Filarmonica și Opera, fără săli de spectacole și sedii proprii în orașul „capitală culturală”

Metropolis

Nu știm alții cum sunt, dar românii au o apetență pentru cifrele rotunde și festive. Ne place să aniversăm 100 de ani de la ceva, 75 de ani de la altceva și chiar, dacă nu avem ceva mai de Doamne-ajută, 35 de ani de la vreun eveniment mărunt. Dacă cifra este divizibilă cu 100 sau cu 50, e loc de artificii și serbări publice. Dacă nu, măcar divizibilă cu 5 să fie, că tot putem aniversa. De exemplu, anul trecut s-au împlinit 185 de ani de la primul spectacol de Operă ținut vreodată la Iași: „La Dame blanche”, de François-Adrien Boïeldieu. E o operă comică simpatică și cu o uvertură splendidă după criteriile noastre, fără a fi totuși extraordinară după criteriile criticii de azi și a fost montată la Iași la doar 8 ani de la premiera sa din Franța, dirijor fiind șeful muzicii militare ieșene de atunci, Joseph Herfner-Esterházy. Dar nu despre muzică, neapărat, vrem să vorbim azi. Ce ne interesează e faptul că reprezentația a avut loc pe scena Teatrului de Varietăți din Copou, care avea să ardă ulterior. În traducere, de la bun început, Opera ieșeană a mers ca țiganul cu cortul, de pe o scenă pe alta, fără a avea vreodată un sediu propriu. Aceasta, deși oricând avem prilejul, ne batem cu cărămida în piept că suntem capitală culturală națională, eventual europeană, mondială și de ce nu, intergalactică. Așadar…

„Copilul orfan”
Ca instituții importante de spectacole, Iașul găzduiește patru. Firește, ne referim la instituțiile de stat, pentru că există, har Domnului, și destule companii independente ținute de diverși entuziaști. Avem un teatru pentru copii și tineret, un teatru național, operă și filarmonică. Sediul teatrului de tineret, „Luceafărul” e o clădire oarecare, modernă după criteriile realismului socialist atunci când a fost construită, ușor vetustă astăzi. Clădirea Teatrului Național, inaugurat în 1896, este considerat astăzi una dintre cele mai frumoase sedii de teatru din Europa, dacă nu chiar cea mai frumoasă. Cu ea ne mândrim, așa cum ne mândrim cu multe lucruri făcute de înaintași. Căci, din păcate, suntem precum cartofii: partea cea mai bună e în pământ. În schimb, Opera continuă să rămână, la 185 de ani de la primul spectacol, „copilul orfan” al culturii ieșene. Nici Filarmonica nu mai are sediu de multișor. De fapt, sediu mai are, dar în clădirea de pe Cuza Vodă mai intră doar paznicii, pentru că nimeni nu are curajul să mai țină spectacole. Stă să se dărâme. Deci, două mari instituții culturale rămase cum s-ar zice, în aer, în ciuda tuturor promisiunilor. Dar măcar speranțe există?

Sediu pentru Operă
În timpul campaniei electorale pentru alegerile generale din 2016, conducerea ALDE a ținut la Iași o ședință cu membrii și simpatizanții. În cadrul ei, a fost lansat și un program dedicat Moldovei. N-a fost vorba de ceva spectaculos, cu sute de pagini, așa cum a fost programul lansat în 1996 de către defuncta Convenție Democrată și înmormântat imediat după câștigarea alegerilor. De data asta, s-a venit cu câteva pagini bine redactate, care abordau punctual câteva proiecte. Între noi fie vorba, preferăm o jumătate de pagină cu cinci liniuțe de la capăt bine gândite, decât o terfeloagă cât un dicționar. Măcar nu tai un copac întreg pentru hârtia necesară. Printre altele, se promitea Iașului un sediu pentru operă. E genul de promisiune în schimbul căreia un iubitor de cultură votează cu ambele mâini, mai ales că era pentru prima oară când un partid politic se gândea la asta. Dar alegerile au venit și au trecut, iar de sediul promis al operei nu s-a mai auzit nimic un an și mai bine.

Doar declarații
Până în ianuarie 2018, când s-a revenit la această idee și s-a anunțat public că în anul Centenarului României vor fi construite trei sedii de operă, la Iași, Cluj-Napoca și Craiova. Aceeași problemă o au și alte opere din țară, nu doar a noastră. După vreo două zile, liderul filialei locale a partidului a spus că de fapt la Iași se va face o sală de spectacole modernă, dar nu exclusiv pentru operă, ci ca sediu comun pentru operă și filarmonică. A ieșit cu scandal, pentru că un veteran al politicii ieșene, ales deputat, a replicat imediat că știe el mai bine și se va face operă. După o jumătate de an, ministrul culturii anunța chiar la Iași că se caută intens un amplasament pentru sediul Operei. Nu știm de ce mai căuta, câtă vreme Consiliul Județean propusese deja ca amplasament curtea interioară a Filarmonicii, cuprinsă între sediul Filarmonicii și cel al Colegiului de Artă „Octav Băncilă”. Și așa a trecut și anul 2018, pentru că nu s-a mai mișcat nimic.

Nu e în buget
De fapt, s-au mai mișcat buzele aceluiași deputat, care spunea în decembrie anul trecut că proiectul se va afla printre obiectivele prevăzute în legea bugetului de stat pentru 2019. S-au mișcat doar când făcea declarații publice, pentru că nu l-am auzit făcând scandal în Camera Deputaților atunci când s-a văzut că legea bugetului nu pomenește nimic despre Opera ieșeană. Și așa a mai trecut o jumătate de an, iar promisiunea că anul ăsta „sigur se face” a rămas doar vorbă în vânt. Singura parte pozitivă în această afacere, dacă putem spune așa, este aceea că nici conducerea Operei, nici soliștii acesteia nu au luat promisiunea prea în serios. S-au obișnuit cu gândul că Opera nu a avut și nu are sediu. Și-au clădit carierele în aceste condiții și nu vor părăsi Iașul. Nu de alta, dar nici nu prea au unde se duce în țară, pentru că nici celelalte opere importante nu au sediu, după cum v-am spus deja.

Fără sală
Tot așa, nu vor pleca nici membrii orchestrei filarmonice. Dacă n-au plecat în ultimii cinci ani, de când sediul Filarmonicii a fost închis pentru public, nu vor pleca nici de acum înainte. Doar melomanii au de suferit, pentru că în loc să asculte Missa Solemnis a lui Beethoven într-o sală dedicată muzicii simfonice și o sală splendidă tehnic și arhitectural vorbind, cum este cea din sediul Filarmonicii, trebuie să o asculte în grădina Palas sau la Teatrul „Luceafărul”. Și, oricât de bună ar fi acustica în grădină și la teatru, ea nu corespunde nici pe departe necesităților unei orchestre. Pur și simplu, condițiile acustice pentru voce sunt unele, pentru muzica simfonică, altele.

Proiecte sunt
Și totuși, un sediu al Filarmonicii s-ar putea face. CJ are pe masă, făcut de conducerea Filarmonicii încă de acum vreo patru ani, un proiect concret, cel al sălii din curtea interioară. Doar că pentru ca proiectul să fie dus la bun sfârșit, trebuie îndeplinite două condiții. Prima este evident, banul. Este nevoie de minim 8 milioane de euro, sumă pentru care ar fi nevoie de o finanțare europeană. Vom ști însă doar anul viitor, când intră în vigoare noul buget pe 7 ani al Uniunii Europene, dacă se dau bani pentru sedii noi. Dacă da, va trebui depășită opoziția Universității de Arte. Conducerea acesteia consideră proiectul inadecvat, el urmând să aglomereze mult o zonă centrală deja aglomerată. Și totuși, câtă vreme orchestra Filarmonicii a cântat pe Cuza Vodă, parcă n-am văzut traficul blocat din cauza asta. Dar dacă UE nu va da bani pentru sedii noi? Există varianta reabilitării sediului actual, pentru că până acum s-au dat bani pentru clădiri de patrimoniu și nu avem niciun motiv să credem că nu se vor da în continuare. Iar pe această direcție există alt proiect, făcut de vreo 15 ani. Mai trebuie doar actualizat și treaba poate să înceapă. Mai răbdăm un an?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *