Plantările de arbori, simple acțiuni de PR

Calcul la rece

Toamna trecută și primăvara asta, o adevărată efervescență ecologistă a cuprins țara, iar Iașul nu a făcut excepție. Care mai de care s-au apucat de plantat copaci. Toamna trecută, la Lețcani, ocazie pentru vreo cinci firme importante să-și facă oleacă de reclamă. Tot atunci, în parteneriat cu Primăria care a dat 10 ha de teren, un supermarket a plantat câteva mii de frasini în C.A. Rosetti. Campania respectivului supermarket a continuat săptămâna trecută, tot acolo. Un producător de bere a plantat și el. Un partid politic a organizat și el o acțiune similară, în Moara de Vânt. Nu s-au lăsat mai prejos nici instituțiile publice, gen Poliția de Frontieră sau chiar Prefectura. Frumos, lăudabil, splendid. Dar folosește cuiva, în mod concret? Sau vorbim doar de simple acțiuni de „public relations”, prin care un partid culege viitoare voturi, un producător de ceva își asigură viitori clienți, iar instituțiile publice mai primesc câte o bilă albă din partea ieșenilor?

Avem nevoie
Nu încape îndoială că orice acțiune de plantare este binevenită. În România, pădurile și crângurile ocupă 6,56 milioane de hectare, adică 27,5% din suprafața teritoriului național. Mai mult cu trei sferturi de procent față de 1990, dar asta nu înseamnă de fapt nimic. Europa este acoperită de păduri în proporție de 45%, iar suprafața a crescut în ultimele două decenii cu câte 800.000 ha anual. Nu mai spunem că acum 200 de ani 60% din suprafața României de azi consta din păduri, că deja ne deprimăm. Deci, avem nevoie de copaci.

„Pădure Centenar”
Doar că… An de an, împăduririle în Iași se fac aproximativ în aceleași locuri. Zona C.A. Rosetti de exemplu, este o adevărată gaură neagră a împăduririlor „de sezon”. De fapt, de vreo 10 ani se tot plantează acolo. Cercul vicios a început în 2008, cu manifestările ocazionate de împlinirea a 600 de ani de la atestarea documentară a Iașului. S-au plantat atunci, în primăvară, 600 de stejari. Până în august, se uscaseră 599 dintre ei. Iar fenomenul s-a repetat anual. Probabil nimeni din primărie nu știe că un copac are mai multe șanse să supraviețuiască dacă este udat, mai ales în condițiile în care seceta este regula în Moldova, iar nu excepția. De asta nu dăm multe șanse nici celor 1918 stejari plantați de-a lungul Prutului, într-o acțiune comună cu autoritățile basarabene, așa-numita „Pădure Centenar”, marcând un secol de la unirea Basarabiei cu România. Tot din acest motiv ne întrebăm câți stejari vor supraviețui din cei 115.000 plantați deja la Mărășești, anul trecut. Cu plantările de anul ăsta, va fi un adevărat codru de 335.000 de arbori, câte unul pentru fiecare soldat român mort în primul război mondial. S-ar putea ca o bună parte din aceste 335.000 de simboluri ale jertfei de sânge a armatei române să moară înainte de a prinde rădăcini.

Soluții simple
Bun, dar ce se poate face ca acțiunile de plantare să aibă efecte concrete? O variantă este pur și simplu să trimiți periodic câte o cisternă de apă pentru a ajuta copacii să se prindă. E însă o variantă nepractică, mai ales că de regulă plantările se fac pe câte o coastă de deal, pe unde i-ar fi greu unui camion să urce pentru a uda copac cu copac. A doua variantă este banală: pur și simplu să se aleagă copaci care prind în condițiile de sol și umiditate specifice Iașului. Stejarul e un copac falnic, dar prinde greu altundeva decât într-o pădure de stejar. Îi place întunericul și răcoarea, pe care nu le găsește în câmp deschis, chiar dacă alături se mai află 1.000 dintre frații lui, mici și pui și ei. Trebuie udat regulat în primul an de la plantare. Crângul trebuie curățat la 3-4 ani și rărit la 7-8. Doar așa poți paria că peste 20 de ani vor fi prins 80% dintre copacii plantați. Tocmai de asta am paria că pădurea plantată de localnicii din Țuțora, în frunte cu primarul, va prinde. Sâmbăta trecută, au plantat 7.000 de puieți de salcâm, copac rezistent la secetă și care crește mai ceva ca buruienile, fără a avea nevoie de o îngrijire specială.

Metoda „muvuca”
A treia variantă este cea folosită de Ștefan cel Mare după ce le-a dat cu stejarii în cap polonezilor în Codrii Cosminului. A arat suprafața defrișată cu pluguri la care îi înjugase pe prizonierii polonezi și a semănat ghindă, așa cum se seamănă grâul. Dincolo de simbolismul ei, acțiunea era logică. Nu pui câte un copac din 5 în 5 metri, ci câte 50 de ghinde pe aceeași distanță. Din alea 50 o să încolțească 20, păduricea o să fie prea deasă, așa că o parte din copaci se vor usca, sufocați de ceilalți, dar supraviețuitorii vor fi viguroși. Sistemul este aplicat pe scară largă în Brazilia, într-un efort de reîmpădurire a suprafețelor defrișate. Acolo se cheamă „muvuca”, adică „îngrămădeală”, „mulți oameni într-un spațiu restrâns”. Se ară suprafața viitoarei păduri și se însămânțează cu un amestec de semințe din peste 2.500 de specii. Chiar dacă pe-acolo nu plouă șase luni la rând, iar solul este agresiv pentru plante, metoda funcționează perfect. Se ajunge la 5.000 de arbori pe hectar, o junglă veritabilă, cu toată diversitatea necesară pentru a asigura și formarea unui ecosistem, nu doar umbră. Ca mai totdeauna, problemele complicate au soluții simple.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *