NU E NICIO GLUMĂ: lipsa cadavrelor, cauză a abandonului școlar la UMF

Calcul la rece

În condițiile în care nu există o legislație în domeniu pentru încheierea unor protocoale între IML și Universitate, există riscul ca aceasta din urmă să nu mai poată dispune în viitorul apropiat de material didactic. Necesarul optim de cadavre, de șase/an, nu a mai fost primit în ultimii 10 ani.

\"\"

Reducerea abandonului
Parte a proiectului ROSE, subproiectul “Centru de învățare – mecanism suport pentru studenții aflați în situație de risc din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași” este un grant competitiv care este destinat studenților din anii inițiali de studiu din cadrul UMF Iași (anii I și II), cu accent pe studenții din anul I, care sunt cei mai expuși riscului de abandon universitar. Concret, deși UMF are una dintre cele mai mici rate de abandon școlar – în general la nivel național universitar și în special la universitățile de medicină – există o preocupare de scăderea a procentului celor care renunță la studii.

Două motive
Subproiectul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie  „Grigore T. Popa” Iași pentru un grup țintă format din 450 de studenți din toate cele patru facultăți ale Universității (Bioinginerie Medicală, Farmacie, Medicina Dentară și Medicina Generală), cu accent pe cei cu risc de abandon școlar, a informat www.news.umfiasi.ro. În cadrul publicului țintă, specialiștii au identificat două tipuri de motive care determină decizia abandonului școlar:

– Lipsa materialelor practice de studiu (cadavre);
– Absența motivației studiului individual al anatomiei, o materie extrem de  importantă pentru formarea lor ca viitori specialiști în domeniul medical.

Necesar: șase pe an
O problemă importantă cu care se confruntă Universitatea în ceea ce privește studiul anatomiei este lipsa materialelor practice de studiu (a cadavrelor), știut fiind faptul ca fixarea cunoștințelor teoretice de anatomie umană se face prin disecții pe cadavre. În prezent, UMF Iași deține doar două cadavre pentru studiul anatomiei aplicate, acestea fiind și într-o stare avansată de degradare. Practic, nu mai sunt optime pentru studiu, după cum se precizează pe www.news.umfiasi.ro.

„La rece”
UMF Iași îşi propune prin acest subproiect să dezvolte un Centru de învățare dotat cu o masă virtuală de disecții, un echipament de ultimă generație destinat studiului anatomiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *