Vitrina cu nimicuri. Raluca Diaconiuc, o jurnalistă care ştie să aprecieze valoarea Ralucăi Diaconiuc

Iașul sub lupă

\"\"Sunt Raluca Diaconiuc şi vă anunţ că Premiul Raluca Diaconiuc se acordă Ralucăi Diaconiuc pentru merite deosebite în promovarea activităţii Ralucăi Diaconiuc

Jurnalista ieşeancă Raluca Daria Diaconiuc este o performeră a premiilor şi distincţiilor obţinute în deja bogata sa carieră profesională. Aproape că nu trece luna şi Raluca pune mâna pe câte-un premiu, dezvoltând o adevărată pasiune de colecţionară. Numai în februarie a fost recompensată cu un premiu şi o diplomă de recunoştinţă. Prima distincţie a venit pe 5 februarie din partea Colegiului Naţional Asistenţilor Sociali, iar a doua pe 10 februarie, în cadrul unei gale de jurnalism, Raluca Daria fiind recompensată la categoria “Educarea şi mobilizarea publicului”. De altfel, Agro TV, postul la care ieşeanca este corespondent, i-a făcut deja inventarul laurilor câştigaţi de-a lungul timpului, afirmând că aceasta “are la activ peste 60 de premii naționale și internaționale pentru activitatea sa de pînă acum, socială şi gazetărească”. Este extraordinar, urmează Nobelul pentru pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *