Lucrări ale meșterilor populari, prezentate într-un târg dedicat Micii Uniri, la Palas

Metropola

La Palas vor avea loc mai multe evenimente dedicate zilei de 24 ianuarie, atunci când marcăm Unirea Principatelor Române. Știm cât de importante sunt tradițiile și, de aceea, te invităm să participi la târgurile cu produse artizanale și obiecte de artă, dar și la prezentarea de modă cu ținute populare pentru copii.

De joi până duminică, în perioada 23 – 26 ianuarie 2020, în Atriumul Palas Mall va avea loc Târgul de Ziua Unirii Principatelor, ale cărui vedete sunt meșterii populari. Aceștia vor expune mai multe obiecte tradiționale, unele fiind lucrate manual. Genți și articole din piele, care vor oferi ținutei tale o notă autentică, ii și porturi tradiționale, împletituri, păpuși, pături, dar și produse de artizanat și meșteșug popular sunt câteva dintre obiectele care amintesc de moștenirea culturală autohtonă.

Mica Unire are o semnificație importantă, iar ca să îi ajutăm pe cei mici să o perceapă, joi, 23 ianuarie, de la ora 19.00, tot în Atriumul Palas Mall va avea loc o prezentare de modă tematică, cu ținute românești. Pe scenă vor defila prichindeii de la First Models Junior, îmbrăcați în straie tradiționale.

Tot în Atrium, de vineri până duminică, ne lăsăm cuprinși de nostalgie, la Târgul de Artă și Antichități. Ceasuri de colecție, piese mici de mobilier, tablouri, bijuterii, numismatică, decorațiuni, argintărie, porțelanuri, dar și multe alte articole asupra cărora timpul și-a lăsat amprenta într-un mod unic și frumos îi vor cuceri pe cei care vor să își îmbogățească colecțiile sau pe cei pasionați de artă.

Vino la Palas să celebrăm împreună Ziua Unirii Principatelor Române!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *