Gregoriana Tudoran, rătăcită pe cărările de munte din Elveția. Totuși, entuziasmată de atmosfera Forumului de la Davos

Satiră cu ștaif

Abia zilele trecute ne-am dat seama cât de mult au pierdut ieșenii care n-au avut încredere în calitățile de europarlamentar ale Gregorianei Tudoran. Recent, fosta candidată independentă pentru un fotoliu politic la Bruxelles a participat la lucrările celebrului Forum Economic Mondial de la Davos. Ieșeanca s-a aflat în compania unor celebrități precum miliardarul George Soros și școlărița activistă Greta Thunberg. Mai multe despre experiența mirobolantă a Gregorianei trăită în selecta stațiune din Alpii elvețieni am aflat din jurnalul său personal. (pamflet)

  • Energie, securitate, economie globală, coeziune economică și socială, geopolitică, încălzire globală, pace, securitate cibernetică, blockchains, inteligență artificială. Wow, ce meniu tare au băieții ăștia la cafenelele din Davos! Nici nu știu ce să aleg. Oi fi eu la dietă, dar parcă m-aș înfrupta din toate delicatesele astea. Când mă gândesc că era cât pe ce să reprezint la Bruxelles prostimea de la Iași! Nu m-ar fi meritat, cu siguranță. Mare șmecherie, autostrada lui pește. Ia uite aici teme de discuție și de băgat în seamă: securitate cibernetică. Parcă sună altfel decât Ungheni sau Ditrău. Și una e să stai în bufetul gării cu Cătălin Urtoi, așteptând trenul de București pentru nu știu ce discuții la minister, și alta e să te șteargă un pic cu umărul ditamai George Soros. Zău, am trecut la câțiva centimetri de el, dar am simțit un fior extraordinar. E ca și cum aș fi fost un POS, iar el un card contactless. Cu adevărat, m-am simțit încărcată de o enormă bogăție sufletească. Din păcate, nu și financiară, că mi-am verificat și contul. Nu transferase nici un cent, ci doar încredere în mine. Bună și asta. Însă puștoaica aia obraznică de Greta Thunberg m-a scos din sărite. Mi-am adus aminte de vrăjeala aia cu gândacul croitor care a blocat construcția autostrăzii Sibiu – Pitești. Fata asta și toți cei asemenea ei nu știu pe ce lume trăiesc. Vor să ne întoarcem în epoca de piatră, să trăim din vânat și pescuit. Dar iar îmi vine în minte autostrada noastră dragă și mă iau pandaliile. Oricum, n-o să fie construită în următorul deceniu. Urtoi se bagă în seamă degeaba la București. Dar îl înțeleg, e la criza vârstei mijlocii, simte nevoia să se facă util. Dacă insistam un pic, poate reușeam să-l conving pe Soros să dea un bănuț pentru autostradă. Că el le are cu fundațiile. Ce mare lucru, făcea și aici tot o fundație, dar una de două sute de kilometri, până la ungurii din Târgu Mureș. Cu argumentul ăsta l-aș fi convins. Nu-i nimic, încerc la anul. Doar se știe, Soros e mai longeviv decât toate planurile noastre de dezvoltare.

Tudoran (foto, pamflet): Până apar alde Trump și Soros la ședința foto, fac și eu un selfie de antrenament. Haștag șîeu vă salut, moldovenii mei! Să vedeți ce autostrăzi au ăștia în Elveția, din alea cu șase benzi de circulație monetară pe sens

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *