În ultimele săptămâni, scena politică autohtonă a fost în fierbere. Nimic mai firesc: a fost perioada în care s-a dezbătut bugetul național pe 2021. Dacă nu acum, atunci, ca politician, când să mai faci scandal? Dacă nu iei poziție acum, atunci poți să iei apă-n gură pe parcursul întregului an. Dar, ceea ce se întâmplă de regulă mai rar, a intrat în fierbere acum și societatea. Au ieșit în stradă medicii, polițiștii, minerii, au protestat profesorii. Deși bugetul pe acest an va avea un deficit de-a dreptul fantastic, de peste 7% și deși premierul se bate cu cărămida în piept că bugetul pe 2021 va fi mai mare decât cel de anul trecut, totuși bugetul a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Cum oare? Nu ne putem propune să găsim răspunsuri la întrebările puse de toți într-un singur text. Dar, domeniu cu domeniu, parcă am încerca. Cu voia dumneavoastră, începem cu învățământul.
La jumătate
Marea nemulțumire în această privință este, evident, procentul din PIB care va fi destinat în acest an acoperirii necesităților educației: 3,1%, în condițiile în care există o lege care spune că învățământul trebuie să beneficieze anual de măcar 6% din PIB. Pe linia asta, premierul a fost monumental când, într-o emisiune TV recentă, a spus, ferm și hotărât, că trebuie să ne scoatem din cap gogorița asta, cu învățământul, prioritate națională. Genul de declarație care te lasă tablou. Ce să mai spui? Să te crucești sau să-l înjuri? Sau amândouă? Noi am ales, ca de obicei, uitatul peste gard: da’ la alții cum e, dom’le?
Nu e unitar
Trebuie spus că nu există, la nivel european, o politică unitară pe linie de învățământ. Acesta este unul dintre domeniile care nu sunt reglementate la nivel comunitar, ci este lăsat 100% în seama fiecărui stat membru al Uniunii. Dacă vă mai amintiți, în perioada negocierilor pentru aderare, una dintre sperietorile vehiculate de diverși politicieni români era tocmai riscul ca madam Europa să-și bage coada. Dacă ne cere să facem universități pentru unguri? Ei bine, coana Europa ne-a lăsat să facem ce borș vrem cu învățământul românesc. Și am făcut.
4,6% media UE
În medie, state Uniunii Europene alocă 4,6% din PIB învățământului, dar marjele sunt enorme. La capătul de jos este România, cu o alocare de 3,1% anul ăsta, după 3,2% anul trecut. Cu 3 virgulă ceva mai este doar Bulgaria, care în 2020 a alocat învățământului 3,5% din PIB. La polul opus, Belgia, Germania sau Estonia au trecut în 2020 de 6%, iar Suedia a alocat chiar aproape 7%. A, Islanda a cheltuit 7,3% din PIB pe învățământ, dar insula nu face parte din UE. Dă-i naibii de vikingi!
Dintr-o parte în alta
De unde diferența asta, de la simplu la dublu? Oriunde în lumea asta, grosul cheltuielilor bugetare se duce pe susținerea însăși a aparatului de stat. Pe salarii merge 70-80% din buget. În România, 78%. Pentru „și altele” rămâne o cincime, cel mult un sfert din buget. Ca să dai 0,1% într-un loc, trebuie să faci o adevărată gimnastică bugetară. Trebuie să tai de altundeva. Noi tăiem de la educație, 3,2% din PIB în 2020 față de 4,6% media europeană și de la sănătate – 4,7%, față de 7% media europeană. Dăm mult mai mult față de europeni la apărarea națională – 1,7% față de 1,2% sau la ordine publică: 2,2%, față de 1,7%.
Comparații
Iar această prioritizare aberantă se perpetuează și mai departe, în defalcarea puținilor bani existenți. Din 4,6% media europeană, 1,6% se duc pe învățământul preșcolar și primar, iar 1,7% pe cel secundar. Trei sferturi din cheltuielile europene cu învățământul se fac pentru copiii sub 14 ani. La noi, procentele sunt de 0,7%, respectiv 1,3%. Doar 0,7% din PIB se duce pe creșe, grădinițe și școli primare. Ei, acum știți de ce nu găsiți loc de creșă pentru ăla micu’. Pentru ceea ce se cheamă „cheltuieli subsidiare”, adică dotarea școlilor cu material didactic, autobuze pentru transportarea elevilor și altele asemenea, media europeană este de 0,3% din PBI. Franța, de exemplu, alocă 0,7%, în condițiile în care nu se poate compara felul cum arată o școală obișnuită din Hexagon cu dezastrul într-o școală oarecare din România. Germania alocă 0,4%. Până și ungurii, că tot pomeneam de ei, alocă 0,5%. România alocă… 0,1% din PIB. Ei, acum știți și de ce trebuie să cumpărați până și cretă la clasă. Pe scurt, priorități aberante, bani puțini și prost împărțiți. Rețeta catastrofei asumate prin bugetul național.