Fabulos: simbolurile neștiute ale Grădinii Copou și ale Parcului Expoziției

Metropolis

Când vine vorba de Iași, orice român se gândește la două lucruri: Palatul Culturii și Copou. Sunt imaginile legate indisolubil de orașul nostru. Cele mai cunoscute parcuri ale Iașului, cele din Copou, plămânii verzi ai orașului, aleile pe care s-au preumblat Eminescu și Veronica Micle își datorează existența unor simple întâmplări.

Grădina Copou în 1910

Tufe de măceș
Copoul este locul tradițional de promenadă al ieșenilor, deși la început era cel mai puțin potrivit pentru acest rol. În „Iașii și locuitorii lui în 1840”, Alecu Russo face o descriere aproape sumbră a Copoului. Era pur și simplu un câmp gol, presărat cu tufe de măceș și scaieți. Un fel de pășune comunală, ca să o zicem pe-a dreaptă. Totuși, era plin de lume duminicile și de sărbători. Aceasta, dintr-o întâmplare. Pur și simplu, domnitorului Vasile Lupu îi plăcea vânătoarea. Cum fizicul impozant nu-i permitea să galopeze prin păduri și hățișuri, și-a ales ca loc de fugărit iepuri și vulpi câmpul Copoului, din afara Iașului. A și clădit o biserică în actuala Grădină Botanică, unde se retrăgea când și când. Obiceiul lui Vasile Lupu s-a transformat într-o tradiție, toți domnitorii moldoveni de după dânsul simțindu-se datori să vâneze sau să preumble prin Copou. Iar după domnitori s-au luat și boierii Curții domnești, iar după ei, târgoveții. De aici și până la parcul Copou a mai fost doar un pas.

Alexandru Poitevin Scheleti – „Zi de iarnă” (La intrarea în Grădina Copou), lucrare din 1924

Lung șir de grădini
E drept, pasul de la tăpșan la parc a fost făcut în aproape 100 de ani. Vremelnicul Matei Ghica, domn al Moldovei pe la jumătatea veacului al XVIII-lea, și-a clădit în Copou un foișor unde să se recreeze. De fapt, era mai mult un conac decât un simplu foișor. Iar boierii s-au luat după domn și au început să-și ridice casele și curțile tot în câmpul Copoului. Și așa, câmpul de altădată s-a transformat treptat într-un lung șir de grădini, una mai frumoasă ca cealaltă. E drept, toate grădinile erau așezate după gardurile înalte ale curților boierești, târgoveții de rând preumblându-se prin praful sau noroaiele drumului. Ideea de parc public, deschis tuturor nu a trecut prin mintea nimănui, până la Mihail Vodă Sturdza.

Teiul lui Eminescu, anii ‘20

În formă de țepușe
Vanitos din fire, Sturdza și-a dorit să rămână în istorie și în amintirea ieșenilor. Iar ambiția domnului și-a găsit întruparea și în primul monument al Iașului, ridicat în 1834, cunoscutul Obelisc din parcul de azi. Stema familiei Sturdza conținea și un leu cu o spadă în labe. Obeliscul se sprijină pe patru lei sprijiniți pe săbii. Pe soclul obeliscului fusese de altfel montată stema Sturdzeștilor, alături de cea a Moldovei. Dar numai un obelisc în mijlocul câmpului era prea puțin. Sturdza voia ca locul să fie cunoscut, așa că a poruncit amenajarea parcului de azi, jur-împrejurul monumentului. Așa s-a născut Parcul Copou, a cărui amenajare a fost supravegheată pas cu pas de însuși domnitorul. Modelul gardului de azi, în formă de țepușe, a fost ales chiar de Sturdza.

Dublu față de azi
E drept, unde voia Sturdza să fie parc erau deja grădini boierești. O parte au fost confiscate pur și simplu, altele răscumpărate cu sau fără voie. În scurt timp, aproape 20 ha de teren erau transformate în parc. Acesta începea cam din dreptul Palatului Universitar de azi, întinzându-se de-o parte și de alta a bulevardului actual, până spre liceul „Garabet Ibrăileanu”, pe o suprafață dublă celei de azi. Ca să urci Copoul, trebuia să treci prin parc. Nu aveai pe unde să-l ocolești. Iar fix în mijlocul parcului era obeliscul Sturdzeștilor. Dincolo de parc rămăsese tot câmp, dar asta nu-l mai interesa pe domnitor.

Al doilea parc
Zona nu era interesantă din punct de vedere urbanistic și a rămas simplă pășune a comunei Copou. Nici măcar nu era o parte a Iașului, la urma urmei. Abandonarea restului Copoului a prins însă bine, pentru că nimeni nu s-a gândit să ridice acolo case, ateliere, fabrici sau altele asemenea. Și astfel s-a putut naște al doilea parc al Iașului, cel al Expoziției.

Expoziția din 1923
După încoronarea ca rege al tuturor românilor la Alba Iulia, în 1922, regele Ferdinand a decis organizarea unor expoziții în întreaga țară, care să arate potențialul economic al noii Românii Mari. Una dintre expoziții urma să fie organizată la Iași, dedicată fiind Moldovei reîntregite. Un secol de ocupație rusească în Basarabia făcuse ca jumătatea estică a Moldovei să devină o necunoscută pentru restul României. „Expoziția agricolă, viticolă și de industrie casnică” urma să umple acest gol. Și ce loc poate fi mai bun pentru o expoziție cu acest profil decât un câmp gol? Iar cel mai la îndemână era, evident, Copoul. Expoziția din 1923 a reprezentat actul de naștere a parcului de azi.

Replicile din Expo
La început, a fost vorba de o amenajare simplă. S-au făcut niște alei, s-au plantat niște straturi de flori, s-a împrejmuit terenul și s-au făcut trei intrări: cea mare de azi, amenajată sub forma unei porți maramureșene, cea dinspre Grădina Botanică și o a treia, în dreptul stadionului, azi închisă. Succesul manifestării din 1923 a consacrat parcul ca loc de organizare și a altor expoziții, în 1935 și 1936. Pentru acestea a fost amenajat parcul, așa cum îl știm acum, cu reproducerile Hanului Ancuței, Casa vănătorului de azi, a Arcului academiei Mihăilene și a Boltei Reci. Ca și parcul Copou, și cel al Expoziției a pierdut în timp jumătate din suprafață. Pe vremuri, aleea principală, care leagă bulevardul de strada Dumbrava Roșie, era amplasată în centrul parcului, nu într-o margine. Parcul se întindea și peste curtea Institutului de Chimie „Petru Poni”, până în dreptul biserici sf. Nicolae. Dar, ca și parcul Copou, a supraviețuit sistematizării comuniste și a intrat definitiv în inima ieșenilor.

1 thought on “Fabulos: simbolurile neștiute ale Grădinii Copou și ale Parcului Expoziției

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *