Kitsch-ul suprem, poartă maramureșeană pe pietonal

Calcul la rece

Luați-vă o mică pauză de la cafeaua pe care tocmai o beți și încercați să ne răspundeți la o întrebare. Ce au în comun piticii de grădină, peștii de sticlă de pe televizor, icoanele cu Isus blond și ochi albaștri, candelele cu leduri, papucii cu puf, carpetele cu Răpirea din serai, tatuajele cu Mihai Eminescu și palatele țigănești? Exact: prostul gust. Kitsch-ul, cum i se spune mai elevat. Într-un limbaj ceva mai puțin elevat, e vorba de senzația aia că ceva se potrivește ca nuca în perete, că nu merge, că nu sună. Ca o manea cântată de o orchestră simfonică, Nothing Else Matters la acordeon sau ca o cioară într-un stol de porumbei albi. Kitsch-ul e greu de definit, dar apelând la o imagine precum cea descrisă mai sus, el devine inteligibil. Pe scurt, kitsch-ul este o imitație ieftină de artă. Firește, un critic și eseist ca Marin Marian-Bălașa poate spune că kitsch-ul reprezintă arta simplificată ieftin, care apelează la stridență, artificiu, zgomot și pompă pentru a reține atenția, pentru a zgâlțâi simțul, pentru a satisface fără probleme și consecințe, fără prea multă bătaie de cap sau filosofie. Noi am rezumat ideea prin orchestra interpretând maneaua. Iar despre kitsch-ul peste care dăm când ne e lumea mai dragă și care mai e și promovat oficial, vom vorbi în cele ce urmează.

Inexplicabil
Deși ne lăudăm că suntem capitală culturală, că Iașul musește de artiști și de artă, s-ar părea că printre miile de angajați ai Primăriei și ai societăților din subordine nu se găsește niciun specialist în domeniu. Nici măcar la Servicii Publice Iași, societatea municipalității care este însărcinată cu tot ce înseamnă decorarea orașului. Altfel nu ne putem explica oribilitatea de poartă „maramureșeană” instalată de ceva vreme pe pietonal. Prima problemă e că poarta nu e poartă, în sensul că nu închide nicio ogradă. Apoi, nu înțelegem ce treabă are Iașul cu Maramureșul. Cum nu înțelegem nici de ce e făcută dintr-o imitație de lemn, respectiv un soi de plastic sau de fibră de sticlă, de trebuie proptită cu pietre ca să n-o ia vântul. Culmea e că acest kitsch a costat și o căruță de bani, 6.000 de euro mai exact. Să nu vorbim cu păcat, dar la banii ăștia am găsit o ofertă pe net, la un cetățean care vindea poarta casei bunicilor, veche de 100 de ani. Poarta, că de casă nu scria câți ani are.

Paradoxuri centrale
De fapt, taman pietonalul, care este cea mai vizitată zonă din Iași, este și cea mai plină de kitsch-uri, de zici că Primăria a făcut un concurs de idei pe tema asta. Mai țineți minte ghirlandele luminoase agățate iarna pe salcâmii japonezi? „Pomii de iarnă” au dispărut, dar nu și luminițele. În platanii de pe I.C. Brătianu au fost cocoțate în mai anul trecut, niște cârnați luminoși. Ce or fi vrând să simbolizeze sau să sublinieze, mister total. Sub platani, cineva s-a gândit să îndulcească cenușiul pietrei cubice cu un rând de piatră albă „decorativă”, de zici că e alee de cimitir. Din loc în loc, câte un smoc de frunze de nu’ș’ ce plantă exotică, de junglă. Care va fi fiind legătura dintre pietrele albe de râu, paltini și plantele exotice, numai „specialistul” care a gândit aranjamentul o poate spune. În aceeași categorie, a kitsch-ului mai mult decât ieftin, intră și sicriele de lemn de pe pietonal, cu bourul Moldovei pe ele, în chip de ghivece pentru tot felul de flori și copaci. De ce nu s-ar putea planta direct în pământ, iar nu știm.

Cascadorilor Râsului
Culmea decorațiunii urbane este atinsă probabil în parcul Copou. În jurul Obeliscului, cel mai vechi monument de for urban din Vechiul Regat, au fost aranjate ghivece de plastic cu copăcei. Să pui copaci la ghiveci într-un parc plin de copaci normali intră deja în categoria Cascadorilor Râsului. Dar să-i și aranjezi în preajma unui monument închinat primei Constituții a Moldovei și a teiului lui Eminescu, este aproape un sacrilegiu. Oare ce-ar fi avut de spus Poetul nepereche despre o asemenea inițiativă?

Alte aberații
Kitsch-ul urban nu este totuși o invenție recentă la Iași. Au curs râuri de cerneală acum 15 ani, când piața Halei a fost mutată la subsol, iar deasupra a fost construită o cupolă de sticlă fără nicio utilitate și fără niciun rol estetic, poreclită imediat de ieșeni „țâța lui Simirad”. O altă aberație a fost, la vremea ei, construirea sediului de azi al SRI, de pe strada Sf. Lazăr. Construcția a funcționat ca sediu al Băncii Agricole, până când aceasta a dat faliment și reproduce, văzută din față, literele „B” și „A”, inițialele instituției. Un fel de aplicare în practică a proverbului strămoșesc „chelului, tichie de mărgăritar îi lipsește”. Singura situație în care ar avea sens să ridici o construcție în formă de literă, ar fi dacă aceasta ar omagia vreo personalitate. Să zicem, un muzeu dedicat lui Einstein, în forma literei E sau a celebrei formule care a stat la baza teoriei relativității. Dar așa? În loc de concluzie: scoateți kitsch-ul din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.