Microfonie la Mitropolie. Carmen Ciocan, într-un uşor moment de confuzie profesională

D’ale vedetelor

Condiţia de reporter nu este una dintre cele mai comode, mai ales atunci când lucrezi pentru o televiziune de ştiri. Iar dacă ai de transmis în direct tot ceea ce se întâmplă la un eveniment de calibrul Hramului Sfintei Parascheva, cu mii de pelerini în spate, lucrurile se complică şi stresul devine o stare de spirit pe întreg parcursul zilei. La fel de dominată de emoţiile specifice muncii de teren pare a fi şi Carmen-Raluca Ciocan, corespondentul de la Iaşi al Digi 24, surprinsă în imaginea alăturată nu cu unul, ci cu două microfoane în ambele mâini, semn că vâltoarea evenimentelor a presupus adevărate jonglerii jurnalistice. „Toate microfoanele să vină la mine!”, a comentat amuzată Carmen pe contul său de Facebook, dovedind ataşament faţă de nevoia de audienţă a postului tv.

Ciocan: Când lucrezi la Digi, nu ştii niciodată care e microfonul pentru transmisiune în direct şi care pentru înregistrări ambientale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *