O dată la patru ani, politicienii noștri vin și ne cer votul, promițând marea cu sarea. Apoi, după ce se văd cu sacii în căruță, anii trec fără ca mare lucru să se schimbe. Dacă dă Dumnezeu și birocrații de la Bruxelles alocă niște bani taman pe direcțiile care ne interesează pe noi, bine de bine. S-ar putea ca vreun proiect să prindă contur. Dacă nu, mai așteptăm o tură, că doar ce avem de făcut? Și uite-așa, lista investițiilor necesare Iașului, adică acele lucrări care chiar ar schimba fața orașului, se lungește tot mai mult. Pentru uzul candidaților de mâine, dar și pentru ca dumneavoastră să-i puteți alege pe cei care vin cu soluții aplicate, prezentăm azi o listă a investițiilor de care avem nevoie. Dacă le-am adăuga și pe cele promise aiurea de diverși candidați, ar trebui să tipărim o carte mai groasă decât DEX-ul.
Stadionul, o himeră
Un nou stadion este genul de investiție pe care o așteaptă nu doar microbiștii, ci toți iubitorii sportului, în general. Ceea ce avem noi este construcția standard care se făcea în anii ’70-’80: o arenă de 12.500 de locuri și o pistă de alergări. Pentru meciurile unei echipe de liga a II-a și pentru organizarea de concursuri școlare de atletism e suficient. Nu și pentru un oraș cu pretenții de capitală, precum Iașul. Nu, în condițiile în care în ultimii 10 ani s-au construit în România 11 stadioane noi, inclusiv în orașe ca Târgu Jiu, Sibiu sau… Sfântu Gheorghe. Proiecte concrete au fost demarate și la Constanța, Timișoara sau Hunedoara. În total, stadioanele finalizate au costat 600 milioane euro. Cele programate, încă 400 milioane euro. Și, atenție, vorbim exclusiv de stadioane realizate din bani publici. Pentru toate, sursa de bani a fost bugetul național. La Iași, se vorbește în van de un stadion de 25-26.000 de locuri, la un preț estimat de 50 milioane euro. Adică o investiție comparabilă cu Cluj Arena, care are 30.200 de locuri și a costat 45 milioane euro sau cu „Ion Oblemenco” din Craiova, de 31.000 de locuri și care a costat 52 milioane euro. Stadionul din Cluj-Napoca a fost inaugurat tocmai în 2011. Cel din Craiova, în 2017. La ei s-a putut. La noi, se așteaptă încă omul care să bată drumurile spre București, pentru a convinge Guvernul.
Polivalenta, fără finanțare
Că tot vorbeam de sport, să nu uităm de Sala Polivalentă. Cea pe care o avem e construită cam odată cu stadionul, adică are vreo 50 de ani în „câmpul muncii”. Ar fi trebuit, săraca, să iasă de mult la pensie, dar ce punem în loc? În această privință, nu ne plângem de idei. Primăria vrea o sală polivalentă cu 10.000 de locuri în Moara de Vânt. O variantă de calcul vorbea de un necesar de 43 milioane euro, alta de 100 de milioane. Mă rog, câtă vreme e pe hârtie, orice cifră poate fi valabilă. Se vorbea chiar, anul trecut, de scoaterea la licitație a lucrărilor. S-a anunțat licitația, apoi s-a anulat, că cele 340 milioane lei, ultima valoare, nu exista. Pe urmă, s-a lăsat tonul mai moale: încă se umblă după avize. Mai nou, a venit și Consiliul Județean cu propriul proiect: un complex sportiv format din sală polivalentă și bazin olimpic de înot la Brătuleni, în Miroslava. CJ vrea chiar o sală polivalentă de 15.000 de locuri. Între timp, anul trecut s-a tăiat panglica unei săli polivalente la Pitești și a alteia la Oradea. E drept, proiecte mai modeste decât ce vrea Iașul, dar mai puțin fantasmagorice: 5.900, respectiv 7.200 de locuri. În ambele cazuri, a fost vorba de bani guvernamentali, deci o soluție clară de finanțare. Cu condiția ca cineva să bată la uși care nu par închise pentru ceilalți.
Opera: culmea, avem și bani. Și tot degeaba
Un sediu pentru Opera ieșeană este obligatoriu, când vorbim de un oraș cu pretenții de „capitală culturală” a României. Bietul Carol I, când ne-a construit Teatrul Național, nu s-a gândit să facă încă o clădire și pentru Operă. În fond, opera e un fel de teatru cântat. Artiștii tot pe o scenă performează, cu decoruri de placaj în spate. Doar că de atunci au trecut aproape 130 de ani, iar timpurile s-au mai schimbat. Populația Iașului a crescut, la fel și consumul cultural. Atât Opera, cât și Teatrul joacă deseori cu casa închisă. Aici, soluția e simplă: Ministerul Culturii a anunțat că are la dispoziție 270 milioane euro pentru reabilitarea de monumente istorice și construirea de clădiri cu destinație culturală, iar Iașul este prioritar, cu o alocare de 15 milioane euro. Din păcate, simplitatea e doar aparentă. De câțiva ani încoace se tot vorbește de sediul Operei, iar Primăria tot nu a fost capabilă să găsească, banal, locul în care acesta să fie construit. Pe scurt, bani există, voință…
Filarmonica, o ruină
Că tot vorbim de instituții culturale, Filarmonica nu prea mai are nevoie de multe comentarii. Clădirea e în ruină de 20 de ani, iar orchestra cântă pe unde apucă și găsește un loc liber. Ultima oară, au cântat în aula Bibliotecii Centrale. Variante de finanțare a consolidării și reabilitării au tot existat în ultimele două decenii, dar toate trenurile au fost pierdute, unul câte unul. Universitatea de Arte a întocmit pe banii ei un proiect, care presupunea investiții de 5,86 milioane euro. Consiliul Județean ar fi putut obține 5 milioane euro, bani europeni, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Ar mai fi trebuit să găsească prin bugetul propriu 860.000 de euro, ceea ce nu era chiar un capăt de țară.
O mare rușine
Școala Normală din Copou este o altă clădire emblematică ce stă să se dărâme. Și nu e vorba doar de un monument istoric, ci de unul care reprezintă o instituție funcțională. E școala care îi pregătește pe viitorii învățători ai copiilor noștri. Ne gândeam cândva că o fi fost uitată de mai-marii noștri pentru că e hăt, spre Breazu. Dacă era în buricul târgului… probabil era lăsată oricum să se dărâme, precum Filarmonica. Ei bine, pentru reabilitarea Școlii Normale ar fi necesare vreo 20 milioane euro. Vremea în care Uniunea Europeană acorda finanțări de 20 milioane euro pentru un singur proiect a trecut, iar ocazia a fost folosită îndeosebi pentru asfalt și țevi de termoficare. Dar Școala Normală ieșeană nu este singura din țară. Mai sunt și altele, toate construite după aproximativ același calapod. Construcții mari, cu internat, cantină și săli de sport. Tocmai din cauza sumelor mari necesare pentru reabilitare, alte școli normale din țară au apelat la un mix de surse. A existat într-o vreme un credit luat de România de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Ocazia a fost ratată de Iași, dar folosită la Câmpulung-Muscel ori Arad. Aici, s-au luat bani de la BERD, de la primăria locală și de la Comisia Europeană. Școlile normale s-au refăcut pe bucățele. A existat și ocazia numită PNRR, dar și aceasta a fost ratată cu grație de municipalitatea noastră. În lipsa banilor europeni, soluția ar putea fi tot Compania Națională de Investiții sau investiții de 2-3 milioane euro ale Primăriei, pe parcursul a vreo 10 ani.
Epopeea cinema-urilor
Primăria noastră a acceptat fără să clipească, acum 15 ani, preluarea patrimoniului fostului RADEF, adică cinematografele. Nu a reușit să preia cinema Copou și nici sediul RADEF din Păcurari, dar le-a preluat pe celelalte. Doar că le-a luat fără să știe ce să facă cu ele, așa că a pus lacătul pe ele și le-a lăsat baltă. Așa a ajuns Tineretului cuib de boschetari, iar prin tavanul Republica, acum Trianon, se vede cerul. Pentru Tineretului, există un proiect de reconstruire a fostei berării interbelice Bragadiru, care începe să prindă contur, pe banii Primăriei. Pentru Republica/Trianon, situația e mai complicată. Există un proiect de reabilitare, evaluat la 28 milioane lei, dar sursa de finanțare este incertă. UE nu dă bani pe așa ceva. CNI are o componentă de așezăminte culturale, dar aceasta vizează cu precădere cămine culturale sătești. Iar în cazul lor, se alocă maxim 4-5 milioane lei. Nu vrem să cobim, dar cinematograful are toate șansele să se dărâme până se găsește o soluție pentru el.
Pasaje doar verbale
Traficul e principala problemă a orașului pe care o menționează ieșenii în sondajele de opinie. Iar aici vorbim de fluența traficului auto, de transportul în comun și de parcări. Pentru circulația auto, a existat soluția managementului integrat al traficului. Doar că a rămas neaplicată. Acum 20 de ani, în tot Iașul existau vreo 7 semafoare. Acum sunt 1.300, iar numărul lor crește constant. Mașinile merg din stop în stop, căci nimeni nu a implementat încă soluții de undă verde. Aici trebuie doar voință din partea Primăriei, căci infrastructura necesară, inclusiv centrul de coordonare de la Piramida lui Dubeț de pe malul Bahluiului, există. Ar mai prinde bine vreo două pasaje rutiere, pentru rezolvarea unor probleme stringente. Municipalitatea visează la un pasaj pe strada Palat și la altul la Rond Agronomie. Ambele sunt tichii de mărgăritar. În primul caz, nu se obține altceva decât o prelungire a pietonalului până la Palatul Culturii. Frumos, dar nu rezolvă nicio problemă de trafic, în fond. La cel de-al doilea, recunoaștem că nu am reușit să-i găsim nicio utilitate. Mult mai utile ar fi alte pasaje rutiere. Unul, de exemplu, în Podu Roș, intersecție considerată de unii ca fiind cea mai complicată din țară. Un pasaj subteran care să lege strada Palat de șoseaua Nicolina, pe direcția principală de trafic, ar simplifica mult circulația. Un alt pasaj ar fi necesar în zona BJATM. E o trecere deja aglomerată, iar mai nou s-a lansat încă un proiect imobiliar important, între străzile Tabacului, Lupiței și Sergent Grigore Ioan. N-ar fi rău nici un pasaj pe linia Socola – Bucium, unde la orele de vârf se pierd ore în șir mai mult staționând decât mergând. Doar că la aceste puncte nevralnice municipalitatea noastră nu pare să se gândească. Nu există proiecte, deci nici evaluări ale costurilor. Cu atât mai puțin își are rostul discuția pe tema surselor de finanțare.
Bani pentru transport
În ultimii ani, cam la coada cozii raportat la alte orașe mari din țară, au început să apară și la Iași tramvaie noi și autobuze electrice. Firește, problema nu este încă rezolvată. Dar, cu încă vreo 50 de tramvaie și tot atâtea autobuze am putea spune că avem în sfârșit un transport public modern, capabil să concureze cu transportul auto individual. La prețurile de achiziție ale mijloacelor de transport de până acum, am avea nevoie de vreo 135 milioane lei pentru autobuze și vreo jumătate de miliard pentru tramvaie.
Parcări centrale – ioc
Parcarea în zona centrală este o altă problemă gravă a Iașului. Prin cartiere, de bine, de rău, mai mult de rău decât de bine, lumea se mai descurcă. În plus, în cartiere au început să se construiască parcări de către investitori privați, cum este cea de pe strada Rampei, ridicată de Conest sau cea făcută de Continental pe Poitiers. Dar, mai devreme sau mai târziu, toți avem treabă prin centru. Așa e Iașul nostru structurat și în centru sunt cele mai frecventate instituții publice. Aici sunt absolut necesare 2-3 parcări supraterane, iar ele nu pot fi făcute decât de Primărie. Nu sunt suficient de rentabile pentru a justifica o investiție privată. Din păcate, municipalitatea noastră este faimoasă pentru proiectele anunțate cu surle și trâmbițe și uitate prin sertare. Acum vreo 5 ani, se promiteau astfel de parcări în Dacia, Cantemir și Alexandru. Niciuna nu a fost efectiv construită. Proiectul cel mai avansat, cel din Alexandru cel Bun, este încă în faza de planșe. Măcar se știe că va costa vreo 10 milioane euro, pentru 280 de locuri. Dacă s-ar copia proiectul și în Centru, am putea spera să soluționăm problema parcării în buricul târgului cu 20-30 milioane euro. Bani locali, căci în viitorul previzibil nu există finanțări externe pentru așa ceva.
Nici centură n-avem
Șoseaua de centură este o altă investiție mai mult decât necesară Iașului. Dacă pentru alte orașe s-au găsit soluții și s-au și implementat deja, Iașul a rămas, ca de obicei, la coadă. Nu că nu ar exista proiecte. Există chiar mai multe. Unul, este pornit de Consiliul Județean de mandatul trecut, așa numita „centură ușoară”. În fapt, e vorba de reabilitarea unor drumuri județene, care ar înconjura Iașul pe trei sferturi, de la Vânători spre Lețcani, Voinești, Ciurea și Holboca. În total, 73 km, lucrarea fiind evaluată la 45 milioane euro. Se lucrează la proiectare, iar finanțarea există. Problema e că acest proiect nu prea e șosea de centură. Nu se va putea prelua traficul greu pe structură de drum județean. Mai există un proiect, varianta ocolitoare Iași Est, implementat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere: 30 km, la 300 milioane lei. E în stadiu de studii de prefezabilitate și fezabilitate, iar licitația de execuție ar urma să fie organizată anul viitor. Dacă nu apar complicații cu finanțarea guvernamentală, s-ar rezolva în sfârșit una dintre marile dureri ale Iașului: scoaterea traficului greu din oraș. Urmărim cu interes și preocupare, cum ar spune președintele.