Nume de cod: CoVid-19. Virusul e periculos, dar isteria e și mai primejdioasă

Metropola

Vine, vine, primăvara. Iar odată cu ea, pură coincidență, la porțile României și mai ales ale Iașului, bate coronavirusul made in China. De fapt, aproape în fiecare an ne întâlnim cu câte o pătăranie dintr-asta. Ba e gripă aviară, ba porcină, ba e SARS, ba e MERS, ba gripă sezonieră. Noroc că nu vin toate la pachet. Iar cum, de felul ei, presa este înclinată spre senzațional, aflate în vânătoare de cititori, multe publicații tind să exagereze informațiile existente. Ai zice că vine Apocalipsa, nu altceva. Noi suntem oleacă altfel. Ne place să stăm cu picioarele în apă rece și cu punga de gheață-n cap înainte să ne pronunțăm ce și cum. Rezultatul întrebărilor pe care le-am pus și noi, al telefoanelor și al „săpăturilor” pe net vi-l dăm și noi azi. Prin urmare, ce este coronavirusul ăsta și ce vrea de la noi? În România, sunt deja confirmate trei cazuri.

Se propagă rapid
I se spune CoVid-19 sau 2019-nCoV și face parte dintr-o familie foarte numeroasă de viruși, denumiți generic „coronaviruși”. E din cauza formei, care cică aduce a coroană. Nouă ne pare că seamănă mai mult cu o minge de tenis în care s-au bătut cuie, dar nu ne punem noi cu spiritul artistic al oamenilor de știință. Face parte din familia virusului care a provocat în 2003 epidemia de Sindrom Acut Respirator Sever, SARS. Pe virusul ăla îl chema SARS-CoV. A îmbolnăvit la nivel mondial 8.096 de oameni și a omorât 774. O rată de mortalitate de aproape 10% este considerată enormă. Noroc că SARS se răspândea destul de greu. În privința contagiunii, CoVid-19 al nostru e, de departe, mult mai periculos. La nivel mondial s-au înregistrat aproape 100.000 de îmbolnăviri în peste 30 de țări. O provincie întreagă a fost pusă sub carantină în China. La fel, 11 localități din nordul Italiei, zonă în care trăiesc numeroși români și cu care Iașul nostru are legături aeriene zilnice. Să ne temem? Noi am zice că da, dar nu mai mult decât de orice altă boală.

Fără tratament
CoVid-19 e contagios, într-adevăr, dar mai puțin contagios decât rujeola și mult mai puțin contagios decât vărsatul de vânt. Și nimeni nu a pus până acum sub carantină orașe întregi pentru că au apărut niște cazuri de pojar. Dintre toate îmbolnăvirile înregistrate până acum, aproape 80.000 s-au înregistrat în China, majoritatea în provincia Hubei. Provincie care are aproape 60 de milioane de locuitori. În toate celelalte 29 de țări afectate la un loc, doar câteva mii de bolnavi. Cam 70 în fiecare țară. Gripa noastră clasică, autohtonă, a îmbolnăvit până acum 6.600 de români. La Iași au fost 84 de îmbolnăviri de gripă clasică, înregistrându-se și 4 decese. Asta ar însemna o mortalitate de 5%. Coronavirusul a omorât pe plan mondial 2.622 de oameni, până luni. Mortalitatea medie este de 3%, sub cea a gripei obișnuite. Iar în țările cu un sistem sanitar mai bine pus la punct, mortalitatea este încă mai redusă. În Italia, că tot am vorbit de ea, mortalitatea este de 1,6%, adică de trei ori mai mică decât la gripa obișnuită. În Statele Unite, nu a murit niciunul dintre cei 53 de bolnavi înregistrați până acum. De altfel, chiar și în China se apreciază că 80% dintre bolnavi se vindecă fără a urma niciun fel de tratament. Spunem „se apreciază”, pentru că statisticile făcute de o țară comunistă nu sunt chiar de încredere. Pe scurt, gripa chinezească este o boală destul de contagioasă, dar care provoacă mai multă panică decât victime. Iar rata îmbolnăvirilor scade, în timp ce cea a vindecărilor crește. Situația nu este dramatică nici măcar în Italia. Acolo, sub carantină se află doar vreo 50.000 de oameni, dintr-o populație totală a țării de vreo 60 de milioane.

Simptome similare
Bine, asta nu înseamnă că putem să ne culcăm pe o ureche. Virusul există, îmbolnăvește, iar uneori și omoară. Ce trebuie să știm despre el? Infecția cu coronavirus nu poate fi deosebită de cea cu gripă sezonieră. Simptomele sunt aceleași: febră, tuse, dificultăți în respirație. Diferențierea se poate face doar în laborator. Iașul este unul dintre centrele medicale unde se pot face analizele necesare. Deci, în caz de Doamne ferește, sunați la 112. Nu mergeți la Spitalul de Boli Infecțioase de capul dumneavoastră, ca să nu împrăștiați boala pe drum.

Nu e rezistent
Virusul se transmite ușor, dar e la fel de ușor să te păzești de el. Igiena obișnuită e suficientă. Vorba lui Topârceanu, „Tot omul, la două săptămâni / Dator e să se spele pe față și pe mâini”. Pentru coronavirus, e recomandat să ne spălăm mai des. Chiar de mai multe ori pe zi: înainte și după masă, după folosirea toaletei, după tuse sau suflatul nasului etc. Virusul nu rezistă mult în aer liber, deci dacă primiți un pachet din China sau chiar din Italia, nu riscați să primiți la pachet și virusul. Acesta nu rezistă nici la temperaturi înalte. Moare la mai mult de 22°C, deci dați drumul la centrală și așteptați vara. Dezinfectanții obișnuiți, precum clorul sau spirtul, sunt suficienți pentru a-l omorî.

Incubație de 10 zile
Durata de incubație a virusului nu este cunoscută. Chinezii spun că au identificat un caz în care îmbolnăvirea a apărut după 27 de zile de la momentul probabil al infecției. Totuși, Organizația Mondială a Sănătății estimează o perioadă de incubație de 2-10 zile. Deci, dacă v-ați întors din Italia acum două săptămâni și nu aveți nimic, ați scăpat.

Copiii, protejați
Dacă aveți copii, nu intrați în panică pentru ei. Mai degrabă păziți-vă dumneavoastră pielea. Din fericire, nu a fost înregistrat până acum niciun deces la copii. Sistemul lor imunitar este suficient de solid pentru a se descurca. Probabilitatea de infectare și de deces crește cu vârsta, ca și cu prezența altor afecțiuni, cum sunt diabetul sau bolile de inimă. Nu vă agitați să cumpărați măști chirurgicale. Sunt inutile, de fapt, pentru un om sănătos: virusul e suficient de mic pentru a se strecura prin orice mască. Singurul lucru la care sunt bune măștile, sunt să împiedice stropii de salivă ai bolnavului să se împrăștie în jur, infectând și pe alții.

Pregătiți și nu prea
Dar totuși, în caz de ceva, suntem pregătiți? Ei bine, asta depinde pe cine întrebăm. Oficialitățile vor spune oricând că suntem înarmați până în dinți. Vorbele nu-i costă nimic, în fond. Dar lucrurile stau totuși puțin altfel. România se află în stare de alertă, mai ales că au fost confirmate primele trei cazuri. Teoretic, porțile de intrare în țară sunt păzite. Practic însă, e mai greu. Nici nemții n-au reușit să-și blindeze frontierele. Oricând te poți trezi cu un „italian” întors în Iași din Veneția. Dacă el nu declară singur că vine de acolo, e imposibil de depistat. Tot teoretic, fluxul de pasageri la Aeroport ar trebui spart în două. Practic, pasagerii care vin din Italia sunt dirijați spre terminalul T1, dar acolo nu-i așteaptă nimic. Aeroportul nu dispune de un medic epidemiolog. El vine doar la cerere, de la Infecțioase. Până acum, nu a fost chemat, deși zilnic aterizează avioane din Italia. Primul simptom al gripei chinezești este febra. La Aeroport nu există însă un scanner termic, de genul celor care au fost folosite până și în mijlocul junglei din R.D. Congo, în timpul epidemiei de Ebola. E drept, chiar dacă ar exista, ar ajuta prea puțin. Dacă bolnavul încă nu are simptome, el va intra fără probleme în Iași. Nu-i poți ține în carantină timp de 14 zile pe toți cei veniți din Italia. Una peste alta, e nevoie de atenția noastră și de spiritul nostru civic. Cea mai bună pază e cea pe care ți-o asiguri de capul tău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *