Dezamăgit de austeritatea confraţilor academici din SUA, Muraru a poftit la curcanul profesorului Hadaller

Râs cu plâns

Ce înseamnă reunirea peste timp a marilor spirite! Ieşenii familiarizaţi deja cu figura profesorului american David Hadaller, fost bursier Fulbright la Iaşi în ultimii ani ai regimului comunist, au avut surpriza regăsirii acestuia în compania istoricului ieşean Alexandru Muraru, la rândul lui bursier Fulbright, de data asta pe invers, adică în Statele Unite ale Americii. Cei doi s-au fotografiat împreună cu mai mulţi membri ai familiei chiar în casa lui Hadaller din Hudson Valley, cu ocazia Zilei Recunoştinţei sărbătorită de curând. Conform spuselor lui Hadaller, fruntaşul liberal de la Iaşi se află pe pământ american cu ocazia unui studiu ştiinţific pe care-l face la New York. Dar, nu-i aşa, după câteva ore petrecute în bibliotecile de specialitate, merge al naibii de bine o bucăţică de ciolan, pardon, de curcan.

Muraru (stânga, pamflet): Dom’ profesor, slăbuţă organizarea în diaspora americană. Păi, asta înseamnă recunoştinţă pentru alegerea lui Iohannis, două farfurii goale pe masă? Unde mai pui că sunt tare dezamăgit de subţirimea volumelor ştiinţifice din biblioteca matale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *