Divorț USR – PNL cu strigături la Valea Lupului

Satiră cu ștaif

Useriștii încep treptat să rupă lanțul de iubire cu liberalii la nivelul administrației locale din mediul rural. Pe 15 ianuarie, viceprimarul USR al comunei Valea Lupului, Cristian Antici, și-a anunțat pe contul de Facebook demisia din funcția deținută în urma alegerilor din 2020. După ce a vorbit despre bunele intenții de la început ale alianței cu PNL, Antici a expus motivul plecării sale: „Totuși, ușor-ușor, direcția colegilor noștri de alianță și a primarului pare să se fi schimbat. Numărul angajaților din primărie a continuat să crească, lipsa transparenței și a responsabilității caracterizează achizițiile directe, iar taxele și impozitele au fost mărite fără o justificare validă. Consider că prezența mea în primărie în calitate de viceprimar ar însemna o acceptare tacită a lucrurilor pe care le consider împotriva principiilor pentru care am intrat în politică”, a afirmat Antici. Reacțiile internauților au fost diverse, unul dintre aceștia insistând asupra faptului că nu l-a văzut pe viceprimar “nici la supravegherea lucrărilor pentru rigolele de scurgere de la șosea, nici la amplasarea stațiilor acoperite pentru transportul în comun, nici când se monta iluminatul public cu led, nici la parcurile de joacă când erau în construcție, nici la reparația drumurilor când și cum a fost nevoie, nici urmărind utilajele de deszăpezire pe timpul nopții, nici fiind activ pe Facebook în ce privește un răspuns real și prompt pe teren la problemele oamenilor”. Adevărul o fi undeva la mijloc, însă, deocamdată, retragerea useriștilor din prim – planul vieții administrative devine o realitate tot mai evidentă.

Antici (foto, pamflet): Prea mulți angajați în primăria asta! Nu poți face un Solitaire, o tablă interactivă, că te vede cine știe ce funcționar care plimbă hârtiile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *