Orașul trandafirilor. Sau Mica Vienă. E fratele geamăn al Iașului, e Cernăuțiul

Reflector

Ați auzit vreodată de orașul trandafirilor? Dar de Mica Vienă? Poate aceste două supranume nu vă spun nimic, dar sigur ați auzit de orașul despre care vom vorbi și noi astăzi. Doar că n-ați știut că i se spune așa. Pentru a vă trezi interesul, vă vom spune că este un oraș care alaltăieri era doar un sat de vreo 200 de case din chirpici, iar ieri devenise o mândrețe care rivaliza în frumusețe cu Viena. Un oraș în care duminica începea cu muzica lui Schubert și se încheia cu un duel. Un oraș în care birjarii dezbăteau opera lui Karl Kraus. Un oraș ale cărui străzi erau stropite cu parfum și ale cărui trotuare erau măturate cu tradafiri. V-am trezit curiozitatea? Hai să vă dezamăgim puțin: nu vorbim „decât” despre orașul-frate geamăn al Iașului – Cernăuțiul.

Aceeași zi de naștere
Cândva, prin secolul al XIII-lea, pe cursul superior al Prutului, pe malul stâng, exista o cetățuie numită Țețina. Exista, până au trecut pe-acolo tătarii și n-a mai existat. Care a scăpat, a trecut râul și și-a construit altă casă, pe celălalt mal. Așa s-a născut Cernăuțiul. Legenda ar putea avea un sâmbure de adevăr. În rusește, „cernîi” înseamnă „negru”, nume care sugerează cenușa lăsată în urmă de tătari. Cernăuțiul a devenit fratele geamăn al Iașului pe vremea lui Alexandru cel Bun. Numele ambelor orașe sunt menționate în același document emis de cancelaria domnitorului pe 8 octombrie 1408, în care sunt enumerate târgurile moldovenești în care negustorii polonezi din Lvov erau scutiți de vamă.

Gara Cernăuți

Capitală a Ducatului Bucovinei
Dacă însă Iașul a crescut ca oraș, devenind și capitală a Moldovei după 1564, soarta Cernăuțiului a fost mult mai grea. Așezat în dreptul unui vad al Prutului, orașul a fost locul de trecere al polonezilor în drum spre Moldova și al moldovenilor noștri în drum spre Polonia. Și unii, și alții, cu sabia în mână. Cum avea unul de gând să treacă la jaf dincolo de Prut, trecea prin Cernăuți. Și așa, orașul a decăzut treptat, ajungând un târgușor cu câteva sute de locuitori. În 1775, când austriecii ne-au furat Bucovina în urma victoriei dintr-un război cu turcii, Cernăuțiul, rebotezat Czernowitz, mai avea 338 de case. Pe urmă însă, a accelerat. Austriecii au colonizat germani și evrei atât de mulți, încât la 1849 orașul a devenit capitală a Ducatului Bucovinei din cadrul imperiului austriac. În scurt timp, a devenit cel mai cosmopolit și cel mai frumos oraș din zonă. În ultimii 50 de ani dinaintea primului război mondial, primarii orașului au făcut totul pentru ca numele lor să intre în istorie. Nu le vom pomeni însă numele, ca să nu vă încărcăm memoria cu amănunte inutile. Ne mulțumim să spunem doar că cei șase primari din acești 50 de ani au fost un polonez, un armean, doi germani și doi evrei. Străini cu toții, dar a prins bine.

Clădirile vechi, aproape intacte
Acea perioadă a fost epoca de aur a Cernăuțiului. Și, spre deosebire de Iași, ce s-a construit atunci a cam rămas. Ca să fim sinceri, Cernăuțiul e de o frumusețe aproape ireală. Un teatru magnific, cu o esplanadă de vreo trei ori mai mare decât cea ieșeană, flancată de clădirea în stil neoclasic a Universității de Medicină. O universitate cu o arhitectură splendidă la care ajungi trecând printr-un mic parc englezesc trasat perfect. O poți compara în frumusețe cu Oxfordul, fără a greși. O piață centrală care aduce cu Piața Sfatului din Brașov, doar că are și copaci. Un Palat al Culturii, fost centru de cultură și limbă idiș. O gară în stil clasic, străjuită de statui amintindu-le pe cele din antichitatea greacă. Și s-ar mai putea spune multe. În rezumat, un oraș vechi păstrat aproape intact, pe o suprafață de câteva ori mai mare decât centrul istoric cu care se împăunează atâta sibienii. Doar câteva monumente din categoria ostașului sovietic „liberator” mai întinează atmosfera cernăuțeană.

Universitatea din Cernăuți

Fabulosul Palat Mitropolitan
Ca să vă faceți idee cam ce înseamnă Cernăuțiul, vom vorbi puțin despre Palatul Mitropolitan, o clădire de vreo două ori mai mare decât ansamblul similar de la Iași. A fost inclus în patrimoniul universal UNESCO și este considerat una dintre cele șapte minuni ale Ucrainei. Construirea palatului, în stil bizantin, a început în 1864. Exclusiv pentru această clădire au fost construite două fabrici de cărămidă și una de țigle și au fost deschise mai multe cariere de piatră în apropierea orașului. Oricât ar părea de incredibil, fiecare cărămidă în parte a fost supusă unui examen. I s-a verificat uniformitatea, apoi sunetul. Fiecare muncitor din fabricile de cărămidă avea voie să facă doar 100 de cărămizi pe zi, deși ar fi putut face de cinci ori mai multe. Puține, dar perfecte. În aceste condiții, lucrările au durat 18 ani, iar arhitectul Josef Hlavka, care le-a supervizat personal, era să moară înainte să-și vadă opera terminată. De fapt, spre finalul lucrărilor, Hlavka era adus pe șantier în scaun cu rotile. Clădirea este cea mai mare din Bucovina și a costat la vremea respectivă 1,75 milioane de guldeni. Cam 20 de tone de argint, ca să vă faceți o idee. A fost o investiție la care a contribuit biserica ortodoxă, ministerul austro-ungar al educației, dar și comunitățile locale germană, poloneză și evreiască. Acum, aici funcționează Universitatea din Cernăuți.

Olga Kobyleanska (n. 27 noiembrie 1863, Gura Humorului, Bucovina, Austro-Ungaria, astăzi în județul Suceava, România — d. 21 martie 1942, Cernăuți, România, astăzi în Ucraina) a fost o scriitoare ucraineană, reprezentantă a curentului literar modernist. Acum, o stradă centrală îi poartă numele

Măturată cu trandafiri
Din perioada austro-ungară vin și poveștile cu parfum de credibilitate de care aminteam la început. Se spune că oamenii nu aveau voie să intre pe anumite străzi sau în anumite piețe dacă aveau noroi pe încălțări. Lucrătorii de la salubritate erau atent selecționați, fiind preferați cei care puteau vorbi mai multe limbi străine. Nu de alta, dar aflându-se tot timpul pe străzi, ei slujeau și drept ghizi pentru turiști. Strada numită azi Olha Kobylyanska (foto), un fel de pietonal brașovean la pătrat, era spălată cu apă parfumată și măturată cu trandafiri. Ca fapt divers, această Olgă a fost una dintre marile scriitoare ucrainene. Născută la Gura Humorului și moartă la Cernăuți, pe când acesta făcea parte din România. Pe scurt, un oraș splendid. Și dacă italienii spun „să vezi Neapole și apoi să mori”, noi am putea spune același lucru despre Cernăuți.

Doar 14.000 se mai declară români
Totuși, există ceva ce nu ne place la acest oraș, oricât l-am iubi. A fost și este un oraș cosmopolit. Cosmopolit, dar niciodată românesc, ca să fim sinceri. La 1870, ucrainenii erau deja majoritari. În 1918, ucrainenii s-au opus energic unirii cu România, invocând tocmai faptul că erau mult mai numeroși decât românii. Doar baionetele armatei noastre i-au făcut să se mai gândească o dată. La recensământul din 1930, făcut în România Mare, doar 27% din populație era românească. Acum, din 260.000 de locuitori, doar 14.000 se mai declară români sau moldoveni. Există însă o statuie a lui Eminescu. O statuie cum altfel, decât poate cea mai frumoasă din câte i-au fost închinate poetului național. Căutați-o când ajungeți la Cernăuți. Doar ea și merită drumul.

1 thought on “Orașul trandafirilor. Sau Mica Vienă. E fratele geamăn al Iașului, e Cernăuțiul

  1. Da, un oras frumos inecat in gunoaie… In ce priveste bustul lui Eminescu, situat pe str. Aron Pumnul in curtea unei proprietati despre care n-am aflat a cui este (pe poarta ruginita trona un lacat imens, la fel de ruginit) va pot spune ca era inconjurat de balarii care acopereau in totalitate soclul… Observatiile le-am facut anul trecut, in luna mai si nu cred ca s-a schimbat ceva in bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *