Marele Iorga: „Iașul e, înainte de toate, o biserică – biserica bisericilor trecutului nostru”

Metropolis

Am vorbit noi cândva despre stema județului nostru: un cal alb și o coroană pe fond roșu. Dar știți cum arată stema vecinilor noștri dinspre nord? Poți ține un curs întreg de heraldică după ea. Pe același scut se găsesc stemele fostelor județe Botoșani și Dorohoi, o coasă galbenă pe fond roșu, respectiv un rac roșu pe fond argintiu. În plus, o bandă zimțată neagră simbolizează Ținutul Herța, regiune din județul Dorohoi răpită de ruși în 1940, odată cu Basarabia și Bucovina de Nord. Între coasă și rac, o insițiune, adică un fel de cravată azurie, cu trei stele pe ea. „Luceferii” cum sunt denumiți oficial, simbolizează pe cele trei mari personalități dăruite de Botoșani României: Eminescu, Enescu și Iorga. Despre primii doi și drumurile lor prin Iași am mai vorbit. Azi vom vedea ce treabă a avut Iorga cu Iașul. Un oraș pentru care Iorga a avut doar cuvinte de laudă. Pe un tramvai ce circulă prin oraș puteți vedea scrie câteva dintre spusele marelui istoric despre orașul nostru: „Sunt români care n-au sunt niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie niciunul…”. Într-una dintre scrierile sale, Iorga numește Iașul „Florența României”. Altundeva spune că „Iașul e, înainte de toate, o biserică – biserica bisericilor trecutului nostru”.

Liceul la Iași
Iorga a ajuns la Iași din greșeală. Dacă n-ar fi fost mai rebel din fire, cine știe dacă mai scria așa frumos de noi. Doar că, licean fiind, Iorga a refuzat să salute un profesor. A fost eliminat din liceu, așa că a venit la Iași, unde a urmat cursurile Colegiului Național de azi, ca bursier. La acea vreme, Iorga vorbea deja latina, greaca, franceza și italiana. Era socialist, ținea prelegeri politice și scria articole în reviste de extremă stânga. A fost din nou eliminat din liceu. Doar temporar.

Carieră timpurie
Terminând liceul, Iorga intră fără probleme, ca bursier, la Facultatea de Litere a Universității ieșene. Îl plictiseau cursurile, așa că la sfârșitul primului an de studii, cere dispensă pentru a da și examenele finale. I se aprobă. Nu știm pe altcineva care să fi terminat facultatea într-un singur an. După încă doi ani, tânăr căsătorit, încearcă să obțină un post de profesor universitar la Iași. Asta nu i-a mai ieșit. Orișicât, la 20 de ani era poate prea tânăr, deși marele istoric A.D. Xenopol l-a susținut cu ardoare. Așa că, în următorii ani, Iorga învață pe unde apucă: Italia, Franța, Marea Britanie, Germania. La 23 de ani, era doctor în științe. La 25, profesor la Universitatea din București. Același Xenopol îl propune chiar pentru onoranta poziție de academician. Nu reușește să obțină „decât titlul” de membru corespondent al Academiei. La 27 de ani!

Navetă Iași – București
În acești ani, scrie enorm, pentru cenaclul ieșean Junimea și îi atacă dur pe liberalii care erau adversarii politici ai junimiștilor. Colaborează și cu profesorul ieșean A.C. Cuza. Aniversarea a 300 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul îl aduce în conflict cu austro-ungarii, mai ales că publică masiv studii consecrate românilor din Transilvania. În 1908, încearcă din nou să obțină un post de profesor universitar la Iași, tot fără succes. Reușește abia în 1915, când A.D. Xenopol se îmbolnăvește, căruia îi ține cursurile. Face naveta între universitatea din București, unde era profesor plin și cea din Iași, unde era doar suplinitor.

A publicat mult
Iorga rămâne la Iași în perioada eroică a refugiului și a rezistenței din Moldova, după campania militară dezastruoasă din vara lui 1916. Renunță la cursuri pentru a se dedica scrisului de război. Publică „Neamul românesc”, scrie pentru cotidianul de propagandă „România”, scrie pentru presa internațională, publică broșuri istorice și esee patriotice dedicate soldaților din tranșee. Face tot posibilul pentru a menține moralul soldaților și civililor. De la tribuna Parlamentului, pe atunci găzduit la Teatrul Național din Iași, ține discursuri vehemente, cerând lupta până la capăt. De fapt, istoricii de azi menționează în mod special un discurs, ținut pe 14 decembrie 1916, când la Iași se discuta dacă mai are rost să continuăm războiul.

„Aproape toată lumea plângea”
Se apreciază că discursul de atunci al lui Iorga, în care amintea de Petru Rareș, de oștirea țării și de o bisericuță modestă din Vaslui, a schimbat practic soarta războiului. Discursul e prea lung pentru a-l putea cita aici, dar a avut darul de a ridica sala în picioare, iar deputații l-au ovaționat entuziaști pe Iorga. „Când s-a așezat jos, a fost un adevărat delir. Aproape toată lumea plângea. În acele clipe Iorga a reușit să întrupeze gândul și simțirea unui întreg neam crunt lovit de soartă”, avea să-și amintească I.G. Duca. Discursul a fost tipărit, lipit pe zidurile Iașului și trimis pe front soldaților. „Acolo, într-un cotlon al tranșeelor, un camarad citea, cu glasul înecat de plâns, îndemnul pe care ni-l transmitea Nicolae Iorga de a nu ne lăsa cotropiți de îndoială, de a crede cu tărie în biruința finală a dreptății nației noastre”, scria mai târziu cunoscutul ziarist Pamfil Șeicaru, veteran al războiului. După semnarea păcii de la București, în care România se recunoștea înfrântă, refuză să se întoarcă la postul său universitar din capitala ocupată. Nu accepta să lucreze sub nemți. Ca răspuns, germanii îi scot cărțile din biblioteci.

Asasinat
S-a întors la București după Marea Unire, dar inima i-a rămas la Iași, pe care îl vizitează des, mai ales din motive politice. Deși apropiat în tinerețe de A.C. Cuza, a condamnat energic terorismul politic și, îndeosebi, Garda de Fier. În urma unei polemici tipice pentru spiritul său aprins, l-a dat în judecată pe Corneliu Zelea Codreanu pentru calomnie. Pe parcursul procesului, se răzgândește, dar procedura continuă. Codreanu este condamnat și închis. Ulterior, avea să fie împușcat din ordinul regelui Carol II, pretextându-se că a încercat să fugă de sub escortă. Deși Iorga nu avusese nicio legătură cu incidentul, legionarii aveau să-l considere responsabil moral de moartea „Căpitanului”. După cum se știe, Iorga avea să fie asasinat în noiembrie 1940. La moartea sa, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă. Legionarii interziseseră comemorarea publică a marelui istoric, dar printre cele 47 de universități și academii s-a aflat și universitatea ieșeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *