Dezvoltare, modernizare, optimizare și alte bla bla – uri la CJ Iași. Costel Alexe, mândru de o nouă mărgică numită strategie

Politică la patru ace

Șefii Consiliului Județean Iași au mai croit pe hârtie o strategie de dezvoltare a județului. Orice s-ar spune, la capitolul proiecte și schițe, administrația județeană e sublimă. Dar să vedem ce obiective monumentale au fost stabilite a fi îndeplinite în următorii 4 ani, adică până în 2027. „În acest sens s-au trasat cinci obiective: 1. Dezvoltarea unei economii competitive; 2. Dezvoltarea capitalului uman; 3. Protejarea mediului și optimizarea utilizării resurselor; 4. Dezvoltarea unei infrastructuri moderne inteligente și reziliente durabile; 5. Dezvoltarea capacității administrative”, se spune pe pagina de socializare a vicepreședintelui CJ, Sorin Afloarei. Adevărul e că nu puteau fi stabilite niște ținte mai generale, mai lipsite de concretețe decât cele enunțate mai sus. Dezvoltare, modernizare, protejare, optimizare, cuvinte fără conținut, simple creionări în grabă ale unor așa zise obiective. Dar avem strategie? Avem!

Alexe (foto, pamflet): În elaborarea strategiei de dezvoltare a județului l-am avut consultant pe Gică Hagi, cel care ne-a luminat cu deviza „Să fie bine ca să nu fie rău”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *