocupările erau aceleași ca și azi: cum să faci ca mașina să nu polueze excesiv, dar să funcționeze, și cum să termini plimbarea fără a-ți șterge cauciucurile de vreun om nevinovat. Ne-am adus aminte de asta vinerea trecută, când două șoferițe s-au tamponat pe Independenței, în fața UMF. Despre locurile periculoase din oraș și felul în care s-ar putea rezolva problemele vom vorbi și noi astăzi.

În față la UMF
Ne-am întrebat întotdeauna ce mama naibii se discută în comisia de circulație care funcționează la nivelul Primăriei. Dacă ar fi după noi, prima parte a ședinței am dedica-o ultimelor evenimente rutiere. Dacă săptămânal au loc accidente în același loc, ne-am stoarce creierii să vedem cum putem rezolva. Or, în comisia noastră pare să se discute doar de sensuri unice și unde să se mai pună un semafor sau un semn de circulație. La UMF, că tot veni vorba, situația e banală: un șofer care vine dinspre Fundație și vrea să meargă la Universitate poate să facă asta doar intersectându-se cu sensul celor care vin dinspre Târgu Cucu. Trebuie să lase prioritate, dar nu toți o fac. Vinerea trecută, exact asta s-a întâmplat: o șoferiță a vrut să facă stânga, fără să se uite cine îi vine din dreapta. A rezultat o tamponare, din fericire fără victime.

Soluții banale
Acum patru luni însă, o studentă a murit după ce, stând la semafor, a fost lovită de o mașină ricoșată într-un accident similar. Faptul că a murit un om acolo ar fi trebuit să aprindă toate beculețele municipalității, dar se pare că nu a fost cazul. Și doar acolo, soluția tehnică este de-a dreptul banală. Pentru a evita accidentele care se produc cu o regularitate deja întristătoare, ar fi suficient să se interzică pur și simplu virajul la stânga venind dinspre Fundație. A, stai în Păcurari și lucrezi la UMF? Nicio problemă. De la Fundație cobori pe Gavriil Musicescu, faci stânga pe Arcu, iar din Piața Unirii urci pe Vasile Alecsandri. De acolo, unii fac stânga spre Fundație, alții dreapta, spre Târgu Cucu. Tu o ții tot înainte, spre UMF. Simplu, fără complicații și fără riscuri. Mergi o jumătate de kilometru în plus, dar riscul accidentelor devine nul. Sau o altă variantă ar fi introducerea inca unui timp la semafoarele din intersecția de la UMF. Concret, cei ce virează stânga spre universitate să mai aibă 10-15 secunde în plus față de cei care vin dinspre Tg. Cucu. În fine, o soluție mai costisitoare, dar cu bătaie lungă, ar fi realizarea unui pasaj subteran pieton, fapt ce ar lăsa strada exclusiv pentru mașini, cu posibilitatea manevrării mai ușoare a timpilor de „verde” și „roșu”. Și suntem convinși că soluții ar mai fi. Singura problemă e ca oamenii care conduc administrația locală să se implice în rezolvarea unor astfel de situații.

Frecvent pe Sărărie
Dacă la UMF accidentele au loc de regulă pentru că un zevzec nu acordă prioritate, în alte locuri problema este reprezentată de vizibilitatea minimă, spre zero. Partea veche a orașului este cea în care astfel de probleme apar cel mai des. În fond, pe vremea când existau în oraș mahalale și uliți, casele se rânduiau până în stradă, pietonii și căruțele împărțind „carosabilul”. Nu era o problemă, pentru că nimeni nu urca Sărăria, de exemplu, în căruță, ținând boii în galop. Iar străduțele care intră în Sărărie din lateral sunt tocmai astfel de puncte, cu vizibilitate zero. Cum este, de exemplu, intersecția cu Theodor Pallady. În stânga, casă, în dreapta, casă, cu un trotuar microscopic. Plus mașinile parcate lângă trotuar care afectează decisiv vizibilitatea. Ca șofer, pentru a vedea ce vine din deal sau din vale, trebuie să intri efectiv în Sărărie pe jumătate. De unde și accidentele frecvente.

Cu oglinzi
Pentru acel punct, cea mai simplă soluție ar fi pur și simplu interzicerea intrării în Sărărie, Theodor Pallady urmând să aibă sens unic spre vale. În fond, și așa este folosită mai ales de riverani. Dacă vor să ajungă în Copou, aceștia pot urca pe Mihail Kogălniceanu, Ralet și Lascăr Catargi. Dacă au treabă în Centru, coboară pe Kogălniceanu și pe Buna Vestire, tot până în Lascăr Catargi. Nu de alta, dar Sărăria este tot mai aglomerată, iar șansele să prinzi o „fereastră” pentru a te strecura sunt oricum reduse. În alte cazuri, în cazul străduțelor care dau în Sărărie, ar fi obligatorie montarea unor oglinzi rutiere. Este una, la intersecția cu Lascăr Catargi, dar mai știți și alta? Or, cea mai scumpă astfel de oglindă, cu un diametru de 120 cm, costă 1.300 de lei mari și lați. Ar fi nevoie de vreo 20, maxim, pe toată strada. Adică vreo 6.000 de euro. O fi așa mult pentru o primărie? În altă ordine de idei, necesară ar fi și interzicerea parcării mașinilor până în buza intersecției. Adică, Primăria ar putea monta niște „popici” astfel încât pe ultimii 10 metri până la intersecția Sărărie cu Pallady să nu se mai poată parcă, crescând astfel vizibilitatete. Iarăși, și în acest caz, vorbim de soluții de bun simț, nimic sofisticat.

\"\"Intersecție cu tramvai
Tot o stradă cu probleme este Atelierului, care leagă strada Bucium de Calea Chișinăului, unde iese în fața CET (actual Veolia). Aici, problema este mai serioasă. Dacă vii dinspre Atelierului și vrei să mergi spre Centru, trebuie să intersectezi două benzi și două linii de tramvai înainte de a putea intra pe sensul care te interesează. Iar circulația este intensă, pentru că strada Atelierului este una dintre puținele legături cu exteriorul din Bularga. Vizibilitatea este mai bună decât pe Sărărie, dar riști să rămâi înțepenit pe linia de tramvai din cauza traficului auto din ambele sensuri. Blochezi circulația tramvaielor așteptând ca vreun șofer să se milostivească și să te lase să treci. Acolo, cea mai la îndemână soluție este, firește, semaforul. Doar că genul ăsta de soluție dă naștere la alte probleme. În lipsa unui sistem de management inteligent al traficului, semafoarele fragmentează și sufocă circulația. Apoi, ar mai fi varianta interzicerii, pur și simplu, a virajului la stânga: atât a celor care vin dinspre Egros și vor să meargă pe Atelierului spre Bucium, cât și a celor care vin din Bucium și vor să treacă pe Atelierului și apoi stânga pe Calea Chișinăului – Tudor Vladimirescu. Din păcate, nici în acest caz nu am observat preocupare din partea celor responsabili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *