Emoții universitare: în sesiune, studenții de la Medicină stau ca pe acele Pfizer

Râs cu plâns

Situație fără precedent în învățământul superior românesc: studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași vor putea participa la sesiunea de examene din perioada 29 mai – 19 iunie doar dacă prezintă un certificat de vaccinare anti COVID, chiar și cu prima doză, test COVID negativ sau o dovadă că au fost infectați cu COVID – 19. Măsura luată de conducerea Universității a generat un val de nemulțumiri în rândul studenților, dar și reacții adverse în societatea civilă. Cu toate acesta, rectorul Viorel Scripcariu a rămas de neclintit în decizia luată. Au urmat însă o serie de întâmplări greu de gestionat, în acestea fiind implicați medicul Răzvan Constantinescu și secretarul de stat Raed Arafat. (pamflet)

Un laborator al Universității de Medicină și Farmacie. Printre stativele cu numeroase eprubete, pahare Berzelius și alte instrumente din domeniul chimiei se plimbă Viorel Scripcariu, adulmecând dintr-un mic recipient de sticlă plin cu un lichid de culoare incertă.

În încăpere intră Doina Azoicăi, specialista în epidemiologie a UMF Iași.

Doina Azoicăi: – M-ați chemat, domnule rector?

Viorel Scripcariu: – Da, voiam să te întreb dacă totul e în regulă cu pregătirile pentru sesiune. Dar, până una, alta, sunt dezamăgit de cocktailul pe care mi l-au pregătit doamnele de la biochimie. Uite, sunt la al doilea pahar și tot nu are gustul formolului de altădată. Tot așa de incompetenți veți fi și când vă veți ocupa de mausoleul meu din curtea universității?

Doina Azoicăi: – Îmi pare rău, voi da ordin să se lucreze în două schimburi, să se aducă specialiști de la Antipa, poate chiar de la Muzeul Madame Tussaud, să vă facă câteva mulaje.

Viorel Scripcariu: – În fine, se pare că e greu să devii nemuritor în această citadelă a medicii. Deci, ceva informații din rândul studenților?

Doina Azoicăi: – Bobocii sunt relativ liniștiți. Mulți s-au imunizat stând la coadă la Starbucks sau KFC. Unii au fost în Vama Veche și s-au întors plini de ace, deci nu prezintă probleme. Însă am auzit o chestie: există o grupare obscură care caută cu disperare să se infecteze cu Covid, îndeplinind astfel una dintre condițiile intrării la examen. Cică se duc prin locuri aglomerate, pupă oamenii necunoscuți pe gură, se roagă de unii să le tușească în față, doar-doar vor căpăta virusul.

Viorel Scripcariu: – Ce generație tristă… Bine, poți pleca, eu rămân să-mi savurez formolul ăsta de doi bani.

Azoicăi iese. Intră medicul Răzvan Constantinescu, îmbrăcat lejer, în pantaloni de trening și un maieu negru. În ambele mâini are câte o ganteră mică, flectându-le cu dezinvoltură.

Răzvan Constantinescu: – Ce mai faceți, domnule rector? Vă bucurați de zoii dictaturii medicale pe care vreți să o instaurați la universitatea noastră?

Viorel Scripcariu: – Cum ai intrat aici, conspiraționistule? Cine ți-a dat voie să mă deranjezi în plin proces de catalizare a ideilor geniale?

Răzvan Constantinescu: – Scutiți-mă de ironiile astea ieftine. Vreți să transformați universitatea într-un spațiu al experimentelor, la fel cum au făcut cei din Guvern aseară, la București, unde au permis accesul la teatru doar celor vaccinați. Și ce ironie: spectacolul se numea „Dineu cu proști!”. Dumneavoastră ne credeți niște proști, niște figuranți de teatru?

Viorel Scripcariu: – Nu-mi pasă de părerile dumitale. Eu lucrez doar pe dovezi științifice, nu ca dumneata, care toată ziua fluturi cărțile de bridge pe la Mamaia.

Răzvan Constantinescu: – Vă rog să păstrați distanța socială față de afirmațiile ofensatoare.

Ușa laboratorului este trântită de perete și în încăpere intră Raed Arafat, îmbrăcat în halat alb, cu mănuși și mască.

Viorel Scripcariu: – Ah, în sfârșit, ai venit, Raed! Te așteptam cu formolul, pardon, cu sufletul la gură! Unde ai întârziat atâta?

Raed Arafat: – Îmi cer scuze, a trebuit să ocolesc o cohortă de maratoniști ai vaccinării. Au devenit tot mai agresivi în trafic. Nu semnalizează, nu acordă prioritate, sunt ca o turmă care ia cu asalt străzile către centrele de vaccinare. Tare i-aș mai disciplina un pic cu un val 4 și cu niște restricții preventive! Aoleu, dar cine e cu dumneavoastră? Ce caută acest element dușmănos, zădărnicitor al combaterii pandemiei?

Răzvan Constantinescu: – Am venit să protestez pentru libertatea studenților de a se prezenta la examene fără vaccinare!

Raed Arafat: – Aha, de aceea agitați așa acele gantere de prost gust academic?

Răzvan Constantinescu: – Dacă vreți să ne războim în bridge, sport de nuanță aristocratică, vă stau la dispoziție.

Raed Arafat: – Nu-mi bat capul cu dumneata. Eu am venit să-i acord consultanță domnului rector și să-l susțin în politica sa discreționară.

Răzvan Constantinescu (proptindu-se agresiv în fața lui Arafat): – Nu vă permit!

Raed Arafat: – Vezi că am făcut judo într-o tabără școlară din Beirut! Nu te pune cu mine!

Răzvan Constantinescu: – Ți-e frică că-ți fac bubuța la vaccin?

Cei doi se încaieră, dărâmând rafturi întregi de recipiente cu substanțe chimice. În învălmășeală, Scripcariu își scapă paharul. O sună nervos pe Azoicăi.

Viorel Scripcariu: – Doinița, hai că nu-mi tihnește nimic din meditația academică. Chiar sub nasul meu, se bat Constantinescu și Arafat, fiecare cu principiul său muscular. Cheamă băieții să le facă injecția aia specială, aia pe care o ținem pentru ceremoniile de îmbălsămare a doctorilor Honoris Causa. Iar mie adu-mi o doză de Pfaizer. Dar să fie rece!

Rectorul Viorel Scripcariu, dând o seringă de ajutor la maratonul de vaccinare de la UMF. Scripcariu (foto dreapta, pamflet): La ce ești studentă, domnișoară? La farmacie? Uite, pentru că ai fost cuminte și ai venit la vaccinare, ți-am băgat pentru examen un cip cu tot cursul de Toxicologie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *