E bine ştiut că tot românul se pricepe la fotbal şi agricultură, dar la Iaşi chiar există specialişti în ceea ce priveşte roadele pământului şi sănătatea animalelor, ba chiar şi a calităţii aerului. Directorii Laurenţiu Precup (Direcţia pentru Agricultură Judeţeană), Gheorghe Tătaru (Agenţia pentru Protecţia Mediului) şi Gabriel Ciobanu (Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) sunt cei care veghează ca tot ce mişcă în judeţ, râul, ramul, să fie prieten numai nouă. Recent, cei trei au fost protagoniştii unei întâmplări cu accente hilare.
Zi însorită de primăvară. Într-o curte, Laurenţiu Precup şi Gabriel Ciobanu privesc cu poftă grătarul pe care sfârâie câteva fleici, nişte mici, cârnăciori şi alte chestii de sezon.
Laurenţiu Precup: – Dom’le, ce minunăţii ies din mâna lui Dumnezeu! Ia uite cum arată ceafa aia de porcuşor. Numa’ fibră. Şi cum sfârâie micii ăia, veseli ca o zi de leafă!
Gabriel Ciobanu: – Aşa e, Laurenţiu, şi eu cred că, la început, Dumnezeu a creat cârnaţii şi cotletul de porc. De aia şi l-a izgonit pe Adam din Rai. Când l-a văzut atât de prost încât să mănânce un măr, i-a şi dat un şut în fudulii.
Laurenţiu Precup: – Daa, şi pe mine mă enervează când îi văd pe vegetarienii ăştia de se cred foarte deştepţi dacă ronţăie varză sau morcovi. Păi ce, eşti iepure?
Gabriel Ciobanu: – Aoleu, ce-ar merge un iepure cu măsline!
Laurenţiu Precup: – Ia mai întoarce oleacă pulpele alea, să nu se rumenească prea tare. Şi înteţeşte focul, bagă-i tiraj!
Ciobanu începe să facă vânt peste cărbunii încinşi. Precup desface un PET de bere şi bea din el două gâturi largi. Din grătar se înalţă un fum vioi, răspândind aroma fripturii peste toată mahalaua. La un moment dat, în curte intră Gheorghe Tătaru. Agitat, cu o geantă pe umăr şi un soi de instrument în mână, ca o antenă tv. Se apropie de cei doi care-l privesc nedumeriţi.
Laurenţiu Precup: – Salutare, domnu’ director. Ce vânt vă aduce pe la noi?
Gheorghe Tătaru: – Mai întrebi? Vântul care împrăştie în tot cartierul acest fum deosebit de toxic!
Gabriel Ciobanu: – Glumiţi, domnule director. Toată seva, tot miracolul culinar al cărniţei de porc sunt concentrate în această aromă care….
Gheorghe Tătaru (tăindu-i elanul cu un gest scurt): – Lăsaţi prostiile astea. Uite, am adus special acest aparat care va arăta imediat cât de periculos e fumul de grătar. Nu mai vorbesc de carnea rumenită la cărbuni. O clipă, să-i dau drumul. Trebuie apăsate nişte butoane pe aici… hm, sper să fi citit bine instrucţiunile.
În cele din urmă, după câteva manevre, Tătaru reuşeşte să pornească aparatul pe care-l îndreaptă spre grătar. După un minut, acesta scoate câteva sunete ascuţite şi afişează nişte cifre pe un mic monitor.
Gheorghe Tătaru: – Poftim, ce spuneam? Otravă curată. Ia uite ce de-a gudron zace în costiţele astea prăjite. Pfff, şi câtă acrilamidă în cartofiorii ăştia rumeniţi. Cât despre hidrocarburile aromatice policiclice pe care le emană fumul vostru de grătar, oho!
Laurenţiu Precup: – Baţi câmpii, dom’ director, grătarul meu nu scoate aşa ceva. Dar ce-i, combinat petrochimic, termocentrală, locomotivă pe cărbuni?
Gheorghe Tătaru: – Fix asta este, o locomotivă pe cărbuni. Dacă vreţi să vă intoxicaţi, e treaba voastră, dar de ce să-i afectaţi şi pe cei din jur? De pildă, cu ce e vinovat cocoşul ăla să fie nevoit să înghită noxele voastre? Sau găina aia de pe coştereaţă.
Gabriel Ciobanu: – Ne-aţi tăiat tot cheful de grătărel. Şi începuse atât de bine. Acum ce facem, îl stingem sau îl facem până la capăt? Dacă tot s-au risipit noxele, eu zic că e păcat să ne oprim aici.
Tătaru sprijină aparatul de peretele casei, gânditor. Precup introduce cu grijă fleicile prăjite într-un castron mare.
Laurenţiu Precup: – Dom’ director, dacă nici noi nu ne putem înţelege, cei care lucrăm pentru binele şi sănătatea oamenilor… eu înţeleg că trebuie să protejăm mediul, dar şi agricultura, în special zootehnia merită atenţia cuvenită. Hai, dacă puneam nişte cormorani la cratiţă, mai ziceam, dar aşa…
Gheorghe Tătaru: – Deci eu vin să vă protejez în faţa toxinelor şi tot eu pic de fazan. Aoleu, am spus fazan? Uff, ce poftă mi s-a făcut!
Gabriel Ciobanu: – Ar merge un fazan la cuptor, umplut cu mere şi unt. Ce ziceţi, dom’ director?
Laurenţiu Precup: – Şi de unde să iau fazan? De aia am golit rafturile de fleici de la Kaufland, ca să îmi spui acum de fazan?
Gheorghe Tătaru: – Domnilor, eu zic că putem găsi soluţii gastronomice poate chiar mai bune decât fazanul.
După o oră. Cei trei sunt în bucătărie, iar pe masă tronează farfuriile pline cu friptură, alături de sticlele de vin. Tătaru ia un copan, îl priveşte înspre fereastră, îl miroase, îl scutură, apoi dă din cap aprobator.
Gheorghe Tătaru: – După efectuarea analizei organoleptice, declar acest cocoş apt pentru consum!
Laurenţiu Precup: – Păi cum, că doar a stat o oră în fumul toxic al grătarului. Sigur nu e plin de gudron?
Gheorghe Tătaru: – O fi! Dar decât să pic de fazan, mai bine mă dau cocoş! Hai, adu şi găina aia, s-o detoxifiat deajuns în oală.
