Acum vreo 7 ani, febra parcurilor industriale cuprinsese aproape întreaga țară. În județe precum Cluj, Brașov sau Prahova funcționau numeroase astfel de noi centre industriale, modalitatea cea mai simplă și mai ieftină găsită pentru a atrage investitori străini. Ideea era banală. Înainte de 1989, majoritatea orașelor reședință de județ aveau în imediata vecinătate platforme industriale. Vânduți pe doi lei, coloșii industriali ai vremilor trecute au dat faliment până în prima jumătate a anilor 2000. În urma lor au rămas hale goale, largi suprafețe de teren betonate și rețele de utilități nefolosite. Nimic mai simplu decât să oferi aceste spații cui vrea să facă producție acolo. Investitorul nu trebuia decât să-și monteze utilajele și să angajeze oameni. Multe primării și consilii județene exact rețeta asta au aplicat-o. Și totuși, Iașul reușește trista performanță ca până în 2020 să nu aibă nici măcar un singur parc industrial, deși planuri au fost. Un astfel de parc funcționează la Miroslava. Ce (nu) avem și ce am putea avea este subiectul discuției noastre de azi.
Capitale multiple
În lume sunt vreo 15-20 de țări cu mai multe capitale. În Georgia, de exemplu, Guvernul funcționează la Tbilisi, iar Parlamentul la Kutaisi. Prima capitală a Malaysiei este Kuala Lumpur, dar la Putrajaya se află Guvernul și instituțiile judiciare supreme. „Recordul” aparține Africii de Sud, cu patru capitale. Trei sunt administrative, câte una pentru fiecare zonă politico-geografică a țării: Cape Town, Bloemfontein și Pretoria. Instituțiile financiare își au însă sediul în a patra capitală, Pietermaritzburg. Și așa mai departe. Scopul unei astfel de organizări este dublu: pe de o parte, sunt satisfăcute orgoliile locale; pe de altă parte, instituțiile centrale, pe care oamenii le cunosc de regulă doar de la televizor, ajung mai aproape de cetățean și de nevoile lui. Este practic descentralizarea dusă la limită. Un fel de reeditare modernă a obiceiului medieval al preumblării seniorului pe tot domeniul său pentru a împărți dreptatea. Azi într-un oraș, mâine în altul, rezolvând la fața locului problemele locale.
Puterea concentrată
Despre o variantă mai simplă a acestei idei s-a vorbit și la noi, în contextul proiectului de descentralizare administrativă. Statul cu întreaga putere concentrate într-un singur oraș și-a arătat limitele. Mai ales într-o țară cu o infrastructură de transport deficitară, e un chin să trebuiască să rezolvi totul în capitală. Dar mai grav este faptul că pentru un bucureștean, iar această categorie îi include mai ales pe reprezentanții autorităților centrale, țara se termină pe centura Capitale sau, cel mult, la Poiana Brașov și Sinaia. Am cunoscut personal bucureșteni care întrebau inocent cât a costat construirea unui sat sărac de munte folosit ca decor pentru realizarea unui film. Nu le venea să creadă că nu a fost nevoie ca acel sat să fie construit. Așa arăta el, pur și simplu, în viața reală.
Fiecare regiune are un specific
Scoaterea guvernanților din Capitală ar putea fi marele pariu câștigător al țării noastre. Ideea de bază e simplă: fiecare regiune a României are probleme specifice. Mă rog, toate au probleme, iar aceleași probleme se regăsesc oriunde, dar nu în aceeași măsură. Dar în Moldova, de exemplu, cea mai gravă problemă este cea a infrastructurii: nu există nicio autostradă. În Oltenia, asistența medicală este la pământ. În Muntenia și sudul Moldovei, multe școli datează de pe vremea domnului Trandafir. Maramureșul este cel mai sărac județ în Transilvania, deși are un potențial turistic absolut fantastic. Și atunci?
Ar putea oare funcționa?
Simplu. Spargem Guvernul și îl împrăștiem. Câte un minister în fiecare zonă cu probleme specifice. Din păcate, suntem obișnuiți să nu privim mai departe de lungul nasului. Rezolvăm în primul rând problemele din imediata apropiere. Or, dacă stabilim sediul Ministerului Transporturilor la Iași, putem fi siguri că autostrada spre Târgu Mureș va deveni prioritară. Ministerul Educației la Brăila va garanta aducerea școlilor dintr-un sfert de țară la un nivel decent pentru secolul al XXI-lea. Turismul – la Sighetul Marmației și tot așa. Ar fi suficientă transferarea a 8 ministere-cheie, câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare. Iar o dată la patru ani, de exemplu, s-ar face o rotație, mutând transporturile în Oltenia, iar sănătatea la Iași. Pe un model similar, organismele și autoritățile centrale ce se ocupă cu implementarea diverselor programe de finanțare cu foduri europene și-ar putea stabili sediile tot în centre regionale, în funcție de specific. Nu are niciun sens să ții o instituție care se ocupă de agricultura ecologică la București, unde nici măcar nu există teren agricol. Analog, o agenție care se ocupă cu restructurarea minelor și reprofilarea zonelor miniere nu poate funcționa nicăieri mai bine decât la Târgu Jiu. Dacă vorbim de descentralizare, apoi hai să o și facem, nu?
